O viaţă ocupată presupune foarte mult efort fizic şi intelectual şi ştim foarte bine că se întâmplă adesea să nu mai găseşti timp pentru a prepara mesele care să conţină alimentaţia sănătoasă. Fie că vorbim despre mesele de seară, după o zi lungă de muncă, fie că vorbim despre gustările rapide dintre mese şi şedinţele la birou, am pregătit pentru tine o serie de trucuri care te vor ajuta să mănânci sănătos chiar şi atunci când eşti obosit, fără a mai fi tentat să cumperi fast-food sau produse de patiserie ori mâncare de la tonomat, doar pentru a economisi timpul.
Probabil că atunci când găteşti, obişnuieşti să prepari atât cât ai poftă să mănânci în momentul respectiv, astfel încât să nu se strice mâncarea rămasă. Avem o sugestie pentru tine: prepară câteva porţii în plus şi pune-le la congelator! Ştim, probabil te gândeşti că poţi cumpăra astfel de preparate direct de la magazin, şi atunci ce sens ar mai avea să le prepari chiar tu? Este simplu! Tu poţi controla ce anume se află în preparatele respective şi le poţi face să fie cu adevărat sănătoase şi benefice. Tot ceea ce ai de făcut este să le îngheţi, să le încălzeşti şi să te bucuri de o masă copioasă! Chiar dacă sunt voci care susţin că e mai sănătos să mănânci mâncare care nu a fost în prealabil congelată, e totuşi mult mai bine să congelezi un produs preparat de tine, decât să dai fuga în prima patiserie sau în primul fast-food care îţi iese în cale.
Ai poftă de ceva dulce? Probabil că primul lucru care îţi vine în minte este ciocolata. Ei bine, avem veşti bune pentru tine: îţi poţi satisface pofta de dulciuri şi cu alte alimente sănătoase, nu strict cu ciocolată. Încearcă pepenele galben (care este un şi antioxidant natural ideal) sau alte fructe preferate. Dacă într-adevăr nu poţi controla pofta de ciocolată, înlocuieşte-o cu ciocolată îndulcită cu stevia. Procedează la fel şi pentru poftele de alimente sărate – nu ronţăi chips-uri direct, sau dacă într-adevăr ai poftă, recomandăm să le faci de unul singur, la cuptor! Ideale! Prepară în avans ceea ce poţi prepara acasă şi ia după tine oriunde ai merge, astfel încât să nu fii tentat să mergi direct la tonomatul de snacks-uri.
Ia-ţi o zi din weekend pe care să o dedici pregătirii meselor săptămânii următoare! Gândeşte-te la ce anume ai poftă şi prepară câte 5 porţii din fiecare preparat! Alege mâncăruri sănătoase precum orezul brun, pastele integrale, peştele, legumele şi puiul la grătar. Prepară 2 feluri a câte 5 porţii (10 porţii în total)! Alege ceva pentru prânz şi ceva pentru cină şi totul este rezolvat! Dimineaţa poţi opta pentru iaurt cu ovăz şi fructe sau un smoothie.
Alege câteva gustări precum alunele, caju, seminţele de dovleac, fructele confiate sau batoanele de ovăz cu miere şi ţine-le în caserole micuţe, pe care să le poţi lua cu tine în fiecare zi, astfel încât atunci când simţi nevoia de o gustare, să poţi avea la ce anume să apelezi rapid. Din nou, vei reuşi, astfel, să învingi pofta de ceva „bun” plin cu calorii şi fără substanţe nutritive.
Chiar dacă ai poftă de ciocolată de cele mai multe ori, cel mai probabil nu ai timp să mergi să cumperi dacă eşti prins cu munca la birou. Atâta timp cât în jurul tău există alimente sănătoase, le vei consuma, la fel şi în cazul alimentelor dăunătoare. Dacă ciocolata este fix pe masa ta de muncă, sigur vei întinde mâna şi o vei mânca. Ţine alimente sănătoase în jur! Saaaau, dacă mori de pofta unui cubuleţ, măcar să ai una de calitate şi să mănânci cu măsură!
Probabil că sună ciudat, însă dacă şi ei doresc să mănânce sănătos şi nu au timp, asemenea ţie, puteţi găti pe rând mai multe porţii, pentru a face schimb. Este o modalitate ideală de a încerca reţete noi şi totodată de a scuti timp! În plus, ce altceva poate fi mai distractiv decât activităţile cu prietenii?
A încerca noi reţete este palpitant şi distractiv, de cele mai multe ori. Atunci când îţi este foarte foame şi vrei să prepari ceva cât mai rapid, care să îţi satisfacă şi dorinţele, dar descoperi că nu e deloc pe gustul tău, este posibil să nu mai fie deloc distractiv şi să sfârşeşti prin a comanda mâncare fast-food. Rămâi la reţetele pe care deja le cunoşti şi ştii că îţi plac!