Prevestitorul sezonului rece, tusea, poate fi un simptom pentru o gamă variată de afecţiuni: de la o simplă răceală, la infecţii respiratorii acute sau inflamaţii cauzate de alergii.
Una dintre cele mai comune boli ale căilor aeriene, bronşita afectează traheea şi plămânii, iar în multe cazuri este consecinţa netratării corespunzătoare şi în timp util a unei simple răceli sau complicaţiilor produse de virusurile gripei.
Deşi poate fi cauzată de bacterii, dar şi de virusuri precum: coronavirus, adenovirus sau rhinovirus, doar 10% din cazurile de bronşite necesită tratament medicamentos, iar restul pot fi tratate cu ajutorul remediilor naturiste.
“Aceasta afecţiune se manifestă în prima fază sub forma unei tuse seci, care apoi evoluează la o tuse productivă. De regulă, aceasta va fi mai intensă dimineaţa, urmând ca pe măsură ce boala progresează, tusea să se manifeste pe parcursul întregii zile şi în special în timpul nopţii. În funcţie de gravitatea infecţiei, bronşita poate fi acută, atunci când are un debut subit şi o durată scurtă sau poate fi cronică. În acest caz, episoadele de tuse se manifestă în mod recurent şi pe o durată mai lungă, chiar de 2 luni“, explica Dr. Imunolog Tania Bejan.
Alte semnale care indică instalarea acestei infecţii, este durerea resimţită asemenea unei arsuri în piept, stare febrilă (37-38 0C ) şi greutate sau şuierat în timpul respiraţiei.
Ceaiul de lumânărică – un remediu cu tradiţie pentru afecţiunile respiratorii, ceaiul de lumânărică este un ingredient comun folosit în prepararea siropurilor expectorante. Acesta conţine un grup de substanţe denumite saponine, care ajută la fludizarea şi eliminarea secreţiilor acumulate în urma infecţiilor bronhice. Totodată, această plantă are şi proprietăţi antiinflamatore şi emoliente care calmează muscoasele. Sunt recomandate 3 căni de ceai pe zi, obţinut în urma unei infuzii de 10 minute.
Uleiul de eucalipt – “Unul dintre cele mai frecvent utilizate terapii în tratarea bolilor respiratorii, bronşitelor, tusei convulsive, pleureziei, dar şi pentru cazurile de gripă, răceală sau sinuzita.
Frunzele de eucalipt sunt o sursă benefică de antioxidanţi naturali care ajută la prevenirea infecţiilor, iar uleiul de eucalipt stimulează decongestionarea nazală, combate infecţiile prin efectele antiseptice, bactericide, antifungice, antivirale, domoleşte febra datorită acţiunii antifebrile şi sudorifice şi nu în ultimul rând ajută la vindecarea tusei specifice bronşitei prin rolul expectorant, astringent şi emolient“, explică Specialistul Ropharma, Dr. Imunolog Tania Bejan.
Mai mult decât atât, acesta are efecte de tonifiere asupra corpului în cazuri de epuizare, oboseală cronică, migrene, dureri de cap sau astenie.
Uleiul de pin – Datorită substanţelor cu proprietăţi antibacteriene pe care le conţine, uleiul de pin este adesea recomandat în tratarea problemelor respiratorii, a tusei, a faringitei şi bronşitei. Acesta este un puternic expectorant ce stimulează eliminarea secreţiilor depuse la nivelul tractului respirator şi ajuta la eliberarea sinusurilor.
Lemnul dulce – preparatele obţinute din această plantă au un efect emolient şi antiinflamator, ceea ce-l recomanda ca un remediu rapid şi la îndemână în cazul infecţiilor respiratorii, în special cele în care se manifestă şi tusea. Lemnul dulce are o acţiune localizată, utilă în cazurile de bronşită. Astfel, ajută fluidificarea secreţiilor traheo-bronsice şi faringiene, dislocarea şi eliminarea mucusului blocat în piept, uşurând astfel expectoraţia.