Nirvana Yoga, un sistem ce cuprinde terapii, meditaţie şi yoga

Terapia Areiki din sistemul Nirvana Yoga este o tehnică ce te ajută să îţi calmezi mintea, să gţndeşti pozitiv şi să fii fericită.
  • Publicat:
Nirvana Yoga, un sistem ce cuprinde terapii, meditaţie şi yoga

Ştii senzaţia aceea de „burn out”, când ai impresia că nu mai poţi face nimic, că sunt prea multe sarcini, prea mult stres şi o presiune mult prea mare pe umerii tăi? Am experimentat-o şi eu după o perioadă foarte stresantă din viaţa mea. Şi, deşi la nivel teoretic deţineam anumite instrumente care în trecut îmi erau de folos şi mă ajutau să mă relaxez, acum n-a mai funcţionat nimic. M-am gândit instant la yoga, pe care o mai practicam din când în când după nişte video-uri de pe net, însă am realizat de la început că trebuie să găsesc pe cineva care m-ar putea învăţa să fac yoga în adevăratul sens al cuvântului. Aşa am cunoscut-o pe Veronica Constantinescu şi am aflat de sistemul Nirvana Yoga. Eu nu ştiu nimic despre diferenţele dintre tipurile de yoga, posturi, asane, filozofia din spatele mişcărilor, ni-mic! Însă, după aproape o lună de practică, pot spune că acest sistem – cu exerciţiile de yoga, dar mai ales cu practica de areiki  – mi-a fost de mare ajutor. Şi pentru că nu auzisem până acum nici de acest sistem de yoga, şi nici de Areiki , această practică energetică ce seamănă la denumire cu terapia Reiki, am rugat-o pe Veronica să îmi explice cum de acest sistem a funcţionat atât de bine în cazul meu. Ocazie cu care i-am cunoscut şi puţin din poveste – cum a lăsat PR-ul pentru branduri de lux la Londra pentru desăvârşirea spirituală dintr-un ashram din India.

C.S.Î.D: Înainte de toate aş vrea să îmi spui cum erai tu ca persoană înainte de a cunoaşte tot ceea ce ştii acum despre yoga şi tehnicile de relaxare.
Veronica Constantinescu: Foarte diferită, asta pot spune cu siguranţă. Transformarea mea a avut o serie de etape, am fost la cursuri de mindfulness, am lucrat cu uneltele lor. Ele mi-au făcut bine la momentul respectiv punându-mi nişte oglinzi în faţă – am văzut cum stăteau lucrurile cu adevărat. M-au ajutat să am anumite realizări de sine, dar ceea ce a lipsit foarte mult a fost să mi se explice modul în care mă simţeam în interior. De fiecare dată când învăţam despre ceva, tindeam să mă implic complet şi la finalul zilei când trăgeam linia şi încercam să folosesc aceste unelte, simţeam că în interior nu exista o unicitate a reacţiei. Ceea ce eram în interior nu se schimba niciodată – uneltele doar mă ajutau să ţin situaţia sub control. Aceste lucruri nu funcţionează pe termen lung, mai ales că obiectivul meu era să fiu fericită.

C.S.Î.D.: Stăteai la Londra?
V.C.: Da, lucram pe partea de PR cu brandurile de lux, în fashion. Filosofia şi psihologia mi-au plăcut foarte mult, dar am profesat altceva. Mă interesau hainele frumoase, petrecerile cool, părerea oamenilor despre mine. Apoi m-am apucat de yoga şi nutriţie şi au început să se creeze două persoane în interiorul meu. Nu mi se mai întâmplase până atunci. Pe de-o parte eram implicată în lumea fashion si a petrecerilor, dar pe de altă parte în yoga şi alimentaţie sănătoasă. Mi-am dat seama că trebuia să mă reconciliez cu interiorul meu pentru a putea fi fericită.
Apoi mi-am început primul site, un blog de lifestyle sănătos, pe care aveam constant invitaţi (prieteni) specialişti în vindecarea prin sunete, yoga şi nutriţie şi ulterior am avut oportunitatea de a mă muta în Abu Dhabi pentru a deschide o afacere pe partea de lifestyle sănătos. Din fericire lucrurile s-au aşezat şi nu am rămas acolo, mutându-mă în final în India. Acolo am avut oportunitatea de a afla următorul pas pentru mine, anume sistemul Nirvana Yoga. Când am ajuns în această comunitate nu cunoşteam foarte multe lucruri despre yoga.
Înţelegeam doar partea externă a yoga, exerciţiile fizice şi o anumită relaxare mentală superficială. Am descoperit treptat că în Nirvana Yoga este vorba despre transformarea sufletească, interioară.
Experimentând ceea ce înseamnă yoga aplicat, prin practici, am început să înţeleg treptat ceea ce căutasem întotdeauna: să înţeleg cine sunt, de unde vin şi unde mă îndrept, ca suflet.
 

C.S.Î.D.: Cum ai ajuns la Nirvana Yoga?
V.C: Eram pusă în stand by timp de 6 luni pentru afacerea din Abu Dhabi, motiv pentru care am refuzat să mai colaborez cu acele persoane şi am realizat că pot deschide propriul meu business. Iniţial vestea m-a şocat, eram fără job pentru prima dată în viaţă şi nici nu voiam să mă întorc în Londra. La sugestia părinţilor mei şi a terapeutei care îmi făcea terapie craniosacrală, am ajuns în India la Ashramul Thapovanam. Cam aşa a început povestea şi de atunci, chiar dacă sunt în România, pot spune că nu am mai plecat de acolo.

C.S.Î.D.: În afară de yoga teaching training, ce altceva ai mai făcut?
V.C: Sistemul Nirvana este un sistem complet de practici yoghine care au ca scop purificarea minţii şi atingerea unei purităţi, a unei pozitivităţi care să se reflecte constant în gânduri, vorbe şi acţiuni pozitive, pentru sine şi pentru oamenii din jur. Sufletul nostru călătoreşte, ia diverse forme şi acumulează o serie de experienţe.
Toate acestea sunt stocate în interiorul nostru ca particule de energie. Guruji vorbeşte mereu despre faptul că noi căutăm miracole în exterior fără a realiza că de fapt noi suntem miracolul, sufletul nostru. Începând să răspundem la întrebarea cine suntem descoperim că în noi există atât caracteristici pozitive, cât şi negative. Observând aceste lucruri nu este totuşi suficient pentru a putea înlătura partea de negativitate. Este necesar să primeşti conştient energia universală pentru a începe procesul de expansiune.
Aceasta se face prin practicarea de tehnici de dezvoltare personală prin yoga: meditaţie, exerciţii de respiraţie, mişcare fizică, tehnici specifice de echilibrare la nivel psihosomatic şi mantre. Este o ignoranţă a oamenilor să creadă că se pot salva singuri din cercul karmic.
Atunci când dezvoltăm ataşamente este greu să avem conştientizare de sine fără o practică de cunoaştere de sine, prin care fluxul de energie primit este direct, cu un impact de conştientizare extraordinar. De exemplu, dacă am purtat ochelari roz toată viaţa, percepem toată viaţa roz. Pentru a o percepe altfel, trebuie să ne dăm jos ochelarii de la ochi. Pentru a putea face acest lucru este necesar să începem o practică de yoga care să ne susţină în procesul de descoperire.
O formă de terapie este Areiki, care ne ajută să înţelegem foarte rapid lucruri despre noi înşine. Este nevoie de o conştiinţă elevata pentru a percepe faptul că dezbinarea interioară pe care o simţim este un aspect mental, nu unul real. Scopul Sistemului Nirvana este să ne ajute să realizăm că suntem cu toţii făcuţi din aceeaşi energie, cu toate că suntem diferiţi unul faţă de celălalt în aparenţă. De aceea, este important să ştim ce tip de terapie ni se potriveşte.
Fiecare om rezonează cu un anumit tip de terapie din Sistemul Nirvana. De exemplu un om agitat nu va rezona niciodată cu meditaţia. În schimb, Areiki este o terapie convenabilă pentru oricine îşi doreste să înceapă o terapie de vindecare şi o meditaţie prin observarea senzaţiilor.

C.S.Î.D.: Cum a apărut Areiki?
V.C.: Numele complet al terapiei este Meditaţia Kalkareiki. Ea a fost dăruită omenirii de către Guruji. Areiki nu este Reiki. Deoarece Sfinţia Sa Guru Madhavacharyan este un Guru complet, a atins Nirvana în anul 2005 şi starea de Bodhi Satwa în 2006, energia pe care o primim este energia universală pură, neîntreruptă de ego sau minte. Fiecare practică depinde de nivelul spiritual al Maestrului care o predă. Ca tehnică, cunoaştere şi potenţial energetic. De aceea rezultatele pe care le primim practicând Areiki sunt foarte rapide, vindecă bolile din corpul fizic şi relaxează mintea. Este o practică minunată în adevăratul sens al cuvântului.

C.S.Î.D.: Cum a apărut Sistemul Nirvana Yoga?
V.C.: Guru Madhavacharyan este fondatorul acestui sistem. O să explic un pic mai pe larg acum: fiecare dintre noi avem un suflet, iar acest suflet şi-a ânceput călătoria acum sute de mii de ani, luând diferite forme, evoluând de la o structură unicelulară până la om. În acelaşi mod, scopul sufletului nu se manifestă într-o singură viaţă, scopul sufletului final de a atinge Nirvana este manifestat de-a lungul tuturor vieţilor de până atunci.
Practic construim atingerea acestui scop final pas cu pas, viaţă cu viaţă. Ceea ce înţelegem noi în general despre noi înşine şi despre alţii are legătură cu ce s-a întâmplat în viaţa asta, dar ca discipoli am învăţat despre faptul că împlinirea scopului unei vieţi se termină în Nirvana după călătoria sufletului timp de foarte multe vieţi.

Ceea ce vedem noi acum ca fiind Guru este ca un lotus care înfloreşte. Sufletul lui Guru înainte de Nirvana a călătorit şi a a avut diferite scopuri în fiecare viaţă, toate însă având de-a face cu vindecarea, comuniune cu Dumnezeu şi împărtăşire de cunoaştere divină.
Tot ceea ce se se cunoaşte în acest sistem este că tehnica îşi are rădăcinile în trecut, însă nu în forma de completă de cunoaştere care există acum. Cunoaşterea nu poate veni doar o singură dată, ea este precum un puzzle construit de-a lungul miilor de ani.
Areiki a fost dat lumii cadou de către Guru pentru vindecare şi pentru întregirea sufletească a fiecăruia dintre noi. Este important de la cine primim energie şi este important ca şi noi să fim deschişi să primim cu adevărat.
În interiorul sufletului energia începe să lucreze şi să convertească particulele pe care le-am acumulat ca energie negativă în energie de vacuum (energia universală este în formă de vacuum, nici nu se creează şi nici nu se distruge).
Vacuumul se transformă în mai multe tipuri de energie pentru a servi diferitelor scopuri necesare creaţiei şi existenţei evoluţiei şi a vieţii: energie masculină şi feminină, energie solară, fiecare având funcţia specifică în suflet care ajută la buna funcţionare a corpului tridimensional.
Cu cât acumulam mai multă cantitate de vacuum în suflet, cu atât mai mare va fi conexiunea cu Dumnezeu şi potenţialul nostru de a primi şi mai multă energie pentru expansiune sufletească.
Prin Sistemul Nirvana am descoperit că fericirea este un sentiment foarte calm, nici cu plus, nici cu minus. El este parte din tine. Noi de regulă înţelegem fericirea prin factori externi şi depindem de ei pentru a fi fericiţi. Chiar dacă spunem că nu este aşa, acesta e adevărul.
Practicile de yoga ajută la calmarea tuturor funcţiilor, stabilirea unui echilibru. Areiki ajută la echilibrarea emoţiilor, la calmare interioara. Areiki nu este doar pentru cei care vor creştere spirituală, este şi pentru cei care au anumite obiective punctuale: să se relaxeze mental, să scape de gândurile excesive, de emoţiile instabile, să se însănătoşească.
Areiki potenţează efectul medicamentelor în corp, regenerează corpul fizic şi creşte energia sufletului, ducând la relaxare mentală şi conştientizare de sine (acesta este singurul mod real de a ne schimba).
Relaxarea mentală este vitală de asemenea pentru procesul de vindecare. Toate gândurile noastre se materializează prin intermediul sistemului nervos şi sistemului endocrin în corpul fizic. Printr-o terapie ca Areiki poţi reuşi să faci toate aceste lucruri.
Am observat că oamenii îşi segmentează viaţa foarte mult (se duc la terapii de relaxare, la doctor, la sală, la psiholog etc.). Apelează la mulţi oameni care se bazează pe filozofii diferite pentru a se trata, fără a exista o anumită coeziune în tratamente. Aceasta este o modalitate de a ne trăi viaţa – alergăm mereu, cheltuim bani, cheltuim timp, nu ştim ce ne beneficiază şi ce nu (cu toate că facem multe lucruri pentru dezvoltare personală).
Sfatul meu către toţi studenţii care vin catre Nirvana Yoga este să încerce să facă un lucru o dată. Ca să înţeleagă ce este benefic pentru ei şi ce nu.

C.S.Î.D.: Cu ce se diferenţiază Sistemul Nirvana faţă de celelalte?
V.C.: Sistemul conţine multe terapii de vindecare şi de dezvoltare personală, toate sub aceeaşi filozofie. Dacă ai un spectru spiritual de la 1 la 10, Nirvana Yoga este 10. Sub aceeaşi umbrelă este foarte multă cunoaştere – peste 500 de cărţi scrise – despre toate aspectele acestei lumi.
Cărţile sunt scrise de discipolii care au această funcţie de revelaţie. Partea de cunoaştere este incredibilă. Când am ajuns în ashram pentru prima oară în 2014 mi s-a spus că pot întreba orice şi aveam extrem de multe întrebări. Mi s-a părut o ocazie extraordinară de a răspunde la toate acele întrebari cărora nu le găsisem un răspuns real, din moment ce Guru atinsese cel mai înalt nivel spiritual.
Într-adevăr am simţit diferenţa în interiorul meu – ce înseamnă să primeşti răspunsurile corecte la momentul potrivit. Această cunoaştere te hrăneşte, te ajută să simţi o senzaţie de fericire pură. Cunoaşterea este hrană pentru suflet, ca urmare a faptului că îi oferim capacitatea de expansiune.
Există o singură energie, o singură cunoaştere foarte vastă şi există aceste terapii prin care tu poţi avea contact cu cunoaşterea (areiki, yoga, meditaţie, kriya – o tehnică mai complexă de respiraţie, sunete şi meditaţie pentru a potenţa efectul de trasformare, yoga pre şi postnatală, terapii de yoga care sunt ţintite asupra uno dezechilibre – gastrointestinale, dureri de spate, obezitate, diabet etc., partea de ABC yoga – seminarii, latura teoretică, slujbele, mantrele etc.).
Nirvana Yoga este o practică pur spirituală cu impact benefic asupra minţii, corpului şi sufletului.

C.S.Î.D.: De când există acest sistem de yoga?
V.C:
Ştiu că Ashramul a fost fondat atunci când Guruji avea puţin peste 20 de ani. A predat yoga timp de 40 de ani. Profesorii de yoga au ocazia să fie discipoli şi este un lucru minunat. Guruji este întruchiparea a ceea ce propovăduieşte: o viaţă simplă şi fericită în adevăratul sens al cuvântului, cu haine simple, fără bijuterii, fara barbă lungă şi fără ornamente spirituale. 

C.S.Î.D.: Din cunoştinţa ta au existat persoane cu boli fizice grave care să-şi fi reglat problemele din corpul fizic?
V.C.: Toţi discipolii lui Guruji au venit bolnavi la el. Una dintre discipole suferea de dureri grave de spate, nu se mai putea ridica din pat. Acestea au dispărut după o săptămână de practică. A existat o persoană care a venit cu paralizie în urma unui atac cerebral şi s-a vindecat complet.
Alt discipol a venit cu anumite boli ale pielii – toate sunt de natură spirituală. Oamenii sunt extrem de orientaţi către exterior, introspecţia este mai rară. Acum nu mai este necesar să trecem printr-un anumit ciclu pentru a ajunge la fericire. Fericirea este în interiorul nostru.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandări: