Diabetul zaharat reprezinta o afectiune a pancreasului, organ care in mod normal prin secretia sa de insulina asigura un nivel constant al glucozei in sange, glucoza care are tendinta sa creasca ca urmare a aportului de glucide – carbohidrati sau zaharoase cum sunt cunoscute – din alimentatie).
In momentul in care apare scaderea numarului de celule pancreatice secretoare de insulina pana la disparitia lor completa, nivelul glucozei in sange nu va mai putea fi controlat corespunzator si se vor inregistra valori ale glicemiei modificate (peste 115 mg/dl= valoare maxima normala) si se pune diagnosticul de diabet zaharat.
Sunt cunoscute mai multe forme de diabet zaharat, respectiv diabetul zaharat de tip 1, cel de tip 2 si diabetul gestational.
1. Diabetul zaharat de tip 1 este caracterizat printr-o distructie aproape completa a celulelor secretoare de insulina (de tip autoimun) – cu lipsa secretiei de insulina si in consecinta este nevoie de o substitutie a acesteia pentru supravietuire prin adminstrare de insulina ca tratament obligatoriu pentru controlul bolii.
2. Diabetul zaharat de tip 2 este caracterizat printr-o disfunctie a celulelor secretoare de insulina (persista secretia de insulina in organism) cu scaderea secretiei de insulina (este eliberata inadecvat) sau o actiune periferica scazuta a insulinei (este impiedicata sa aiba o actiune adecvata la nivel celular in periferie).
3. Diabetul gestaţional – diagnosticul se pune prin screening efectuat la toate gravidele în săptămâna 24-28 de sarcină (trimestrul 3). Acest tip de diabet este de obicei tranzitoriu şi se remite după naştere. Totuşi, aceste femei au risc crescut de a face diabet zaharat tip 2 în cursul vieţii, sau de a face din nou diabet gestaţional la o sarcină viitoare.
4. Prediabetul reprezinta acele modificari metabolice (ale glicemiei in special) care nu intra in diagnosticul de diabet zaharat dar preced instalarea diabetului zaharat intr-un interval mai mare sau mai mic de timp si nu se poate preciza cu exactitate acest lucru.
Acestea modificari sunt: – IFG = ,,impared fasting glucose,, = glicemia a jeun ( dimineata pe nemancate ) intre 100-115 mg/dl si IGT = ,, impared glucose tolerance,, = glicemia la 2 ore de la administrarea a 75 g de glucoza are o valoare mai mare de 140 mg/dl.
Glicemia si hemoglobina glicozilata sunt analizele cu ajutorul carora se monitorizeaza controlul (diabet zaharat echilibrat sau dezechilibrat) precum si evolutia pe termen lung a acestei afectiuni.
Glicemia reprezintă nivelul zahărului din sânge. Glicemia poate fi determinata in momente diferite ale zilei (dimineata, pranz, seara sau in cursul noptii ) precum si in raport diferit fata de masa – inainte sau dupa consumarea mancarii.
Pentru o persoană sănătoasă, care nu suferă de diabet, glicemia normală este de 70-100 mg/dl, măsurată dimineaţa, pe stomacul gol.
În mod normal, după o masă, glicemia creşte până la cel mult 140 mg/dl, iar după aproximativ 2 ore va scădea din nou sub 100 mg/dl. O valoare a glicemiei care nu scade sub 125 mg/dl este considerată hiperglicemie, iar o valoare care ajunge sub 70 mg/dl înseamnă hipoglicemie.
Pacientul diabetic este important sa aiba un carnet personal in care sa noteze cu exactitate valorile glicemiilor determinate pe aparatul glucometru (ziua, ora, momentul recoltarii glicemiei in functie de masa, tratamentul efectuat si eventualele ajustari ale medicatiei in functie de valorile glicemiilor).
Valorile ideale ale glicemiilor sunt:
Hemoglobina glicozilata reprezinta o analiza care estimeaza retroactiv echilibrul glicemic al pacietului diabetic din ultimele trei luni de zile (este o medie a valorilor glicemice inregistrate pentru pacientul respectiv in intervalul celor trei luni de zile anterioare momentului determinarii ). Este utila pentru aprecierea echilibrului glicemic in dinamica (are indicatie de determinare repetata) si a eficientei tratamentului si dietei pentru persoana respectiva pe termen scurt sau lung.
Valorile normale, la persoanele fără diabet, sunt între 4.5 şi 5.7%. Intervalul 5.7% – 6.4% corespunde prediabetului, iar valorile de 6.5% şi peste corespund diabetului zaharat.
Majoritatea asociatiilor recomanda 6.5% sau 7% HbA1c ca tinta terapeutica pentru pacientii diabetici.
Frecventa testarii HbA1c depinde de tipul de diabet si de stabilitatea controlului glicemic:
Simptomele hiperglicemiei – o glicemie peste 200 mg/dl poate duce la aparitia senzatiei de gura uscata, buze uscate, dificultate usoara la vorbire si sete.
Persistenta glicemiilor mari va duce la o deshidratare treptata a intregului organism, cu limba „prajita”, piele uscata, reducerea fortei musculare, oboseala, scadere in greutate, vedere tulbure, scaderea usoara a tensiunii arteriale.
Atunci cand glicemia depaseste 300 mg/dl apare senzatie de greata, iar daca glicemia depaseste 350-360 mg/dl pe langa greata mai pot apare si varsaturile. Complicatiile glicemiilor mari persistente sunt comele: – cetoacidoza diabetica sau starea hiperosmolara.
Simptomele hipoglicemiei pot fi: paloarea pielii, transpiratii, puls rapid si puternic, cresterea tensiunii arteriale, pupile marite, cresterea tonusului muscular (stare de incordare generala si musculara) – aceste simptome dispar rapid la adiministrarea de zahar.
Daca nu se corecteaza aceste simptome intr-un interval scurt de timp ele se vor agrava (agitatie, accentuarea tremuraturilor mainii, transpiratie profuza rece, foame intensa, pupile mari si ochi „sticlosi”, contractii musculare generalizate sub forma unor convulsii), evolutia este catre instalarea comei hipoglicemice.
Atat in cazul hiperglicemiei cat si in cazul hipoglicemiei complicate prin stari comatoase (coma cetoacidozica sau hiperosmolara, respectiv coma hipoglicemica ) pacientul va fi asistat si sustinut medical strict in cadru spitalicesc, interventiile la domiciliu de ajustare a schemei de tratament sau a dietei fiind depasite ca moment oportun.
Tratamentul are ca scop mentinerea glicemiei in limitele normale si reducerea riscului aparitiilor complicatiilor.
Insulina este singurul medicament care poate trata diabetul zaharat de tip 1, iar cantitatea si tipul de insulina pe care pacientul trebuie sa le ia sunt stabilite de medicul diabetolog. Insulina se poate administra prin injectii sau prin intermediul unei pompe cu insulina.
In diabetul zaharat de tip 2, chiar daca teoretic pacientii nu sunt „dependenti de insulina”, aceasta poate ajunge sa fie prescrisa de medic in unele cazuri sau daca boala este avansata. De asemenea, pacientul va avea un tratament medicamentos si multe indicatii pentru stilul de viata, miscare si alimentatie.
In orice tip de diabet, regimul alimentar este esential pentru a tine afectiunea sub control, iar controalele medicale regulate nu trebuie evitate.
Alimentatia este primul pas in controlul si tratamentul bolii diabetice dupa ce a fost diagnosticata. Neglijarea sau nerespectarea dietei va sabota orice tratament de tip hipoglicemiant – medicatie sau insulina, grabind aparitia complicatiilor acute sau cronice ale diabetului.
De aceea este important sa se cunoasca principiile corecte de alimentatie ale pacientului diabetic si faptul ca acesta va trebui sa le respecte pentru tot restul vietii cu sfintenie – nu exista abateri care sa nu fie imediat sau pe termen mai lung ,,taxate,, de catre organism.
Impartirea alimentelor se face in limite mari in trei clase:
1. Alimente permise cu cantarul – datorita continutului mediu – mare in glucide ( cereale si derivate – fainoase, orez, paine; legume cu amidon; fructe; lactate proaspete);
2. Alimente permise la liber din punct de vedere glucidic dar cu limitare calorica ( aici intra carnea, pestele, ouale, lactatele maturate, legumele fara amidon );
3. Alimente complet interzise – zaharul si derivatele concentrate, alcoolul, grasimile si prajelile, etc.
Mentinerea unor glicemii in limitele recomandate ca fiind normale pentru pacientul diabetic reprezinta garantia unei vieti normale si o evolutie pe termen lung ferite de complicatii acute sau cronice.
Respectarea dietei, corectitudinea tratamentului efectuat, colaborarea constanta cu vizite periodice de monitorizare la medicul diabetolog personal si screeningul metabolic cu analize si investigatii medicale periodice reprezinta abordarea corecta a acestei afectiuni din momentul depistarii ei.