Olivia Steer şi fabuloasa poveste a hranei vii

Întotdeauna, întâlnirea cu Olivia Steer este o plăcere. Poveştile ei despre alimente şi argumentele ei în favoarea stilului raw-vegan te pun pe gânduri şi te fac să redescoperi bucuria de a gusta un măr, de a simţi în fiecare por aroma unei gutui, de a pregăti o salată de verdeţuri şi de a savura până la ultima picătură hrana zeilor, mierea.

Şi pentru că perioada postului a început, nici că puteam găsi un moment mai bun pentru ne reface bagajul de meniuri vegetale cu ajutorul prezentatoarei emisiunii “Doamne de poveste” de ACASĂ, într-un restaurant chic ale cărui decoruri te îndeamnă la echilibru şi cumpătare.

CSÎD: Care ar fi, din perspectiva ta, cele 10 ”porunci” ale meniurilor vegetariene de care ar trebui să ţină cont cei care respectă postul?

Recomandări

Sandra Izbaşa, campioana olimpică pe coperta “Ce se întâmplă, doctore?”

Totul despre viaţa Danei Rogoz!

Olivia Steer: În primul rând, postul religios mă învaţă cumpătarea şi moderaţia, două principii dragi naturopatiei. Aşa că eu una prefer să mănânc o dată pe zi şi, în rest, să beau sucuri de rădăcinoase şi frunze verzi, de fiecare dată când mi se face foame. Mâncatul des, de 4-5 ori pe zi, duce la probleme digestive, căci corpul angrenează fluidele pentru a fabrica sucurile gastrice potrivite şi astfel ţesuturile se usucă şi detoxifierea nu mai are loc.

Cum mănânci e iar important. Încet, pe îndelete, retras dacă se poate, astfel încât să nu fii tentat, de stres, să înfuleci în grabă şi să comiţi o indigestie. Masticaţia temeinică e premisa unei digestii optime. Asta înseamnă să nu uiţi să respiri în timp ce mesteci, lent, de vreo 50 de ori, fiecare îmbucătură.

Mâncarea nemestecată nu se asimilează şi prin urmare te paşte malnutriţia, indiferent cât de bio şi diversificat şi crud ai mânca. În plus, cantitatea de mâncare de la o masă face diferenţa între otrăvire şi hrănire. Japonezii, faimoşi pentru că se îndeletnicesc cu moderaţia la nivel naţional, rostesc înaintea bolului sau farfuriei o mantra de genul “promit să nu mănânc tot”.

Asta e o filosofie exotică pentru orice mămăiţă de la Prundu şi, în general, greu de aplicat în România, unde mai toate mămicile îşi învaţă copiii să mănânce tot din farfurie ca să crească mari.

Dar, vezi tu, astea sunt principiile mele, pe care cititorii revistei ar trebui să le ia cu titlu de inventar. Nu trebuie să mă creadă nimeni pe cuvânt. Pot, în schimb, face apel oricând la literatura specializată, scrisă de doctori şi cercetători, şi la care ne referim mereu, pe blogul www.oliviasteer.ro.

CSÎD: Poţi să ne sugerezi câte un meniu de post pentru fiecare masă a zilei: mic dejun, prânz şi cină?

O.S.: Eu îmi încep mereu ziua cu sucuri proaspăt stoarse de morcovi, sfeclă şi măr. Au toate vitaminele, mineralele şi enzimele de care un organism în creştere sau unul harnic în câmpul muncii are nevoie. Trebuie să simţi energia pe care ţi-o dă un fresh de rădăcinoase ca să înţelegi ce transfuzie de putere face! Se digeră repede şi bine fructele la micul dejun.

Aşa că dacă simt că mi-e foame încă, mănânc un măr din piaţă, mic, cu coaja bătută, poate cu urme de viermi, dar parfumat, zemos şi dulce, cum nu e nici unul adus de-afară. Poate părea puţin, dar senzaţia de saţietate apare curând atunci când înveţi să mesteci bine. Doar cei ce înfulecă fără să sufle, că lupul din poveste, se plâng de insaţietate mereu.

La prânz, merge bine o salată de frunze verzi, cu nuci, seminţe de in, lămâie, puţin ulei. Asta înseamnă un aport mare de proteine de calitate, foarte uşor de asimilat, iar dacă faci sport – şi ar trebui să faci! – toate se vor traduce în muşchi viguroşi. Dar prânzul poate fi totodată momentul prielnic pentru o prăjitură raw-vegan, cu blat din migdale şi brânză dulce din nuci de caju, cu miere de tei, stafide şi esenţă naturală de vanilie.

Dacă o însoţesc de un pahar de lapte din sâmburi de caise, aş spune că am mâncat copios. Seara, prefer nişte crackerşi deshidrataţi, cu hummus din năut germinat şi o salată de thabouleh. Dar cu mare plăcere mănânc şi sushi din migdale, cu wasabi din hrean şi ceai verde şi puţin sos de soia.

CSÎD: Am observat că fiecare ingredient sau preparat din meniul tău are o poveste. Care este cea a merelor, morcovilor, pătrunjelului, salatei verzi şi polenului cu miere, folosite de noi drept decor?

O.S.: Povestea merelor, morcovilor, pătrunjelului şi salatei verzi, ba chiar şi a polenului cu miere e una adevărată, pot să-ţi spun. Toate sunt produse locale, crescute în clima temperat continentală, cu care organismul nostru este obişnuit, hrănite cu mineralele din pământul pe care trăim şi care are energii compatibile cu sistemul nostru.

Fabuloasă povestea asta! Şi dacă îi înţelegi implicaţiile, îi pricepi şi morala, ca atunci când, citind cum lupul cel rău i-a mâncat pe iezii cei mari şi i-a scăpat tocmai cel mic, te dumireşti la ce sunt bune neîncrederea şi fereala.

CSÎD: Cum le valorifici la maximum proprietăţile? Preferi anumite combinaţii de vegetale?

O.S.: În afara sucurilor, care sunt o bombă de energie gata să te motorizeze oricând te încearcă oboseala, prefer mereu fructele şi legumele integrale. Fiecare în parte e un tot perfect, neperfectibil.

Nici prin combinare, nici prin coacere, înăbuşire, răzuire, tocare sau orice altceva. Cred că proprietăţile fructelor şi legumelor se păstrează intacte, doar mâncate crude. Desigur, cât mai proaspete, cât mai organic cultivate.

CSÎD: De unde te inspiri atunci când găteşti? Ai vreun model consacrat în rândul promotorilor vieţii sănătoase?

O.S.: Mă uit în bucătăria tuturor raw-veganilor din Anglia şi SUA, cu activitate on-line. Îmi plac cei care sunt inventivi şi perfecţionişti. Dar ambiţia mea nu e să copiez cu talent ce fac alţii, ci să creez eu reţete noi. Mâncarea raw-vegană poate fi extrem de savuroasă şi spectaculoasă, făcută cu pasiune.

Nu se rezumă la o salată şi un fruct. Poţi face lasagna, paste, brânzeturi, lapte, cârnaţi, mici, fripturi doar din vegetale şi condimente potrivite. E o alchimie incredibilă, în jocul căreia, odată intrat, eşti acaparat cu totul.  

CSÎD: Cum compensezi lipsa produselor animale din dietă?

O.S.: Dacă ai să citeşti Studiul China, ai să înţelegi că produsele animale nu sunt necesare, ba dimpotrivă, şi prin urmare, lipsa lor nu trebuie compensată cu suplimente sintetice. Ai în vegetale toţi nutrienţii de care ai nevoie pentru o stare de sănătate ireproşabilă.

Toate verdeţurile abundă în proteine uşor de asimilat şi de mare calitate şi sunt, prin natura lor, prebiotice, adică încurajează producerea de B12, de către propriul organism. Căci acestea sunt cele două mari dileme în disputa eternă dintre vegani şi omnivori: “De unde îţi iei proteinele?” şi “Cum faci să nu dezvolţi o carenţă de B12?”.

Proteine se găsesc în toate legumele şi verdeţurile, ba chiar şi în fructe şi în cantităţi suficiente şi pentru sportivi sau copii în creştere. Există chiar o dietă supranumită 80/10/10, extrem de populară printre atleţii eroici ai olimpiadelor, care presupune un aport nutritiv zilnic bazat pe fructe şi legume crude, în proporţie de 80%.

Dieta asta a fost adoptată întâi de Martina Navratilova, de starul NBA Ronnie Grandison şi de maratonistul Michael Arnstein. Iar apoi a devenit lege printre atleţii de performanţă.

Ce-i face pe sportivi, care în principiu au cea mai mare nevoie de proteine, să renunţe la mic-dejunurile copioase din 10 ouă şi la mesele pline de fripturi la grătar?

Concluzia că doar fructele şi legumele dau energie organismului, fără să-l epuizeze cu digestii lungi şi complicate, aşa cum fac produsele de origine animală. Interesantă concluzie, nu?, venind din partea unor performeri care îşi datorează procente serioase din victorie mâncării din farfurie.

CSÎD: Cum îi fereşti acum pe copii de tentaţiile culinare de la şcoală şi grădiniţă?

O.S.: La grădiniţă şi la şcoală, Luca şi David au parte de meniu raw-vegan. Dar dacă îşi doresc ceva din comerţ, nu-i frustrez. Le iau, îi las să încerce. De regulă, curiozitatea asta s-a plătit cu stări de rău şi indigestii. Aşa că, păţiţi, nu-şi mai doresc prăjituri, ciocolată sau alte preparate dubioase.

David are chiar o vorbă: “De arătat, arată bine. Hai să o facem noi şi sănătoasă!”. Practic, aşa s-au născut cele mai multe deserturi raw-vegane pe care le-am inventat, somată de copii să ofer o variantă benignă la ororile dulci din comerţ.

CSÎD: Cum se împacă alimentaţia raw cu folosirea produselor cosmetice?

O.S.: Există pe piaţă produse cosmetice bio, unele de foarte bună calitate, pe care le folosesc dacă ies undeva. Dar în meseria mea, trebuie să recurg şi la machiaj profesional, care, în principiu, nu se împacă bine cu filosofia raw-vegană. Dar încerc să-i neutralizez efectele printr-o dietă curată, proceduri de detox din vreme în vreme şi hidratare bună.

CSÎD: Cum eviţi rutina culinară? Te salvează condimentele?

O.S.: Mirodeniile sunt prietenele mele cele mai bune. Poţi transforma oricând o reţetă banală într-una genială, dacă te ajuţi de condimente potrivite. Îmi place să le îmbin mereu altfel.

Dar sunt atentă şi la combinaţiile clasice din bucătăriile tradiţionale, care sunt o mână de ajutor întotdeauna. Uite, de pildă, cu arome indiene, mexicane, ungureşti, am făcut nişte tocăniţe şi cârnăciori raw-vegan, greu de etichetat ca atare. Jurai că sunt făcute în formula clasică!

CSÎD: Cum reacţionează oamenii de pe stradă când te întâlnesc: îţi cer sfaturi, reţete?

O.S.: Nu dau niciodată sfaturi medicale, cel mult pot să fac un exerciţiu de imaginaţie, punându-mă în situaţia celuilalt şi spunându-i ce-aş face eu în locul lui. Reţetele sunt la liber pe blog, pe www.oliviasteer.ro, de altfel locul unde se întoarce pe toate părţile medicina naturistă şi se face schimb de informaţii testate din cărţile de naturopatie. Şi eu învăţ de la cititoarele mele, poate mai mult decât învaţă ele de la mine.

CSÎD: Care este părerea ta faţă de vegetalele care provin din China şi America de Sud?

O.S.: Una proastă. China e ţara în care la fiecare 30 de secunde se naşte un copil cu malformaţii congenitale, din cauza poluării. Ce-ar mai fi de spus?

CSÎD: Te-ai gândit să–ţi faci un business din pasiunea ta pentru hrană vie?

O.S.: Din pasiunea pentru hrană vie a renăscut o altă veche pasiune, cea pentru scris. Sunt, pot să zic acum, pe ultima sută de metri cu acea carte de dulciuri sănătoase pentru copii mici şi mari. Îi dau zor să o termin luna asta.

CSÎD: E mai simplu acum să trăieşti sănătos în România decât era în urmă cu câţiva ani? Dar din punct de vedere financiar, cum ai descrie experienţa raw: e costitoare sau accesibilă?

O.S.: E simplu dacă îţi identifici corect sursele de hrană. Piaţă, nu supermarket. Produse autohtone, nu de import. Bio, nu din agricultura convenţională. Proaspăt, nu preparat. Mai e varianta, care îmi pare forma supremă de fair-trade, să identifici undeva lângă oraşul în care stai o mămăiţă căreia să-i dai de lucru.

Să pună pentru tine şi alţi câţiva amici roşii, castraveţi, ardei, vinete, pătrunjel, sfeclă şi ce-ţi mai place ţie pentru o sumă rotundă, care să îi acopere bine cheltuielile de timp, efort, investiţie şi amabilitate. Tot ieşi mai ieftin decât la supermarket. În plus, ea şi-ar omorî timpul altfel decât aşteptând inevitabilul, iar tu ai avea satisfacţia să fi ajutat un suflet de om, nu numai să mănânci ceva curat, de la noi.

CSÎD: Mâncarea vegetariană are mulţi adepţi. Şi totuşi medicii spun că fierul nu se absoarbe decât din produsele animale. Iei suplimente?

O.S.: Nu iau suplimente. Să ne înţelegem, miturile alopatiei, referitoare la proteine, absorbţia fierului şi a calciului, la riscurile carenţelor de B12 în vegetarianism, nu sunt create cu inocenţă. Au în spate interesele marilor companii farmaceutice, care vând suplimente sintetice, şi ale industriei alimentare, care produce ouă stresate şi vaci nebune.

CSÎD: Care este cel mai chic loc pe care l-ai vizitat până acum unde ai descoperit meniuri pe placul tău?

O.S.: Vara trecută, am ajuns la Pure Food & Wine, un restaurant raw-vegan

din New York, care a dus conceptul de hrană vie foarte departe. Mâncarea lor e după toate standardele gourmet. Bine echilibrată, aromată, prezentată. De altfel, Pure Food & Wine e locul frecventat de celebrităţi americane, care au devenit raw-vegan. Unul dintre clienţii fideli ai restaurantului e Bill Clinton, care după două operaţii pe cord a trecut la hrană vie şi acum se simte excelent.

CSÎD: Cum ai decora tu un restaurant raw pe gustul tău?

O.S.: Nu ştiu sigur, nu m-am gândit. Ar trebui să fie prietenos, cu muzică bună, cu tablouri pe pereţi, cu seri de jazz şi mâncare fină. Ar fi poate mai mult un loc de întâlnire relaxant al celor care iubesc gustul şi sănătatea.