Cum scapi de isteriile prichindeilor?

Una dintre cele mai reuşite reclame din lume îl înfăţişa pe Boris Becker alături de un puşti care urla şi se tăvălea într-un supermarket. Era momentul când starul ne îndemna să ne cumpărăm prezervative. Revenind în realitate, ce faci, ca părinte, când cel mic are o criză de isterie în public care atrage privirile dezaprobatoare ale celor din jur? Situaţia se numeşte manipulare din partea celui mic şi este extrem de des întâlnită la toate vârstele.

Crizele de isterie se numesc manipulare. Sugarul plânge chiar dacă nu îi este foame, sete, chiar dacă nu are colici, ci doar pentru a fi ţinut în braţe. Tactica funcţionează perfect pentru că puţini au inimă să lase un bebeluş să se înnegrească de plâns. Acelaşi lucu se întâmplă şi la 1 an şi la 2, la 3 sau 4 ani. Doar că, fiind ceva mai deştepţi decât în primele luni de viaţă, au mai multe arme de a-şi manipula părinţii.

Veţi vedea că aceste crize de isterie se petrec doar cu public. Rar când sunt numai cu părinţii. Aşa că micuţii îşi aleg magazinele, restaurantele, parcurile drept locuri perfecte în care îi apucă un plâns isteric, unde se aruncă pe jos, se jelesc de parcă au cele mai mari nenorociri de pe lume. Greşeala majoră a părinţilor în aceste situaţii? Îi fac celui mic pe plac pentru că le este jenă de reacţia celor din jur.

Recomandări

Când e necesară evaluarea psihologică pentru copil?

Negocierea, importantă în relaţia părinte-copil

În plus, micuţul devine un real deranj fonic pentru oamenii din jur astfel încât trebuie calmat rapid. Ce înseamnă această atitudine? Înseamnă că micul Goe a obţinut imediat ce a vrut şi, bonus, a avut parte de toată atenţia părinţilor în faţa tuturor. Concluzia? Dacă o dată a mers scenariul, de ce n-ar merge la nesfârşit?

Realitatea e că merge la nesfârşit dacă nu vă daţi seama că micuţa minte a născocit un scenariu pervers – chiar dacă vi se pare irealist termenul pentru un îngeraş de 2 anişori să spunem. Partea bună este că aceste isterii se pot rezolva rapid cu o atitudine fermă şi simplă. Nu îi satisfaceţi nici o dorinţă dintre cele enunţate când plânge pe jos.

Copilul se lasă pe podea să ţipe în voie. După 10-15 minute de plâns isteric, va rămâne fără energie – la vârstă mică acesta este timpul de efort maxim pe care îl poate face. Apare senzaţia de sete arzătoare pe care trebuie să i-o satisfaceţi doar cu ajutorul unui biberon, altfel riscaţi să-l înecaţi. După ce e puţin liniştit, îl păcăliţi sau, în termenii psihologilor, îi distrageţi atenţia.

Spre exemplu, îi cereţi să vă ajute să cumpăraţi făină ca să-i faceţi prăjitura preferată, iar raftul cu făină trebuie să fie cel mai îndepărtat faţă de locul în care vă aflaţi unde voia să-i fie satisfăcută o nevoie arzătoare în mintea lui. Ca să funcţioneze, această distragere a atenţiei trebuie să fie diversă. Deci nu întotdeauna facem prăjituri, mai cumpărăm şi o maşină, o păpuşă sau alte produse pe care le cunoaşte.