Magneţii care detemină autodistrugerea celulelor canceroase ar putea constitui, în viitor, un tratament revoluţionar împotriva cancerului, informează dailymail.co.uk.
Oamenii de ştiinţă sud-coreeni care au făcut descoperirea susţin că prin intermediul câmpului magnetic creat, celulele canceroase se nimicesc singure.
Experţii i-au demonstrat deja eficienţa în cancerul intestinal şi la peşti de laborator. În prezent, ei plănuiesc testarea noii metode de tratament pe mai multe forme de cancer, pentru a-i demonstra puterea.
Apoptoza este o moarte celulară programată, fiind metoda prin care organismul elimină celulele îmbătrânite, distruse sau infectate. Fragmentele care rămân în urma distrugerii sunt apoi înghiţite de către celulele sistemului imunitar.
În cazul celulelor canceroase însă apoptoza eşuează de cele mai multe ori, astfel că acestea se pot înmulţi în neştire.
Câmpul magnetic creat de cercetătorii sud-coreeni reuşeşte să menţină acest proces natural valabil şi în cazul celulelor maligne.