Vedeta fiecărei toamne târzii, dovleacul, face parte dintr-o familie mare şi pregătită să aducă numai beneficii organismului: dovlecelul, castravetele, pepenele etc.
Galbenul-portocaliu aprins ascunde o mulţime de carbohidraţi şi beta-caroten… Adevărat răsfăţ pentru pupilele gustative, dar şi un remediu naturist pentru sănătatea şi echilibrul organismului nostru.
A devenit foarte repede cunoscut şi pentru proporţiile sale (de multe ori) colosale în comparaţie cu celelalte rude leguminoase. Ţara lui de baştină este Peru, de unde a fost exportat de către conchistadorii spanioli, in secolul al XVI-lea.
În tradiţia americană, dovleacul este un simbol puternic imprimat în mintea oamenilor, fiind personajul principal al sărbătorii de Halloween.
În spaţiul românesc, seminţele de dovleac, prăjite, se prezintă sub forma unei delicatese olteneşti…
Crude, seminţele de bostan pot înlocui numeroase medicamente pentru a trata de la afecţiuni intestinale până la dureri articulare.
Aşadar, fără nicio altă contribuţie externă, seminţele de dovleac au puterea de a elimina viermii intestinali şi pot fi decisive în vindecarea prostatei.
Se recomandă mai ales copiilor pentru că nu afectează organismele în creştere şi nu sunt toxice. Dacă totuşi vreţi încă un plus de eficacitate, puteţi combina seminţele cu uleiul de ricin.
Strămoşii noştri se vindecau de gută şi îşi diminuau durerile de articulaţii cu aşa numitul lapte de bostan: 2 linguri de seminţe decojite (cu pieliţa verde păstrată), la care adăugau 1 pahar cu apă caldă.
După ce seminţele sunt lăsate (pe timp de noapte) în apă pentru a se umfla, se trec prin maşina de tocat şi se amestecă cu apa, în care au stat peste noapte, pănă se transformă într-o pastă omogenă.
Cura durează, de obicei, între 10 şi 15 zile, timp în care trebuie excluse din dieta zilnică mâncarea sărată, iute sau condimentată şi alcoolul.
Pentru cistită se prepară 200 g de seminţe cu 500 ml de apă clocotită – se infuzează seminţele pisate în apa clocotită timp de 8-10 ore. Se consumă fierbinte, câte 100 ml, de patru ori pe zi, în intervalul dintre mese.
Seminţele infuzate, pisate, fierte pot fi considerate o binecuvântare şi pentru optimizarea digestiei şi lactaţiei.
Toate trăsăturile terapeutice sunt, de fapt, meritele compoziţiei bogate în magneziu, fier, potasiu, calciu, siliciu, fosfor, vitamine, carotenoizi, acizi, zaharuri, lecitină, rezine şi enzime cu rol antihelmintice.
Pulpa de dovleac este bogată în provitamina A, vitaminele E şi C, hidraţi de carbon, săruri minerale, protide,contine vitamine.
Uleiul extras din seminţele de dovleac este cunoscut şi pentru reglarea activităţii nervoase si a celei hormonale, fiind vermifug şi detoxifiant natural…
1. Sterilitatea la femei
Mult mai sănătos în salate, sosuri preparate la rece sau preparat în ciorbe şi tocăniţe, uleiul de dovleac favorizează procrearea prin intermediul susbtanţelor cu proprietăţi hormonale.
2. Hiperexcitabilitate nervoasă şi sexuală
Nu e nevoie decât de: salată verde, andive, varză crudă asezonate cu ulei de dovleac sau în fiecare seară, câte 2 linguri de ulei de dovleac cu un strop de lămâie.
3. Prostatita
De preferat între mese, câte o linguriţă de ulei de dovleac. Este un remediu de intensitate medie, cu efecte foarte bune pe termen lung.
4. Constipaţia
Se recomandă zilnic 300-400 g de dovleac crud, zilnic, pe stomacul gol, cu “puţin ulei nerafinat sau amestecat cu o lingură de tărâţe cernută prin sita de mălai şi prăjită puţin pe tigaie uscată (fără ulei). Se adaugă şi o linguriţă de seminte de in, făcute pulbere în râşniţă de cafea”.
4. Obezitatea
Pentru persoanele cu probleme legate de obezitate, dietele cu 1,5 kg de dovleac pe zi, fiert sau copt la cuptor sunt foarte bune pentru echilibrul grăsimilor din organism.
“Se mănâncă împărţit în 5 doze, cald sau rece. Se poate servi stropit cu suc de grepfruit sau lămâie. Pentru arderea mai rapidă a grăsimilor se condimentează cu boia de ardei iute”.
5. Astm bronşic
“Se dau pe răzătoare 500 g de dovleac crud, se amestecă cu 100 g de petale de trandafir, 5 frunze de pătlagină tăiate mărunt, 2 linguri de miere de albine şi un litru de vin roşu sec.
Amestecul se pune pe foc, se aduce până la punctul de fierbere, dar nu se lasă să dea în clocot. Se infuzează 24 de ore sub capac, apoi se strecoară şi se stoarce bine. Se bea câte o lingură, de cinci ori pe zi, 2-3 săptămâni”.
6. Insomnie
Înainte de culcare se consumă 50 ml de suc de dovleac proaspăt, amestecat cu o linguriţă de miere de albine. “Tratamentul are si o reacţie secundară plăcută: puteţi să scăpaţi de pungile de sub ochi, care apar în timpul somnului”.
Nici când vine vorba de siluetă, dovleacul nu ar trebui să fie ignorat! Datorită conţinutului scăzut de calorii pe care îl conţine, dovleacul este un adevărat aliat atunci când vrei să slăbeşti! O porţie zilnică de dovleac, consumat ca şi gustare sau chiar ca şi masă principală, îţi va oferi senzaţia de saţietate pentru mult timp, fără a îţi aduce un surplus de calorii!