Zâmbetul perfect: estetică şi funcţionalitate

"Primum non nocere" (în primul rând să nu faci rău) reprezintă cu siguranţă dezideratul fiecărui medic. În momentul în care ne punem în slujba pacientului, ne folosim de toate cunoştinţele de care dispunem pentru ca rezultatul final să fie cel dorit atât de medic, cât şi de pacient.
  • Publicat:
Zâmbetul perfect: estetică şi funcţionalitate

„Primum non nocere” (în primul rând să nu faci rău) reprezintă cu siguranţă dezideratul fiecărui medic. În momentul în care ne punem în slujba pacientului, ne folosim de toate cunoştinţele de care dispunem pentru ca rezultatul final să fie cel dorit atât de medic, cât şi de pacient.

Şi în stomatologie există multiple specialităţi: chirurgie dentară, protetică (specialitatea care se ocupă de efectuarea lucrărilor dentare), endodonţie (tratamente de canal), parodontologie (probleme ale gingiei şi parodonţiului), pedodonţie (specialitatea care se ocupă de tratamentul copiilor), ortodonţie (specialitatea care se ocupă de îndreptatul dinţilor).

Dacă pentru unele specialităţi este clară competenţa medicului (chirurgie, ortodonţie), este greu de crezut că un medic poate să abordeze la cel mai înalt nivel profesional toate celelalte specialităţi. De aceea este de dorit ca în unele cazuri care prezintă o dificultate mai mare, medicul stomatolog să recomande către colegii de specialitate rezolvarea punctuală a problemei. Acest sistem este foarte uzitat în multe ţări, din păcate la noi se practică la un nivel destul de redus.

Cu toate că avem încredere într-un medic şi ne simţim foarte comfortabil când ne lucrează o singură persoană, trebuie ca pacienţii să inţeleagă necesitatea acestui tip de abordare în anumite situaţii, şi să accepte că este în beneficiul lor acest lucru.

În ziua de astăzi, cu greu putem ignora factorul estetic din orice lucrare pe care o abordăm. Reuşita profesională, socială, încrederea de sine ne obligă, ca şi pacient, să solicităm o estetică desăvârşită de la medicul dentist. Şi acesta este dator să ia în considerare, în efectuarea planului de tratament, a tuturor opţiunilor estetice de care dispune medicina dentară la ora actuală.

Tehnologia a avansat aşa de mult în ultima perioadă încât vorbim despre amprente optice în locul celor convenţionale, de asistenţă computerizată în cabinetul dentar sau cel de tehnică dentară în realizarea lucrărilor dentare, şi chiar frezarea acestora în cabinetul dentar, în acest fel adăugând la estetica dentară şi beneficiul factorului timp, lucrările putând fi gata într-o singură oră.

Dar chiar dacă vorbim despre estetică, în primul rând trebuie să ne gândim la funcţionalitate. Nu putem concepe lucrări dentare care să fie estetice, dar să nu dureze decât o periodă limitată de timp.
Este de datoria medicului dentist să privească in ansamblu fiecare caz în parte şi să propună o soluţie viabilă, care să ia în considerare în primul rând aspectul funcţional. Succesul medicului constă în combinarea perfectă a acestor 2 aspecte.

autor Dr. Lăzărescu Florin
Medic coordonator – Clinica Trident
Vicepreşedinte ESCD
Director Corporaţii SSER

Vezi mai multe articole despre îngrijirea şi sănătatea danturii în secţiunea Dental Health.

Citeşte şi: Albirea dentară în cabinetul stomatologic

Cum prevenim şi tratăm gingivita?

Ce înseamnă un periaj dentar corect

Urmărește CSID.ro pe Google News
Frica de dentist
Frica de dentist