Pielea fină din jurul ochilor necesită o îngrijire specială, iar ridurile apărute în această zonă, precum şi cearcănele sau pungile pot fi corectate prin alegerea unor metode minim invazive şi nedureroase, adaptate vârstei şi tipului de modificare , astfel încât rezultatul final să fie natural şi să se menţină o perioadă cât mai lungă de timp. Dr. Oana Spânu, medic specialist în dermatologie-venerologie în cadrul S Clinic, ne oferă câteva sfaturi pentru o piele mai frumoasă şi ne prezintă ultimele noutăţi din domeniu.
Cauzele apariţiei ridurilor, cearcănelor şi pungilor în jurul ochilor
Regiunea perioculară este extrem de delicată şi suferă cu trecerea anilor o serie de transformări atât la nivelul pielii, cât şi al structurilor din profunzime: ţesut adipos, musculatură, ţesut osos. Oboseala cronică, lipsa de fier sau vitamine din organism, deshidratarea, anumite boli, pierderea elasticităţii pielii, a grăsimii, a tonusului muşchilor şi a masei osoase prin procesul firesc de îmbătrânire, culoarea închisă dată de prezenţa vaselor de sânge aproape de suprafaţa pielii sau de pigment, toţi aceştia sunt factori care, asociaţi sau nu, în timp determină chipul nostru să pară obosit, trist şi lipsit de vitalitate.
Care este diferenţa dintre cearcăne şi pungi?
Cearcănele sunt cauzate de culoarea închisă a pielii şi de prezenţa unor şanţuri care vor genera apariţia unor umbre sub ochi. Pungile sunt acele umflături de sub ochi ce apar ca rezultat al pierderii tonusului muscular şi evidenţierii grăsimii de sub pleoapa inferioară, dar pot fi determinate şi de reţinerea de apă (edeme) şi sunt mai greu de corectat.
Soluţii pentru a scăpa de cearcăne şi pungi
“Primul pas ar fi prezentarea la medicul specialist care va face o analiză amănunţită a zonei perioculare, dar şi o evaluare completă a stării de sănătate şi a modului de viaţă, ştiind că un deficit alimentar, fumatul şi oboseala cronică pot determina sau întreţine aceste modificări nedorite ale pielii. Se pot cere şi examene de laborator pentru identificarea carenţelor şi corectarea acestora.”, explică Dr. Oana Spânu.
Cearcănele adânci pot fi umplute prin injectarea de acid hialuronic destinat acestei zone sau grăsime proprie , sub anestezie locală. Aceste substanţe vor face mai puţin vizibile şi vasele de sânge prezente în zonă şi vor atenua culoarea închisă a pielii.
Pielea de culoare închisă datorită pigmentului poate fi tratată prin aplicarea pe termen lung a unor creme cu agenţi depigmentanţi. Vasele fine din regiune se pot şterge cu tehnologie laser cu rezultate imediate.
Pentru ridurile fine din jurul ochilor, în special din colţul lateral, dar şi pentru ridicarea porţiunii laterale a sprâncenelor şi o uşoară ridicare a pleoapei superioare se foloseşte cu rezultate vizibile după 3-5 zile injectarea toxinei botulinice. Este o modalitate de ştergere a ridurilor extrem de frecvent utilizată, prin care se pot trata şi ridurile orizontale de pe frunte şi cele verticale dintre sprâncene.
Pungile de sub ochi necesită o atenţie specială, singurul tratament eficient fiind în multe cazuri înlăturarea chirurgicală, prin blefaroplastie. cu rezultate remarcabile.
Blefaroplastia poate înlătura chirurgical excesul de piele, grăsime şi muşchi de pe pleope, rezultatul este permanent, recuperarea rapidă, iar cicatricile aproape invizibile. Se recomandă în general persoanelor la care metodele neinvazive prezentate anterior nu ar fi foarte eficiente sau nu ar avea indicaţie. Procedura determină rezultate spectaculoase imediate, se poate asocia cu injectare ulterioară de acid hialuronic, toxină botulinică sau aplicarea de tratamente laser pentru obţinerea unui chip odihnit şi relaxat.
Noutăţi în domeniu şi rezultatele obţinute
Corecţia cearcănelor cu acid hialuronic de ultimă generaţie, creat special pentru aria din jurul ochilor şi injectat printr-o tehnică aparte este o noutate în domeniu. Datorită particularităţilor zonei, cu o piele subţire şi foarte transparentă, cu o arhitectură a ţesuturilor delicată, cu prezenţa superficială a vaselor de sânge, cu grăsime care se poate evidenţia uşor şi crea aspectul de pungi, extrem de neplăcut şi greu de corectat, industria de profil a tot încercat crearea unor substanţe care să imite cât mai fidel caracteristicile locale, să reîntinerească fără să fie vizibil prezente şi cu un minim de reacţii adverse.
Acidul hialuronic se pare că este soluţia, însă unul cu proprietăţi aparte, care să nu reţină apă, disponibil sub forma unui gel foarte fluid, îmbogăţit cu aminoacizi, antioxidanţi, minerale şi vitamine, care se poate introduce în regiunea de sub ochi într-o cantitate redusă pentru a corecta cearcănele într-un mod cât mai natural.
Modalitatea de injectare este nedureroasă , de scurtă durată (câteva minute), iar gelul se aseaza în mai multe planuri astfel încât să se integreze perfect în ţesut. Imediat după tratament se va observa atenuarea ridurilor fine şi a şanţurilor de sub ochi, prezenţa de tonus şi luminozitate a pielii şi ştergerea umbrelor de pe pleopa inferioară , iar imaginea de ansamblu este extrem de naturală. Datorită originii non-animale a produsului nu există risc de alergie. Efectul poate persista până la 1 an, o perioadă lungă comparativ cu alte produse folosite anterior pentru cearcăne.
Citeşte şi: Castravetele rezolva problema cearcanelor cat ai clipi!
Nu neglijaţi cearcănele care apar la copii!
O privire luminoasă, fără cearcăne!