Somnul mamei, somnul bebeluşului

Multe proaspete mămici se epuizează din pricina orarului încărcat, a elementului nou din viaţa lor şi, mai ales, din pricina faptului că nu ştiu încă să îşi gestioneze în mod eficient timpul.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Somnul mamei, somnul bebeluşului

Multe proaspete mămici se epuizează din pricina orarului încărcat, a elementului nou din viaţa lor şi, mai ales, din pricina faptului că nu ştiu încă să îşi gestioneze în mod eficient timpul.

Cele mai multe mămici aleg să profite de răgazul oferit de somnul bebeluşului pentru a rezolva toate problemele pe care le au, începând cu cele gospodăreşti şi terminând cu sarcini de serviciu – în cazul celor care muncesc la domiciliu.

Total greşit, spun specialiştii, care atrag atenţia că în felul acesta, mamele nu se relaxează niciodată, iar bebeluşii nu se simt în largul lor atunci când persoanele din jur nu sunt relaxate. Rezultatul? Un bebeluş agitat, plângăcios, care ar putea avea probleme de alimentaţie.

La fel ca bebeluşul, mamele au şi ele nevoie de somn, astfel că cea mai bună soluţie este să aţipească şi ele odată cu cel mic.

Treburile casnice pot oricând să mai aştepte, însă mamele au nevoie de odihnă pentru a se reface şi a face faţă în continuare noilor provocări apărute în viaţa lor odată cu bebeluşul.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult