Inna a cântat piesa „Eternal Flame” în finala Vocea României alături de Marius Nistor, concurentul Loredanei. Cu această ocazie, cântăreaţa a demonstrat din nou că îşi merită locul fruntaş în rândul cântăreţelor din România, precum şi succesul internaţional.
Inna a urcat pe scena de la Vocea României în ultima seară, alături de Cristi Nistor, concurentul Loredanei care a ieşit pe locul trei în concurs. Cu toate că este destul de criticată în România pe motiv că nu este capabilă să cânte live sau că alte cântăreţe ar avea voci mult mai bune decât a ei, Inna a dovedit că toate criticile care i se aduc nu reflectă nicidecum realitatea.
Bruneta a cântat cu forţă şi emoţii, iar acest lucru a fost apreciat de telespectatori, chiar şi de către cei care până acum nu aveau încredere în talentul ei: „Până acum n-o suportam pe Inna, dar a cântat super!”, a scris un utilizator pe site-ul emisiunii Vocea României.
„Auzisem despre Inna că nu ar avea voce… m-a convins că are… şi cântă cu emoţii şi expresivitate. Mi-a placut foarte mult, bravo Inna!”, a scris un altul.
„Se vede că nu le are ea cu cântatul live că îi tremură vocea în ultimul hal şi să numai zic de acutele luate, care au sunat foarte împrăştiat şi fals”, s-a arătat revoltat de prestaţia cântăreţei un alt utilizator.
„Degeaba o criticaţi, are voce şi parcă tu ai şti ceva despre muzică…”, i-a ţinut partea Innei un fan.
„Eu nu înţeleg ce aveţi toţi cu Inna… Nu e ea cea mai bună cântăreaţă dar sunt altele mult mai rele”, a comentat un telespectator, intrigat de criticile care i se aduc cântăreţei.
Vezi AICI prestaţia Innei.