Un sondaj recent din Marea Britanie a tras un semnal de alarmă asupra unei probleme mai puţin discutate: bolile la care te expun cearşafurile murdare, mai precis insectele şi micorbii atraşi de cearaşfurile murdare.
Aproape o cincime dintre britanici nu îşi schimbă aşternuturile nici măcar o dată pe lună, lucru care poate duce la apariţia astmului, la eczeme şi la sforăit, din cauza insectelor care sunt atrase de cearşafurile murdare.
În cadrul studiului au participat 2000 de cetăţeni britanici sub autorizarea companiei producătoare de mobilă Dunelm Mill dintre care: 40 la sută schimbă aşternuturile de pat o dată pe săptămână, 36 la sută, de două ori pe lună, iar 17 la sută au spus că le schimbă doar o dată pe lună sau mai rar.
1 la sută dintre participanţi schimbă aşternuturile numai o dată pe an, în timp ce 3 la sută au spus că nu au idee cât de des se ocupă de acest aspect, scrie Daily Mail.
Dintre cele două sexe, femeile sunt cele mai neglijente când vine vorba de igiena din dormitor.
Astfel, mai mult de jumătate dintre acestea nu îşi curăţă cearşafurile săptămânal, dintre care 12 la sută îşi schimbă aşternuturile o dată pe lună şi 1 la sută admit că nu le schimbă niciodată.
Pe de altă parte, 40 la sută dintre bărbaţi au spus că se ocupă săptămânal de schimbarea aşternuturilor, iar 8 la sută, chiar mai des.
Citeşte şi: Biroul, cuibul microbilor
Păstrarea aşternuturilor murdare pentru mai mult de două săptămâni, avertizează specialiştii, presupune o mulţime de riscuri pentru sănătate, precum astmul, rinita şi eczema.
„Păstrarea unei igiene corecte în dormitor când vine vorba de schimbarea aşternuturilor înseamnă mult mai mult decât simpla lor împrospătare”, explică Dr Adam Fox, un alergolog pediatric de la un spital important din Londra, precizând că timpul pe care îl petrecem dormind, acesta ajungând la aproximativ o treime din viaţă, se reflectă în reziduurile de natură organică pe care le lăsăm printre cearşafuri.
Citeşte şi: Curăţenia impecabilă, anti-alergii
„Corpurile noastre emană milioane de celule ale pielii în fiecare zi, dintre care multe se desprind în timpul somnului şi se depozitează în pat”, continuă Dr Fox. „Alături de celulele din piele, corpurile noastre secretă şi fluide, transpiraţie şi uleiuri în timpul unui somn îndelungat.”
Una din problemele ridicate de depozitarea acestor celule este că reprezintă o atracţie pentru ploşniţe.
În timp ce ploşniţele sunt destul de inofensive, explică în continuare doctorul, resturile creaturilor microscopice conţin alergeni care pot cauza complicaţii de sănătate. Dacă sunt inhalaţi, aceşti alergeni pot provoca astm şi rinită şi chiar înrăutăţi eczema.
Ca măsură împotriva efectelor provocate de ploşniţe, ar trebui să facem o prioritate din spălarea cearşafurilor o dată pe săptămână, la o temperatură a apei de 60 de grade.
Citeşte şi: De 200.000 de ori mai murdar ca toaleta!