Cabral şi Andreea Ibacka au pretrecut Revelionul în Madrid

Cabral şi Andreea Ibacka au petrecut Sărbătorile de iarnă în capitala Spaniei, Madrid. După un an încărcat, cei doi şi-au făcut bagajele şi fără să stea prea mult pe gânduri au ales o destinaţie despre care au auzit multe lucruri interesante de-a lungul timpului.
  • Publicat:
Cabral şi Andreea Ibacka au pretrecut Revelionul în Madrid

Cabral şi Andreea Ibacka au petrecut Sărbătorile de iarnă în capitala Spaniei, Madrid. După un an încărcat, cei doi şi-au făcut bagajele şi fără să stea prea mult pe gânduri au ales o destinaţie despre care au auzit multe lucruri interesante de-a lungul timpului. 

 
“Planul de vacanţă a fost făcut, ca de cele mai multe ori, pe ultima sută de metri. Şi după un an aglomerat pentru amândoi, am ales să ne petrecem primele zile din noul an la Madrid. O destinaţie nouă, despre care auzisem numai de bine.

Pentru prima dată, nu am făcut planul de vacanţă după un orar bătut în cuie, nu am stabilit cu o zi înainte ce obiective trebuie să bifăm. A fost o vacanţă leneşă, în care ne-am trezit atunci când ne-a convenit şi am mers mai mult fără ţintă decât cu harta în mână. Ne-am odihnit şi ne-am relaxat”, povesteşte Andreea. 

 
Cabral adaugă că intenţionează să revină la Madrid pentru un motiv bine întemeiat. “Am şi vizitat câte ceva, cu toate că n-am plecat cu ideea de a epuiza obiectivele lor turistice. Am ajuns la Palacio Real, Muzeul Prado, Stadionul Santiago Bernabeu.

Şi ne-am plimbat cât ne ţineau picioarele între pieţele lor: Plaza de la Puerte del Sol, Plaza de Espana, Plaza de Santa Ana şi alte Plaza cărora nu le-am reţinut numele. Şi ca de fiecare dată, am păstrat cel puţin un motiv pentru care să revenim la Madrid. Un meci de Cupa Campionilor al lui Real Madrid ar fi o invitaţie perfectă. Stadionul lor e un adevărat spectacol chiar şi când e gol…” 

 
Prezentatorul emisiunii “Poveştiri de noapte” spune ca s-a simţit în Spania ca…acasă. “Ne-am făcut prieteni noi, toţi romani! E incredibil cum ajungi să te simţi, atât de departe de casă… acasă! Am întâlnit de-ai noştri peste tot… pe stradă, la restaurant, la benzinărie, la club.

Până şi managerul hotelului în care am stat era român! Iar noaptea de Revelion a ieşit perfect. Miezul nopţii ne-a prins în piaţă, unde am mâncat 12 boabe de struguri şi ne-am pus 12 dorinţe si apoi am petrecut într-un club până dimineaţa, fix ca-n tinereţe” spune Cabral.

 
 
 
Urmărește CSID.ro pe Google News