Credeai că mersul la sală e sănătate curată? Află ce boli te pândesc!

Pe cât de sănătoasă este mişcarea pentru organism, pe atât de pericuos poate fi mersul la sală. Atunci când nu respectâm câteva reguli elementare de igienă, sportul practicat în spaţii special amenajate nu aduce câte beneficii ar trebui.
  • Publicat:
Credeai că mersul la sală e sănătate curată? Află ce boli te pândesc!

Pe cât de sănătoasă este mişcarea pentru organism, pe atât de pericuos poate fi mersul la sală. Atunci când nu respectâm câteva reguli elementare de igienă, sportul practicat în spaţii special amenajate nu aduce atâtea beneficii câte ar trebui.  


Potrivit unui studiu recent, efectuat la Universitatea din Arizona, Statele Unite, 28% dintre suprafeţele unei săli de antrenament sunt contaminate cu diverse microorganisme. Iar dacă credeaţi că vasul de toaletă este cel mai murdar, vă înşelaţi!

Testele au stabilit că suprafaţa acestuia se numără printre cele mai curate. Aflaţi în cele ce urmează care sunt zonele cele mai periculoase şi cu ce boli vă puteţi alege de la sala de sport.  

1. Răceală şi gripă – Clanţele reprezintă principalul focar de infecţie într-un loc public. Cel mai adesea, acesta este cuibul virusurilor gripale care se transmit foarte uşor, cât ai închide sau deschide o uşă. Însă nu doar clanţele pot transmite astfel de infecţii, aparatele de fitness, ganterele, biroul de la recepţie, precum şi dozatoarele de apă găzduiesc virusurile gripale.

Spălaţi-vă întotdeauna pe mâini după ce atingeţi obiectele enumerate, nu duceţi mâna la gură, nas sau ochi, folosiţi întotdeauna dezinfectant (şerveţele umede, gel sau sub alte forme) pentru a curăţa aparatele înainte şi după ce le-aţi folosit. Nu mâncaţi niciodată fără să vă spălaţi pe mâini după ce aţi ieşit de la sală!  

2. Fungi şi Papiloma Virus – Schimbăm registrul şi ajungem la duşuri unde, dacă nu ne păstrăm şlapii în picioare ne putem alege cu infecţii care se vindecă destul de greu în timp.

Umezeala constantă in acest mediu favorizează înmulţirea ciupercilor şi a virusurilor care odată contractate pot genera tot felul de neplăceri, cum ar fi infecţii ale unghiilor, ale spaţiilor dintre degete, negi etc. Pentru a vă proteja de neplăceri, nu vă plimbaţi desculţi prin vestiar, nu intraţi nici măcar la duş fără şlapi!

3. MRSA – Un duşman mai aprig decât virusurile gripale sau ciupercile din cabinele de duş este stafilococul auriu rezistent la o gamă largă de antibiotice. Acest tip de infecţie se contractează mai rar la o sală de sport, însă pentru că în anumite condiţii poate pune în pericol viaţa gazdei, trebuie să fiţi mereu cu băgare de seamă. Stafilococul se ascunde în aproximativ aceleaşi locuri ca şi virusul gripal şi poate pătrunde în organism dacă există o leziune deschisă la nivelul pielii. Aşadar, înainte de a ajunge la sală, pansaţi-vă orice tăietură, în special pe cele de la nivelul palmelor.  

4. Un alt loc surprinzător în care se găsesc bacterii din greu este rucsacul în care ne transportăm echipamentul sportiv. Înăuntru se înmulţesc sute de germeni din cauza mediului umed susţinut de echipamentul transpirat şi prosoapele umede. Pe dinafară, specialiştii susţin că rucsacul este şi mai contaminat. „90% dintre genţi prezintă bacterii fecale în zona de jos”, susţine Diane Emo, specialist în cadrul Coverall Health-Based System.

Aveţi grijă pe unde vă puneţi rucsacul şi spălaţi-vă echipamentul sportiv în apă fierbinte după fiecare întrebuinţare. Apa rece nu ajută la distrugerea germenilor. Curăţaţi-vă inclusiv încălţămintea în care umezeala crează mediul propice formării coloniilor de microbi. Specialiştii recomandă utilizarea bicarbonatului de sodiu pentru dezinfectarea echipamentului sportiv.

 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Semnele îmbolnăvirii ficatului
Semnele îmbolnăvirii ficatului