Sistemul imunitar, „armura” în lupta cu boala

De mici tot auzim vorbindu-se de îngeri păzitori, iar unul dintre cei mai de nădejde, în opinia mea, se numeşte chiar Imunitate. Am fost înzestraţi cu acest sistem de apărare de orice ne-ar putea ameninţa organismul, pe care nu îl „vedem”, dar pe care îl ştim cumva la treabă. Îl au şi plantele, îl au şi animalele, dar al nostru, aşa cum era şi firesc, este de departe cel mai fascinant. 

Despre imunitate s-a pomenit întâia şi întâia dată (nu în acest termen, desigur) în Grecia, mai exact la Atena în anul 430 înaintea erei noastre. Era pe atunci în floare o epidemie de ciumă şi oamenii au început să observe că aceia care se recuperau după boală, puteau sta apoi la căpătâiul rudelor la rândul lor suferinde fără să mai cadă la pat o a doua oară.

Mult timp după, adică prin secolul al 18-lea, au început nişte experimente pe animale care au dezvăluit puţin câte puţin din misterele, totale pe atunci, ale sistemului imunitar (numele vine din latinescul „imunis” care înseamnă liber, curat). Aşa am ajuns să putem vorbi, în zilele noastre, despre tipurile sistemului imunitar, să ştim mai multe despre aşa- numitele maladii autoimune şi să avem o idee ce îl poate ajuta să funcţioneze la parametri normali şi ce îi poate pune piedici, spre îmbolnăvirea noastră.

Recomandări

Cei mai periculoşi microbi care pot afecta grupele principale de alimente

Cum tratăm infecţiile pielii

Din culisele imunităţii

Sistemul imunitar este alcătuit din toate mecanismele de apărare ale organismelor vii (v-am spus că nu doar oamenii îl au) în faţa ameninţărilor agenţilor patogeni – pe limba noastră: bacterii, virusuri, orice corp străin care ne poate face rău.

Nu se limitează însă la a împiedica aceşti intruşi să treacă barierele lui sau să-i ia de o ureche şi să-i dea afară dacă totuşi se strecoară (plastic vorbind), ci şi să distrugă structuri proprii dăunătoare sau alterate – celule modificate, pe cale să devină canceroase, de exemplu.

Există un sistem imunitar înnăscut – pe el îl au majoritatea organismelor vii – cel pe care îl avem din momentul existenţei, care nu se modifică în decursul vieţii, nu are „memorie”, cum vom vedea că are celălalt tip, şi a cărui sarcină principală este să recunoască bacteria sau virusul care prezintă un pericol şi să nu le lase să pătrundă în organism.

Tot soiul de celule sunt în serviciul lui, îl ajută să simtă primejdia şi, eventual, să dea alarma. Alarmă care ajunge la sistemul imunitar dobândit – căci atunci când înnăscutul nu face faţă şi agenţii patogeni pătrund totuşi în organism, reflectoarele pică pe el. Este un tip de imunitate pe care o întâlnim doar la anumite vertebrate şi, aşa cum vă spuneam, este o imunitate cu „memorie”.

Adică, organismul intră în contact cu un virus, sistemul dobândit îl memorează ca fiind rău, îl identifică prin antigeni specifici şi eliberează anticorpi ca să îl distrugă. Celulele care sunt în serviciul acestui tip de imunitate ţin minte virusul şi îl vor recunoaşte la fiecare contact nou. Nu voi intra în detalii mai tehnice, dar vreau să vă vorbesc un pic şi despre barierele sistemului imunitar, cele care ne apără de infecţii şi despre care vorbeam mai sus.

Chiar şi pielea, care secretă anumite substanţe anti-microbi, face parte din categoria „bariere” aşa cum frunzele au acel strat parcă ceruit, iar insectele un exoschelet dur. Şi mucoasele, saliva, sucul gastric, enzimele intestinale, chiar şi secreţiile vaginale ori sperma, toate fac parte din barierele sistemului imunitar.

Apoi, avem celulele din sânge, care sunt cumva mâna dreaptă a imunităţii şi se deplasează activ oriunde este mare nevoie de ele, şi mai sunt şi anticorpii, cei care se fixează pe membrana celulară a agentului patogen, îl inactivează şi, în final, îl distrug. Toate lucrurile scrise până acum se referă la mersul bun şi firesc al sistemului imunitar –  recunoaşte pericolele şi le înlătură.

Probleme mare apar când sistemul imunitar nu funcţionează cum trebuie şi ajunge să confunde propriile celule, substanţe, ţesuturi ale organismului cu inamici şi, automat, începe să le distrugă. Aşa au apărut în cărţile de medicină capitolele destinate bolilor autoimune.

Putem da o mână de ajutor?

În general, sistemul nostru imunitar face o treabă nemaipomenită. Ne apără de nenumărate ameninţări şi ne ţine sănătoşi. Ce se întâmplă însă când totuşi un virus, să spunem, îl învinge şi ne pune în primejdie? Putem face noi ceva ca să ne împingem cumva de la spate imunitatea să lupte şi mai tare, să fluture şi mai multe arme şi să ne treacă totuşi cu bine de acest hop?

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard spun că nu prea ţine de noi sau, cel puţin, în acest moment nu sunt suficiente dovezi care să susţină fără dubiu asta. Adică, experţii de acolo recunosc cinstit: cercetătorii ştiu încă mult prea puţine din misterele funcţionării exacte a sistemului imunitar – tocmai pentru că este un sistem întreg care trebuie să meargă ca uns, nu depinde numai de un anumit factor, ci sunt mulţi şi nu tocmai foarte precişi.

Tocmai de aceea toate studiile, şi sunt cu miile, care se fac pe tema creşterii imunităţii sunt cumva preliminare şi nicidecum literă de lege. Asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe urechea lui „nu mai contează ce stil de viaţă adopt, oricum nu este dovedit că ajută”, ci, mai degrabă, trebuie să fim sceptici în primul rând în faţa produselor care ne promit o imunitate crescută până la cer.

Şi totuşi…

Savanţii de la Harvard spun că şi în lipsa unor dovezi de netăgăduit următoarele strategii – care sunt, de altfel, şi principalele linii ale studiilor ştiinţifice care vizează imunitatea –  trebuie urmate. De dăunat sigur nu dăunează, de ajutat poate ajută. Ei le numesc oricum „o mână întinsă imunităţii” pentru că fiecare parte a corpului – deci, cel mai probabil şi sistemul imunitar după cum arată studiile de până acum – funcţionează mai bine când urmăm aceste reguli de aur. Aşadar:

·   Nu fumaţi.

·   Mâncaţi mai multe legume, fructe şi cereale integrale şi mai puţine grăsimi saturate.

·   Faceţi exerciţii fizice în mod regulat.

·   Păstraţi o greutate normală.

·   Beţi alcool cu moderaţie.

·   Odihniţi-vă suficient.

·   Ţineţi-vă sub control presiunea sangvină.

·   Luaţi măsuri ca să preveniţi infecţiile – spălaţi-vă mâinile des, gătiţi carnea bine etc.

·   Faceţi la timp toate testele medicale recomandate pentru grupa de vârstă în care vă aflaţi şi, eventual, pentru categoria de risc la care vă încadraţi.

Acestea ar fi în mare, vom insista un pic pe dietă şi pe mişcare, însă înainte de asta aş vrea să readuc în discuţie scepticismul recomandat de experţii Harvard în privinţa produselor care ar creşte imunitatea. Ei spun că simplu fapt că ne creştem numărul de celule din corp, celule imunitare sau alt tip, nu este neapărat un lucru bun. Şi ne dau exemplul atleţilor care apelează la

aşa-numitul „blood doping”, dopajul cu sânge – îşi pompează sânge ca să îşi crească numărul de celule sangvine şi să îşi mărească performanţele – şi care riscă astfel un infarct. În plus, spun ei, şi au mare dreptate, dacă nimeni nu ştie până acum de câte celule şi de ce tip anume are nevoie exact sistemul imunitar ca să funcţioneze la nivel optim, noi cum am putea să ştim ce anume să „creştem” în imunitate?

Dietă, sport şi imunitate

Cei de la Harvard precizează că, asemenea oricărei armate care are nevoie de putere în bătălii, şi războinicii imunităţii se bazează pe hrana primită. Dar şi aici, studiile, deşi numeroase, merg cam pe bâjbâite. Se ştie de ceva vremem că oamenii care trăiesc în sărăcie şi sunt malnutriţi sunt şi mai vulnerabili în faţa infecţiilor.

Însă nu este clar dacă rata mare de îmbolnăviri este provocată de efectul malnutriţiei asupra sistemului imunitar. Sunt puţine cercetări făcute chiar pe oameni în această privinţă. De exemplu, deficienţele de zinc, seleniu, fier, acid folic şi de vitaminele A, B6, C şi E au tulburat bunul mers al sistemului imunitar în cazul animalelor testate.

Totuşi, consecinţele asupra stării lor de sănătate după această tulburare sau efectele unei astfel de situaţii în cazul imunităţii oamenilor trebuie cercetate în amănunt de acum încolo. Şi în privinţa plantelor, atât de des menţionate când vine vorba de imunitate, experţii sunt rezervaţi. Ei spun că şi dacă, de exemplu, o plantă pare să crească nivelul de anticorpi din sânge, cercetările nu ne spun încă ce beneficii concrete are această creştere pentru sistemul imunitar ca întreg.

Aloe Vera – nu există dovezi că poate influenţa răspunsul imun al organismului, echinaceea – studiile care o vizează nu sunt concludente, iar efectele ei adverse sunt destul de serioase, deci mare grijă, usturoiul – în teste de laborator, cercetătorii l-au văzut funcţionând bine împotriva bacteriilor, virusurilor şi ciupercilor, însă studiile pe oameni, care să vorbească despre beneficii concrete pentru noi, lipsesc.

A existat totuşi unul făcut în 2006 care a luat în calcul rata de cancer şi consumul de ceapă şi usturoi în Europa de Sud şi care dădea de înţeles că un consum regulat al acestor plante ar scădea riscul de cancer. Cât despre influenţa sportului, nu trebuie să uităm niciodată că el este unul dintre pilonii vieţii sănătoase.

Îmbunătăţeşte sistemul cardiovascular, ţine greutatea sub control, ne protejează de o mulţime de afecţiuni. Dar pune şi sistemul imunitar „în priză”? Oamenii de ştiinţă de la Harvard subliniază că mişcarea, la fel ca alimentaţia bună, contribuie la sănătatea generală şi, prin urmare şi la sănătatea sistemului imunitar.

Poate contribui şi în mod direct – ajută la o mai bună circulaţie a sângelui, ceea ce pemite celulelor şi substanţelor sistemului imunitar să se mişte prin corp mai bine şi să îşi facă treaba mai eficient. Trăgând linie, e bine să reţinem că nu chiar tot ce zboară se mănâncă şi mai şi creşte imunitatea, iar cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru noi este să respectăm reguli alimentare şi sportive la îndemână.

Un corp hrănit cu toţi macronutrienţii şi micronutrienţii de care are nevoie şi ţinut în formă de exerciţii fizice practicate cu regularitate bate o licoare magică, din câte se vede încă neinventată sau dovedită, pe care tot visăm să o dăm peste cap.