Există în categoria tulburărilor de somn o anume afecţiune numită paralizie în timpul somnului. Aceasta constă în paralizia temporară a „bolnavului” în timpul somnului, fiind prins în mijlocul unui coşmar din care nu poate ieşi.
Se estimează că între 5-60% din populaţia globului se confruntă cu această tulburare la un moment dat în viaţă.
„Paralizia” în timpul somnului se întâmplă atunci când oamenii devin conştienţi în timp ce muşchii lor rămân în stare ultra-relaxată, care le împiedică să acţioneze în visele lor.
Dintre simptome pot fi amintite: paralizia musculară, incapacitatea de a reacţiona, halucinaţii cu persoane sau umbre care le vor răul, senzaţia de sufocare, respiraţie sacadată şi ritm cardiac mărit.
De multe ori, cei care se confruntă cu o astfel de problemă preferă să doarmă în timpul zilei, numai să nu se mai confrunte cu aceste episoade de teroare.
Oamenii de ştiinţă consideră totuşi că aceste tulburări de somn sunt o urmare oboselii, a disconfortului cauzat de temperatura din cameră sau pur şi simplu pentru că persoana respectivă nu cunoaşte locul în care doarme sau pentru că arată înfricoşător.
Dacă mai punem la socoteală şi halucinaţiile, nu este de mirare că unii oameni cred că văd demoni sau extratereştri care vor să îi răpească.
Aceste probleme pot fi extrem de deranjante şi pot „răpi” oamenilor din odihna zilnică, provocând dificultăţi în concentrare şi productivitate scăzută la locul de muncă, ducând astfel la epuizare fizică şi psihică pe termen lung.
Aşadar, încercaţi să respectaţi câteva reguli esenţiale pentru un somn odihnitor: culcaţi-vă în fiecare noapte la aceeaşi oră, mâncaţi mai puţin seara, limitaţi consumul de alcool, cafea şi băuturi energizant, relaxaţi-vă cu o baie aromată, îndepărtaţi orice sursă de lumină şi zgomot şi creaţi o atmosferă plăcută în camera unde urmează să dormiţi.