Pierderea elasticităţii pielii şi slăbirea muşchilor duc la efectul de “pleoapă căzută”, iar atracţia gravitaţională determină umflăturile şi pungile de sub ochi. Aceste schimbări dau o senzaţie de oboseală şi tristeţe, alterând aspectul facial. Veşti bune, însă, căci există o soluţie!
Pleoapele căzute rerezintă un defect cu care multe dintre noi e cconfruntăm sau ne vom confrunta, la un moment dat în viaţă, pe măsură ce înaintăm în vârstă. Pe lângă aspectul inestetic, excesul tegumentar poate ajunge să obstrucţioneze câmpul vizual superior şi periferic, cauzând posibile probleme de vedere.
Blefaroplastia este operaţia chirurgicală ce permite îndepărtarea excesului de piele, grăsime şi muşchi de la nivelul pleoapelor, tehnica folosită fiind caracteristică particularităţilor pe care le prezintă fiecare pacient în parte.
Procedura se efectuează sub anestezie generală cu sedare intravenoasă, ce permite adormirea pacientului, însă diminuează disconfortul dat de intubaţia orotraheală. Reluarea activităţilor curente este posibilă după câteva zile de la intervenţie, iar serviciul şi activităţile fizice intense pot fi reîncepute în 2-3 săptămâni. De obicei, inciziile se vindecă în aproximativ 7-10 zile, timp în care se îndepărtează şi firele de sutură.
Blefaroplastia se adresează persoanelor de ambele sexe, inclusiv celor tinere, pentru remodelarea aspectului congenital al pleoapelor sau pentru remedierea problemelor inestetice, vârsta maximă recomandată fiind cea de 60 de ani.