Britney Spears va cânta pe coloana sonoră a filmului “The Smurfs 2″

Cântăreaţa Britney Spears a înregistrat piesa "Ooh La La" care va fi inclusă pe coloana sonoră a filmului "Ştrumpfii 2/ The Smurfs 2", au anunţat miercuri reprezentanţii studiourilor Sony Pictures, informează Reuters, citată de Mediafax.
  • Publicat:
Britney Spears va cânta pe coloana sonoră a filmului “The Smurfs 2″

Cântăreaţa Britney Spears a înregistrat piesa „Ooh La La” care va fi inclusă pe coloana sonoră a filmului „Ştrumpfii 2/ The Smurfs 2”, au anunţat miercuri reprezentanţii studiourilor Sony Pictures, informează Reuters, citată de Mediafax.

„Întotdeauna mi-au plăcut ştrumpfii când eram copil şi acum fiii mei sunt cei mai mari fani ai ştrumpfilor. Am vrut să le fac o surpriză, interpretând un cântec în acest film”, a declarat Britney Spears.

Piesa ei „Ooh La La” va rula la finalul filmului „Ştrumpfii 2”, o comedie parţial animată, care se adresează întregii familii. Filmul „Ştrumpfii 2” va fi lansat pe marile ecrane nord-americane pe 31 iulie.

Povestea ştrumpfilor – creată de Peyo – a debutat în 1958, odată cu crearea unor cărţi de benzi desenate, care au fost ulterior transpuse atât pe marele, cât şi pe micul ecran. De-a lungul anilor, micile creaturi albastre au trecut dincolo de paginile cărţilor şi de marile şi micile ecrane.

 

Ele au inspirat numeroase discuri şi CD-uri care s-au vândut în milioane de exemplare, întregi colecţii de figurine şi jucării şi numeroase alte produse. În total, peste 3.000 de produse derivate au fost create pe baza ştrumpfilor, iar firme şi companii renumite şi-au transmis mesajele publicitare cu ajutorul ştrumpfilor.

Britney Spears, în vârstă de 31 de ani, lucrează în această perioadă la un nou album, după „Femme Fatale” din 2011, şi se află în discuţii pentru a semna un contract pe termen lung cu un cazinou din Las Vegas.

Cântăreaţa şi-a lansat cel mai recent single, „Scream & Shout”, o colaborare cu rapperul Will.i.am, în noiembrie, şi a renunţat la postura de jurat în emisiunea TV „The X Factor” la începutul acestui an, întrucât nu a reuşit să crească audienţa acestui show de televiziune.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News