Aparent fără nicio legătură una cu cealaltă, aceste probleme de sănătate sunt interconectate, susţine un raport publicat în Jurnalul Pediatrics.
ADHD este o tulburare psihică ce se manifestă prin hiperactivitate, impulsivitate, lipsa atenţiei şi concentrării şi este tratată cu medicamente care pot avea drept consecinţă pierderea poftei de mâncare.
Cu toate acestea, unde este legătura cu obezitatea?
Deşi suprimă apetitul, s-a constatat că părinţii copiilor bolnavi de ADHD sunt îngrijoraţi că odraselele lor nu iau în greutate şi îi hrănesc nesănătos şi în cantităţi mai mari decât ar trebui.
Astfel, chiar dacă tratamentul pentru ADHD scade apetitul, copiilor le sunt date dulciuri şi alimente grase, care pot avea efect întârziat asupra greutăţii lor, în sensul că la maturitate, când deja vor fi vindecaţi de ADHD şi nu vor mai lua medicaţia, vor pune kilogramele într-un ritm ameţitor.