Fiecare dintre noi este un copil înauntrul său

Într-o lume în care copilul interior este lezat, nevalorizat, rănit frecvent şi marginalizat, are nevoie imperioasă de un adult care să-l ocrotească, să-l liniştească şi să-l iubească necondiţionat. Şi acest adult există în fiecare dintre noi, trăind povestea dramei copilului în confruntarea acestuia cu tot ceea ce-l înconjoară.

Te-ai întrebat vreodată ce s-a întâmplat cu copilul care ai fost cândva, demult, atunci când aveai doar 3 ani… sau 5 sau 9? Te-ai întrebat vreodată câte frustrări şi neajunsuri a strâns el, mititelul, în toţi aceşti ani? Te-ai întrebat vreodată de unde a avut el atâta toleranţă şi răbdare, să aştepte cuminţel ca tu să creşti şi să începi să îi porţi grija, să îl asculte şi pe el cineva căruia să-i pese cu adevărat, să poată plânge în voie şi să poată protesta, fiind acoperit şi apărat de adultul ce ai devenit?

Ce? Ai crezut că acest copil a dispărut din interiorul tău? Că l-ai pierdut pe undeva pe drum, că a rămas acolo, în trecut sau că a murit în ziua când ai devenit adult? De asta l-ai ignorat cu anii, neauzindu-i suferinţa, neglijându-i nevoile, nesocotindu-i drepturile şi omiţându-i prezenta? Wrong choise!

Recomandări

Felul în care râzi îţi dă de gol personalitatea

5 semne că ești nefericit. Privitul în exces la televizor, un indiciu că ești nemulțumit de…

Anii copilăriei

Drumul nostru spre maturitate trece întotdeauna prin cea mai frumoasă alee, numită Copilărie. În mod normal, această perioadă trebuie să fie luminoasă şi fericită, însă dacă se întâmplă să fie o perioadă presărată de evenimente traumatizante şi nefericite, întregul afect se păstrează înlăuntrul nostru, coordonându-ne întreaga viaţă.

Toată informaţia acumulată în perioada copilăriei face parte din noi, de cele mai multe ori, fără a fi măcar conştienţi de acest lucru. Suntem învăţaţi de societatea modernă că doar prezentul contează, că trecutul este dispărut pentru totdeauna şi de aici se naşte fantasma că am putea să reparăm sau să fixăm prezentul din exterior, concret, doar cu voinţă şi perseverenţă.

Nimic mai fals! Încercarea de satisfacere a nevoilor noastre afective, psihologice, emoţionale, fără aplecarea asupra copilului nostru interior, este din start sortită eşecului.

Nu adultul hotărăşte, ci copilul din el

În spatele oricărei suferinţe sau angoase, a oricărei manii sau gelozii, a oricărui afect sau sentiment greoi, se află ceea ce numim copilul interior. Acesta, dacă vreţi, este suma tuturor experienţelor şi inhibiţiilor noastre, alături de toate sentimentele, senzaţiile, concluziile şi raţionalizările noastre vis a vis de ele.

Este un scenariu de viaţă, “scris” în emisfera dreaptă a creierului emoţional, cel care procesează informaţiile la nivel afectiv, şi care se face răspunzător de reacţii personale diferite în faţa aceluiaşi fel de eveniment. Asta înseamnă că alegem azi inconştient un anumit tip de comportament, în funcţie de valorile şi experienţele din trecut.

Însă este dificil să “decantăm”eul adultului de cel al copilului. Primul se face responsabil de alegerile conştiente, raţionale, bazate pe judecăţi de valoare, pe voinţă şi acţiune, cel de-al doilea oscilează între euforie inconştientă şi dramatizare anxioasă, despre frici şi emoţii nejustificate, ce ne guvernează iraţional.

Două egouri, două regate, două percepţii…

…diferite despre sine, despre viaţă sau despre lume, despre orice. De aici dezechilibrul interior! De câte ori nu ne trezim judecându-ne aspru pentru vreo decizie naivă, aparent absurdă, dar care s-a impus cu autoritate, venită din lăutrul nostru inconştient, senzitiv-infantil, măsurată exact prin lipsa logicii?

Şi însăşi lupta împotriva acestor porniri şi nevoi aparent infantile, conduce sigur către pierderea autonomiei psihice şi a echilibrului interior. De ce? Căci, practic, luptăm împotriva propriei noastre persoane! Singura soluţie este pacea cu acest eu intern, acceptarea lui, împrietenirea dacă vreţi şi implicit, iertarea.

Devine o condiţie sine qua non să îl accepţi, să îl asculţi, să-l protejezi, să-l vindeci, pentru că doar de copilul din tine depinde forţa sau slăbiciunea eului tău adult. Copilul interior este spiritul liber care doreşte doar să fie iubit şi îngrijit. Este poate cea mai pură, ingenuă, sensibilă şi vulnerabilă parte a sufletului nostru.

Conştientizarea lui nu face decât să reducă suferinţa şi să asigure pacea interioară. Copilul interior te poate ridica sau coborî! Armonizându-te cu el faci practic, primul pas spre Fericire.

Sfatul psihoterapeutului

Copilul din tine arată ca tine când erai mic; eşti tot tu, iar el a rămas la vârsta la care ai început să îl neglijezi. Îl poţi vizualiza în inima ta. Rănile emoţionale din copilărie ne afectează în fiecare zi şi ne împiedică să ne acceptăm aşa cum suntem şi să ne iubim pe noi înşine aşa cum merităm. Am fost sau suntem nişte părinţi abuzivi cu Copilul nostru interior? Acum e timpul să încetăm!