Cântarul, prieten şi duşman

Recunosc, nu m-am cântărit de ani buni, deşi m-am luptat cu diverse fluctuaţii de greutate, din dorinţa de a încăpea în haine S şi XS. Şi de ce să nu recunosc faptul că oricât de realistă aş fi, tot nu pot să nu tânjesc după un corp perfect. Însă dacă natura nu m-a înzestrat cu cele mai lungi picioare, măcar mi-a dat ceva creier cât să aleg până la urmă ce e mai bun pentru mine.

Când vreau să revin cu picioarele pe pământ după ce mă las sedusă de diverse diete, metode şi trucuri care mai de care mai absurde, inventate de o industrie care profită de dorinţa imensă a femeilor de a avea silueta perfectă, mă duc repede la bibliotecă şi mă consult cu un prieten drag revistei noastre, volumul “Sănătatea are gust” de Mihaela Bilic.

La capitolul “Pasionaţii de diete”, am descoperit recent câteva statistici care m-au cam pus pe gânduri, nu pe cele ale slăbitului, ci pe cele ale îngrijorării faţă de atitudinea multor surate în privinţa regimurilor alimentare: 79% dintre femei cred că viaţa ar fi mai frumoasă dacă ar fi mai slabe, 83% se simt deprimate după ce au încercat un costum de baie, iar 56% ar prefera să fie mai slabe decât să aibă un coeficient de inteligenţă mai ridicat. Vă regăsiţi în aceste statistici? Eu sper că nu. 🙂

Recomandări

Adevărul despre ciorba de toate zilele din viaţa românilor

Îngheţata nu îngraşă! Trebuie doar să ştiţi cum să o preparaţi

Oricum, în acest context, nu e de mirare căutarea perpetuă a greutăţii perfecte, alături de un alt aliat la îndemână, cântarul. Citeam recent, documentându-mă asupra obsesiei femeieşti pentru siluetă, că există persoane care se cântăresc de câteva ori pe zi şi că există persoane cărora cântarul, asemenea oglinzii fermecate din poveste, le arată ce vor să vadă dacă este plasat strategic pe anumite suprafeţe din locuinţe.

Şi evident, există persoanele care adoptă cântarul pe tot parcursul unei cure de slăbire, implorându-l să cedeze după ce au încercat zeci de trucuri, alimente, reţete, combinaţii, sfaturi, faze de atac, de platou şi multe, multe alte lucruri complicate şi fanteziste, care atrag ca un magnet. Iar dacă rotunjorul accesoriu, plasat în baie de obicei, nu cedează, deseori, apar dezamăgirile, eşecurile şi dramele, iar totul se duce pe apa sâmbetei.

Ca să fac puţină lumină în ceea ce priveşte acest subiect care pare că nu se mai încheie niciodată, am provocat-o la o discuţie pe Mihaela Bilic, convinsă fiind că nu strică părerea avizată a specialistului într-un domeniu în care majoritatea femeilor au impresia că se pricep mai bine decât oricine.

“Una este greutatea la care eşti sănătos şi pe care medicina o lasă să varieze în limite largi şi alta este ceea ce ţine de siluetă, de estetică, de imaginea din oglindă şi culmea, câteodată, de o imagine pe care o avem noi despre noi, cum ne-ar plăcea să arătăm.

Sau şi mai grav când ne luăm modele imposibil de atins. Deci la capitolul acesta nu este o greutate ideală pe hârtie decât din punctul de vedere al protecţiei împotriva complicaţiilor obezităţii”, mi-a mărturisit medicul nutriţionist Mihaela Bilic, în discuţia despre greutatea ideală şi prietenul ei, uneori nemilos cântarul. Şi să recunoaştem cinstit: majoritatea celor care se cântăresc obsesiv nu sunt deloc persoane obeze.

Sunt de obicei femei care se străduiesc din răsputeri să scape de un surplus mic de kilograme, dar care cad cam des în păcatul unei prăjituri, al unei îngheţate uriaşe, sunt femei care invocă lipsa de timp ca să facă mişcare sau persoane care au rămas cu câteva kilograme după naştere, sau care mănâncă o singură masă pe zi, care nu se uită deloc la cantitatea de brânză grasă consumată, care preferă oricând biscuiţii fructelor şi care nu se mulţumesc cu o singură porţie de desert, care nu lasă nimic în farfurie sau care comandă mai multe feluri de poftă, sfârşind prin a le devora şi savura cu fiecare celulă a papilelor gustative dezlănţuite.

Există însă şi situaţii când relaţia cu acest obiect indispensabil multor femei vine uneori dintr-o nemulţumire legată de propriul corp, pe care nici o valoare, oricât de atrăgătoare ar fi, a greutăţii n-o poate rezolva. “Există situaţii când medicul spune că sunteţi în greutatea normală, iar o domnişoară spune: ok, dar eu vreau să fiu slabă că aşa se poartă acum.

La capitolul ăsta, suntem stăpâni şi avem drept asupra vieţii şi organismului nostru. Dar răspunderea este a noastră când împingem aceste lucruri dincolo de limită şi intrăm în absurd, dorindu-ne să controlăm şi să demonstrăm prin voinţă sau efort susţinut că putem face orice cu corpul nostru. Dacă intrăm în acest război, vom ieşi învinşi.

Deci nu avem cum să ne împotrivim naturii, constituţiei noastre. Aspectul nostru fizic este proiectat, vine din genele noastre”, spune medicul nutriţionist care de-a lungul timpului m-a convins că nu trebuie să ne refuzăm mici plăceri culinare, dar nici nu trebuie să facem din urcatul pe cântar sportul numărul 1 din viaţa noastră.

Fluctuaţia, mama nemulţumirii

Mărturisesc sincer că am scris acest articol pe malul Mării Egee, într-un loc frumos din Thassos, pendulând între leandri şi marea turcoaz, având suficient timp să studiez siluetele care vara se afişează în toată sinceritatea lor, fără complexe sau poate cu puţină invidie faţă de ACELE trupuri fără cusur, care nu lipsesc de pe nici o plajă din Univers.

Oricum, sunt curioasă dacă vreo domniţă şi-a strecurat în bagaj cântarul, deşi cred că vacanţa este singura perioadă din an când dăm frâu liber poftelor de tot felul şi bietul accesoriu se lasă prăfuit prin cotloane. Chiar dacă marea este generoasă şi câteva zeci de minute de alergare printre valuri sau de înot viguros pot compensa excesele, riscul unor şunculiţe post festinuri la ore târzii din noapte nu se lasă prea mult timp aşteptat. Şi la revenirea acasă, cântarul redevine cel mai bun prieten.

Însă şi aici îngrijorarea nu trebuie exacerbată dacă laitmotivul acestui articol ne arată câteva sute de grame în plus. Iată ce zice nutriţionistul: “Nu ne îngrăşăm dintr-o masă, nu slăbim dacă sărim peste o masă. De multe ori, numărul de kilograme nu arată compoziţia corporală. Adică putem să fi mâncat ceva sărat şi să bem multă apă şi să avem 2 kilograme în plus.

Sau să fie vorba despre ciclul menstrual când există o încărcare hormonală care predispune la retenţia de lichide. Aşa cum putem foarte bine, mâncând la fel să ne trezim cu 1 kilogram în minus. Organismul nu funcţionează de pe o zi pe alta la fel. Cel mai simplu lucru este să vezi dacă hainele încep să-ţi rămână mici sau să strângă, cureaua din jurul taliei începe să aibă nevoie să fie lărgită.

Şi atunci e clar că nu mai e vorba de jumătate de kilogram în plus de la o zi la alta, ci deja înseamnă că s-au acumulat 3, 4 kilograme şi abia acelea, când persistă o săptămână, 10 zile, înseamnă că am început să ne îngrăşăm. Confruntarea trebuie să fie cu realism şi cu curaj pentru că nu păcălim pe nimeni decât pe noi”, spune medicul Mihaela Bilic.

Conformaţia dictează totul

Aşadar, tot ce înseamnă exces peste 10% din greutatea cu care ne-am obişnuit ani de zile ar trebui să ne pună pe gânduri şi doar atunci să-i acordăm credit bietului cântar şi să luăm măsurile de rigoare. Surpriza neplăcută poate veni din partea lui imediat după ce am intrat într-un program susţinut de mişcare. Norocoasele care ard repede grăsimi şi pun la loc muşchi trebuie să ştie că primele sesiuni de mişcare ar putea fi urmate de uşoare creşteri pe cântar. Iată explicaţia oferită de dr. Mihaela Bilic:

“În momentul în care o persoană sedentară începe să facă sport, muşchii săi, care trebuie să aibă rezerve de combustibil, de glicogen, acea substanţă pe care ei o consumă în timpul efortului, încep să dezvolte aceste depozite de glicogen şi în primă fază este clar o încărcare. Glicogenul este o moleculă care ţine apa şi la fiecare moleculă de glicogen leagă 4 de apă, deci e o încărcare cu apă a organismului.

Şi atunci, cineva care începe să facă sport, în primă fază, până când se ajunge la un echilibru şi organismul ştie să-şi dozeze depozitele de glucoză, automat se va confrunta cu o uşoară creştere în greutate care nu trebuie nici să demoralizeze, nici să sperie pe respectiva persoană. Însă este bine să verificăm lucrurile acestea şi pe circumferinţe, pentru că acolo clar se vor îmbunătăţi, în talie, la coapse, vom vedea că scade circumferinţa.

Chiar dacă pe cântar arată mai mult, vedem că nu avem de ce să ne fie teamă. Hainele vor începe să fie mai lărguţe, deci lucrurile nu sunt decât temporar paradoxale”. Şi să nu uităm că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, după 50 de ani, muşchii se atrofiază, iar corpul nostru va avea cu 30% mai multă grăsime decât la 20 de ani.

“Mai este un lucru care este foarte important de avut în vedere şi anume că nu suntem cu toţii la fel, nu putem intra într-un şablon şi că trebuie să acceptăm silueta pe care ne-a dat-o natura. Deci nu avem cum, în mod dramatic, nici prin voinţă, nici prin dietă, nici prin sport, să ne reconstruim, să ne redefinim silueta.

Dacă cineva are tendinţă de îngrăşare şi depune grăsimea în partea inferioară a corpului, pe şolduri şi pe coapse, nici prin sport, nici prin dietă, nu poate fi modificată această siluetă. Şi este important să nu ne alegem un model exterior cu care să semănăm: indiferent câte operaţii estetice am face, nu este posibil acest lucru. Ci mai degrabă este bine să fim bine noi cu noi, să facem cât putem mai bine cu corpul nostru, cu organismul nostru şi cu ce-am primit de la natură. Asta înseamnă să fii în tonus, să fii în formă, să ai condiţie fizică”, conchide Mihaela Bilic.

BMI pentru siluetă

Cântarul nostru cel de toate zilele are în ultimii ani un nou prieten: indicele de masă corporală, adică greutatea împărţită la înălţimea la pătrat. Dacă aţi fost buni la matematică, acest calcul este un mizilic: un indice mai mic de 18, 5 înseamnă o greutate sub normal, supraponderalii se situează între 25 şi 29, 9, obezitatea este clasată între 30 şi 39, 9, iar tot ce depăşeşte 40 este obezitate morbidă.

Şi totuşi de ce ne-am chinui cu acest indice? Răspunsul vine tot de la Mihaela Bilic: “Aceste formule de indice de masă corporală au fost făcute tocmai pentru a delimita mai ales partea de obezitate şi pentru a atrage atenţia. De multe ori, kilogramele în plus sunt considerate doar un mic neajuns estetic. Foarte puţine persoane recunosc în obezitate o boală şi foarte puţine persoane sunt împăcate şi acceptă acest diagnostic.

Şi astfel a apărut necesitatea acestor tabele tocmai pentru a-i putea demonstra omului din faţa ta că a ieşit din zona toleranţei şi că deja intră într-o zonă de patologic, de boală. Obezitatea este o boală, este o boală cronică care nu are tratament, o boală de care nu prea se vindecă nimeni, cam 4% reuşesc să scape de obezitate, lucru care este un fel de condamnare pe viaţă. Şi tocmai că ea nu este luată în seamă cu seriozitatea de rigoare, a apărut necesitatea acestor tabele, mai ales că obezitatea vine la pachet cu multe complicaţii.

Persoana cu obezitate are risc crescut de boli de inimă, colesterol crescut, hipertensiune, risc de diabet, sindromul x metabolic. Odată ce se acumulează aceste kilograme de ţesut adipos mai ales în zona abdomenului, toată funcţionarea organismului este dată peste cap şi nu e de mirare că apar aceste boli asociate.

Neexistând un tratament medicamentos, ci strict reguli dietetice, atunci poate că există speranţa că fiind încadrată ca boală, pacieţii să le ia în seamă şi să le respecte. Pentru că dacă rămânem în sfera asta a moftului, a fi mai slab sau mai gras cu câteva kilograme, şi atitudinea faţă de respectivele kilograme va fi permisivă”, concluzionează medicul.

Mărimea la haine contează

“Obsesiile duc la transferul alimentaţiei din zona pozitivă a relaţiei fireşti cu mâncarea, a comunicării cu propriile senzaţii şi cu propriile nevoi ale organismului, într-o zonă raţională, extrem de strictă, dictatorială aş spune, în care noi cu mintea ne interzicem lucruri, ne impunem din exterior când să mâncăm, când să ne fie foame, ce anume să alegem şi pierzând această comunicare cu nevoile şi poftele organismului, se ajunge într-un impas.

La un moment dat, nu numai că îţi pierzi bucuria de a mânca şi nu mai concepi că mâncarea trebuie să fie o plăcere, dar se pierde tot ce înseamnă atitudine corectă faţă de mâncare şi faţă de elementul uman şi socializare. E important să nu schimbi măsura la haine cu mai mult de un număr sau două.

Şi foarte important: decât să te îngraşi şi iar să slăbeşti şi iar să te îngraşi, mai bine păstrezi un număr în plus de kilograme. Deci variaţiile de greutate sunt mai periculoase decât 10% în plus faţă de o greutate ideală. În limita acestor 10% este firesc să evoluezi pe parcursul a 30 de ani”, spune Mihaela Bilic.