Oamenii de ştiinţă britanici pun la cale dezvoltarea unui dispozitiv care va permite monitorizarea simultană a creierului şi a mişcărilor ochilor, astfel încât conducătorul auto să fie avertizat în momentul în care prezintă semne de oboseală şi există pericolul de a adormi la volan.
Sisteme de monitorizarea a mişcărilor oculare există deja pe piaţă de ceva timp, însă noutatea acestei cercetări constă în îmbunătăţirea tehnologiilor care vor fi încorporate în aparatura specializată, ce va observa în acelaşi timp atât activitatea creierului (bazată pe analiza electroencefalogramei) cât şi pe cea a ochilor.
Oboseala la volan este responsabilă de circa 20% din accidentele rutiere de pe teritorul Marii Britanii, iar în România, neatenţia şi lipsa de odihnă sunt cauzele cele mai frecvente ale accidentelor auto grave.
Sursa: huffingtonpost.com