Cea mai eficientă metodă de a ţine la distanţă bolile de inimă şi atacul cerebral este să ţinem sub control nivelul de colesterol din organism, acest bau-bau al sănătăţii şi o problemă despre care se discută intens în mediile de cercetare în domeniul sănătăţii în ultima vreme.
Deşi există medicamente care ţintesc reducerea nivelul de colesterol din corp, acestea prezintă frecvent şi efecte adverse destul de neplăcute, drept urmare ar trebui abordată o terapia mai puţin agresivă, dar care totuşi are acelaşi efect.
Iată două variante prin care puteţi scădea procentul de colesterol, fără teama unor reacţii negative din partea organismului:
Indicat ar fi să vă procuraţi această vitamină direct de la sursă, deci din alimente precum cerealele integrale, peşte, pui, ficat de vită sau alune. Niacina are capacitatea de a reduce număul celulelor grase numite lipoproteine, de unde şi denumirea de colestrol LDL.
De asemenea, niacina poate reduce nivelul de fibrinogen, un anumit tip de proteină care favorizează formarea cheagurilor de sânge în artere. Ca urmare, un consum frecvent de alimente bogate în vitamina B3 va duce la o scădere a inflamaţiei în corp şi o creştere a nivelului de colesterol bun (HDL), ceea ce scade semnificativ riscul de afecţiuni cardiace sau neurologice.
Însă, trebuie să fiţi atenţi la simptome precum ameţeala, mâncărimea sau înroşirea pielii deoarece pot apărea pe fondul unei alergii la niacină, care pot fi uşor prevenite dacă se administrează în paralel suplimente cu vitamina C.
Doza zilnică recomandată pentru a reduce nivelul de colesterol este de 3.000 de unităţi, însă trebuie consultat un medic în prealabil deoarece poate exista riscul de toxicitate la nivelul ficatului.
Suplimentele cu ulei de peşte din farmacii provin de la peşti precum somonul ori macroul, adică exact acele sortimente de peşte care au cel mai mare conţinut de acizi graşi Omega 3. Însă, este recomandat consumul de peşte în starea sa naturală, de minimum 2-3 ori pe săptămână.
Aportul de Omega 3 este extrem de important deoarece poate preveni nivelul crescut de inflamaţie, prin eliberarea anumitor substanţe care pot împiedica acest proces. În plus, uleiul de peşte creşte nivelul de colesterol HDL, ceea ce scade riscul de boli cardiovasculare. Suplimentele cu ulei de peşte pot, de asemenea, să reducă numărul trigliceridelor şi fibrogenului, îmbunătătăţind astfel funcţia arterială şi pe cea endotelială.
Doza zilnică recomandată de ulei de peşte este de 1.000-2.000 miligrame pe zi, de preferat din surse naturale, însă nu sunt de refuzat nici suplimentele alimentare.
De menţionat că necesarul de ulei de peşte diferă de la persoană la persoană, deci cel mai indicat este consultul medicului înainte de administrarea suplimentelor alimentare.
Tratamentul natural cu produse gemoterapice este complex, Asociaţia Română de Gemoterapie şi Homeopatie recomandă combinarea unor preparate care realizează o reechilibrare a nivelului sanguin al colesterolului, o reglare metabolică şi o relaxare emoţională. Medicul naturopat poate defini mai multe scheme de tratament, în funcţie de fiecare persoană în parte.
O combinaţie utilă este cea dintre Extract din muguri de Mesteacăn pufos (cu rol de reechilibrare metabolic), cu Extract din mlădiţe de Ienupăr (cu rol de drenor hepato biliar) şi Extract din mlădiţe de Măslin (cu efect de reducere a coles¬terolului şi grăsimilor din sânge). Tratamentul poate fi urmat 2 3 luni, apoi după o scurtă pauză de 1 2 săptămâni poate fi reluată.
În cazul unei persoane mai tinere, mai energice, cu un nivel al stresului crescut, atunci schema recomandată ar fi Extract din muguri de Mesteacăn cu Extract din mlădiţe de Rozmarin şi Extract din muguri de Tei argintiu.
Dacă există dezechilibre metabolice importante, cu afectare renală, hepatică şi articulară importantă, trebuie folosit şi preparatul Extract din muguri de Frasin cu efect reglator metabolic.
La un pacient vârstnic, dislipidemic, la care există şi un grad important de aterioscleroză, se preferă schema Extract din muguri de Migdal, cu Extract din mlădiţe de Mur (cu efect pe arterioscleroza generalizată şi localizată) şi Extract din mlădiţe de Măslin, timp de 6 luni – 1 an de tratament, cu mici pauze de 1 2 săptămâni la fiecare 3 4 luni de tratament.
Există şi un remediu homeopatic numit Cholesterinum CH5, care poate fi administrat 2 3 luni, de cele mai multe ori în paralel cu tratamentul selectat de medic în urma unei consultaţii amănunţite.
Tratamentul cu produse gemoterapice sau homeopatice trebuie urmat la recomandarea medicului specialist.