Cum pot fi educaţi căţeii?

Aveţi un câine şi nu ştiţi cum să interacţionaţi cu acesta? Probabil mulţi dintre proprietarii de căţeluşi au simţit acest lucru la un moment dat. ​Ne dezvăluie câteva secrete în privinţa relaţiei reuşite cu patrupedul, specialistul în dresaj şi comportament canin, Cătălin Cornea, care şi-a început activitatea la Poliţia de frontieră.
  • Publicat:
Cum pot fi educaţi căţeii?

Aveţi un câine şi nu ştiţi cum să interacţionaţi cu acesta? Probabil mulţi dintre proprietarii de căţeluşi au simţit acest lucru la un moment dat.

Ne dezvăluie câteva secrete în privinţa relaţiei reuşite cu patrupedul, specialistul în dresaj şi comportament canin, Cătălin Cornea, care şi-a început activitatea la Poliţia de frontieră.

 

CSÎD: Ce rase sunt mai pretabile la dresaj?

Cătălin Cornea: Exemplarele din rasele înzestrate cu un instinct de vânătoare predominant sau cu un instinct de hrană puternic sunt cele mai potrivite.

CSÎD: De la ce vârstă e posibil să dăm câinele la dresaj?

C.C.: Să facem o analogie. La ce vârstă un părinte începe educaţia copilului? Din experienţă şi studii specifice, am tras o concluzie certă  – educaţia câinilor este foarte asemănătoare cu cea a copiilor. La
3-6 luni, căţeii au nevoie să îşi exerseze abilităţile de relaţionare cu fiinţele care îi înconjoară. Se numeşte predresaj. Căţeluşul trebuie obişnuit cu lesa, cu condiţionări simple la primirea castronului cu mâncare. 

CSÎD: La ce putem să ne aşteptăm de la serviciile unui specialist?

C.C.: Instructorul dresor ne poate învăţa câinele să aducă şi ziarul şi papucii. Dar cui foloseşte, dacă proprietarul, prin lipsa de implicare, nu ştie limbajul de comunicare cu propriul câine? Proprietarul, la rândul lui, are nevoie să înveţe să comunice cu un câine. 

CSÎD: Odată câinele dresat, mai avem nevoie de serviciile unui specialist?

C.C.: Când eram la şcoala de dresaj câini de serviciu a Poliţiei de frontieră, cu mulţi ani în urmă, am luat contact cu structura specifică activităţii de dresaj al câinilor utilitari. Am înţeles că era vorba de dresori, conductor, instructor, comandanţi de plutoane. Încercam să pricep de ce atât de multe titulaturi. Am înţeles că un dresor este cel care dresează câinele, instructorul-dresor este capabil să instruiască oameni să dreseze câinii pe care îi conduc. Cheia succesului în dresajul câinelui este tocmai instruirea stăpânului, iar aceasta este, practic, continuă.

CSÎD: Care sunt performanţele dvs.?

C.C.: Am fost solicitat pentru o evaluare a unui ciobănesc carpatin de 2 ani, nedresat, care îşi muşcase grav stăpânii şi care era candidat la eutanasiere. Am stabilit programul de dresaj, stăpâna lui a fost cea care l-a coordonat. Pas cu pas,  acel câine a devenit un etalon în ceea ce priveşte ascultarea. Câinelui i-a fost salvată viaţa prin intermediul dresajului. Apoi câinele pe care l-am dresat la şcoala de dresaj de la Ciorani (Poliţia de frontieră) a fost cel mai bun câine poliţist din grupa specială a unităţii canine şi cel mai bun câine poliţist din ţară la acea vreme.

CSÎD: Ce îi sfătuiţi pe cei care îşi iau un câine de pe stradă?

C.C.: Eu sunt un puternic susţinător al ideii de adopţie. Câinii de pe stradă au calităţi înnăscute de supravieţuitori. Stăpânii trebuie să înţeleagă că aceste exemplare sunt dominate de instincte care i-au ajutat să supravieţuiască vieţii dure de afară. Au învăţat să se ferească de o maşină, să se ferească de o piatră aruncată de om. Astfel, să evite să folosească tonuri dure ale vocii, gesturi bruşte care i-ar putea speria. În educaţie, e folosită cu succes stimularea câinelui cu mâncare. De asemenea, e important să îi sterilizaţi. Astfel, evitaţi situaţii în care comportamente influenţate de secreţia de hormoni să va dea bătăi de cap în educarea şi comunicarea cu exemplarul canin.

3 prieteni acasă

Cătălin Cornea are 3 exemplare canine perfecte acasă. Cel mai mic se numeşte TipiTip şi este un fox terrier. O creşte şi pe Team, o căţeluşă culeasă de pe stradă, care participă la filmări pentru reclame, pentru film. Este, de asemenea, câine de demonstraţii, dar “şi însoţitoarea mea în diverse emisiuni TV la care sunt invitat”. Takeo este cel de-al treilea partener, un câine din rasa akita inu care a devenit popular datorită unui film artistic despre legenda lui Hachiko (un câine care şi-a aşteptat stăpânul să se întoarcă dintr-o călătorie, timp de 10 ani).


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult