Katie Holmes a cântat împreună cu Lenny Kravitz la un eveniment caritabil

Actriţa Katie Holmes, împreună cu rockerul Lenny Kravitz, vedeta TV Ellen Degeneres şi politicianul Colin Powell au cântat la un eveniment caritabil organizat de omul de afaceri american Ron Perelman, informează contactmusic.com, citată de Mediafax.
  • Publicat:

Fosta soţie a actorului Tom Cruise s-a numărat printre invitaţii la evenimentul organizat, sâmbătă, de Ron Perelman, în Hamptons, New York, la care au participat şi Billy Joel, Anjelica Huston, Howard Stern şi John MCEnroe. Vedete precum Jon Bon Jovi, Darlene Love şi Mary J. Blige au cântat la petrecerea organizată de omul de afaceri, dar seara a luat o întorsătură interesantă în momentul în care Lenny Kravitz a urcat pe scenă.

Mai mulţi invitaţi, printre care Holmes, DeGeneres, Jamie Foxx, Ciara, Pharrell Williams şi The Roots s-au alăturat rockerului pentru un moment muzical unic, care a inclus şi un fragment din melodia lui Robin Thicke „Blurred Lines”. Potrivit publicaţiei New York Post, Katie Holmes le-a spus prietenilor că nu s-a mai simţit atât de bine de foarte mult timp.

Evenimentul caritabil organizat de Ron Perelman a strâns peste 3 milioane de dolari pentru programele educative şi culturale ale Teatrului Apollo din New York.

Urmărește CSID.ro pe Google News