Se apropie ziua nunţii? Cu siguranţă ai auzit o groază de superstiţii, dar este de la sine înţeles că nu trebuie să le pui neapărat în practică. Iată-le pe cele mai cunoscute.
– Purtarea voalului este o tradiţie originară din Roma. Miresele îl purtau pentru a fi ferite de spiritele rele, invidioase pe fericirea lor.
– Mirii nu trebuie să se vadă înaintea nunţii. În trecut, această superstiţie era legată de faptul că mirii s-ar putea răzgândi asupra ceremoniei. Astăzi nu prea se mai ţine cont.
– Ploaia în ziua nunţii simbolizează fertilitate, puritate şi belşug.
– În trecut, se spunea că mireasa era foarte vulnerabilă în a aduce cu ea în casă spirite rele dacă ar păşi singură în casă, iar acest lucru era evitat dacă mirele o trecea pragul.
– Tradiţia spune că spargerea unui pahar, de fapt, numărul cioburilor simbolizează numărul anilor în care mirii vor fi fericiţi împreună.
– Nu e bine să porţi pantofi deschişi în zona degetelor sau sandale. Se spune că îţi iese norocul printre degete.
– Mireasa trebuie să poarte în ziua nunţii ceva vechi, ceva nou, ceva de împrumut şi ceva albastru pentru a avea noroc în căsnicie.
– Dacă esti călcat pe picior în biserică, vei fi toata viaţa sub papuc. Fii vigilentă!
– Nu e bine să faci nunta în luna mai pentru că se spulberă relaţia precum florile copacilor.
-Nu-i cumpăra cadou de nuntă viitorului soţ un ceas pentru că zilele relaţiei tale cu el vor fi numărate.
– Nu îţi schimba pantofii în ziua sau noaptea nuntii ca să nu-ţi schimbi bărbatul.
– Fetele care rup flori din buchetul miresei, în biserică, se vor căsători repede, la fel se întâmplă şi cu cele care îşi scriu numele pe talpa pantoful miresei.
– Mireasa nu trebuie să poarte perle, pentru că acestea sunt simbolul suferinţei.