‘‘Vreau o păpuşică azi!’’, ‘’Vreau o maşinuţă azi, acum!’’. Dar dacă acea păpuşică sau acea maşinuţă nu ar trebui aşteptate cu nerăbdare, măcar câteva zile, şi ar fi oferite, des, din iniţiativa voastră? Şi această iniţiativă s-ar repeta la nesfârşit. Cine ar avea de suferit?
Aţi stat mult la serviciu şi vă simţiţi vinovaţi că cei mici de acasă nu v-au văzut un timp pe care îl consideraţi prea mare. Veniţi acasă să vreţi să le oferiţi ceva în schimbul timpului cât au fost privaţi de prezenţa voastră. Le luaţi o jucărie pe care n-au cerut-o, un desert hipercaloric. Însă nu îndulciţi lipsa decât dacă petreceţi timp alături de ei, interacţionând cu ei. În felul acesta, contează cu adevărat prezenţa lângă copii.
Aşadar, prima regulă în relaţia cu cei mici nu este să le oferiţi ceva ce puteţi cumpăra, ci să le oferiţi ceva din ceea ce sunteţi voi. Şi ce se întâmplă dacă nu urmez tot felul de reguli inventate de psihologi? Va fi tot timpul altcineva care să ofere lucruri, jucării, plictiseală, iar ei nu trebuie să mişte un deget. În felul acesta, se omoară cel mai puternic instinct uman, instinctul de supravieţuire.
Este cel care îi va ajuta pe cei mici să ia decizii corecte şi ultrarapide. Este cel care îi va ajuta să stea pe propriile picioare, să producă şi să nu fie asistaţi social.
Aşadar, cel mic trebuie să aibă din copilărie exerciţiul de a oferi ceva, dar şi exerciţiul de a economisi ca să-şi îndeplinească o dorinţă. Dacă azi şi-ar face ordine în dulap, ar primi o sumă mică de bani. Ar mai face şi mâine un serviciu, ar primi altă sumă de bani.
La un moment dat, din toate aceste sume, care au însemnat muncă, copilul îşi va lua o jucărie, de data aceasta dorită şi muncită. Este un exerciţiu util de la vârste mici, pentru că suportul părinţilor, poate imens în unele cazuri, durează un timp.
Se poate termina brusc sau lent, dar de terminat e sigur că se va termina. Şi atunci aţi vrea să vă vedeţi copilul că luptă pentru el şi ştie acest exerciţiu din familie, din lucrurile mărunte, cum ar fi să-şi strângă bani pentru o jucărie? Sau aţi vrea să-l vedeţi complet neajutorat, fără nici o idee despre cum trebuie să interacţioneze cu oamenii?
Despre cum trebuie să interacţioneze cu sine ca să poată să-şi găsească locul printre alţi oameni, să fie productiv şi astfel să-şi exerseze, de fapt, zilnic, instinctul de supravieţuire de care depinde toată viaţa sa?
De când începe să înţeleagă, explicaţi-i că fiecare lucru din jurul său presupune efort. Spre exemplu, puteţi merge la cumpărături împreună, apoi îi arătaţi tot efortul de prelucrare a alimentelor şi abia apoi aranjaţi împreună farfuria. Sau dacă îşi doreşte multe, multe jucării, ce-ar fi să îi daţi o sumă de bani şi, într-un magazin de jucării, să aleagă singur, în funcţie de sumă, ce i se pare interesant? În felul acesta, va ajunge capabil să ia decizii pentru el, un lucru vital în viaţă.