Alimente pe care ar trebui să le eviţi seara pentru a avea o dantură sănătoasă

Caria dentară poate apărea atunci când bacteriile din cavitatea bucală cresc nivelul pH-ului (aciditatea), iar dintele este afectat prin distrugerea substanţei dure a acestuia. Netratată, caria se poate complica cu infecţii şi poate duce chiar la pierderea dintelui.
  • Publicat:
Alimente pe care ar trebui să le eviţi seara pentru a avea o dantură sănătoasă

Caria dentară poate apărea atunci când bacteriile din cavitatea bucală cresc nivelul pH-ului (aciditatea), iar dintele este afectat prin distrugerea substanţei dure a acestuia. Netratată, caria se poate complica cu infecţii şi poate duce chiar la pierderea dintelui.

Aceasta poate fi prevenită prin urmarea a 4 paşi simpli, seară de seară, pentru a ne asigura că peste noapte cavitatea bucală este perfect igienizată.

Alege periuţa care elimină cât mai multe bacterii şi foloseşte-o corect (poţi opta pentru o variantă manuală cu laterale flexibile sau o periuţă electrică, pentru o curăţare superioară, cu eficienţă sporită în eliminarea plăcii bacteriene).

Alege o pastă de dinţi care te protejează şi de-a lungul nopţii şi are efect sporit împotriva bacteriilor. Cele cu complex de staniu sunt o alegere recomandată. De asemenea, aţa dentară ajută la eliminarea reziduurilor şi a plăcii bacteriene din zonele în care periuţa nu poate ajunge, iar apa de gură are efect antibacterian şi acţionează atât asupra dinţilor, cât şi a mucoaselor.

Nu trebuie să uităm nici de controalele periodice la medicul dentist, periajul profesional, detartraje şi evitarea alimentelor bogate în zahăr, mai ales seara. Acestea au un potenţial cariogen mai mare, de aceea ar trebui evitate, mai ales în condiţiile în care igiena nu se poate efectua pe moment sau înainte de culcare, deoarece de-a lungul nopţii pot dezvolta placa bacteriană şi pot creşte nivelul acizilor din cavitatea bucală.

Alimentele dulci şi lipicioase au un conţinut ridicat de zaharuri şi  aderă la suprafeţele dinţilor, mărind timpul de contact cu acestea, şi astfel cresc riscul de apariţie a cariilor. Tot aici putem vorbi şi de bomboanele tari (dropsuri), care au un timp de dizolvare mare.

Seara, înainte de culcare, se recomandă evitarea băuturilor carbogazoase, deoarece conţin acizi care provoacă demineralizarea şi eroziunea smalţului dinţilor, dar şi zahăr (cu potenţial cariogen foarte mare). Chiar şi băuturile îndulcite artificial, necarbogazoase, pot conţine acizi organici potenţiatori de aromă, la fel de dăunători pentru substanţa dură dentară.
Alimentele bogate în carbohidraţi (paste făinoase, pâine, orez sau cartofi prăjiţi), din cauza enzimelor din saliva, sunt transformate în zaharuri care cresc nivelul acid.

Alcoolul, consumat în cantităţi mari, are rolul de a inhiba secreţia salivară, producând efectul de “gură uscată”. Saliva este principalul mijloc prin care se realizează curăţarea naturală a dinţilor şi a gingiilor. Cu un conţinut de peste 90% apă şi substanţe  minerale, saliva protejează ţesutul gingival moale şi măreşte rezistenţa dinţilor la apariţia cariilor prin uşoara refacere a smalţului dentar sau remineralizare.

De asemenea, evită citricele, dar şi fructele de pădure, atât proaspete cât şi conservate, pentru că au în compoziţie acizi. Asta nu înseamnă că trebuie să le excluzi din alimentaţie pentru că au şi efecte benefice, doar că ar trebui consumate cu moderaţie.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Raluca Cristea
Raluca Cristea este jurnalist şi redactor al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, având drept domenii de interes pe care le acoperă sănătatea, frumuseţea şi medicina naturistă. Raluca Cristea realizează materiale de interes pentru publicul larg având drept surse specialişti de top ...
citește mai mult
Inovaţii în estetica dentară
Inovaţii în estetica dentară