Stresul afectează serios viaţa sexuală!

Cercetări recente au dovedit ceea ce experienţa ne-a tot demonstrat: stresul afectează viaţa sexuală. Şi nu doar din cauza faptului că mintea nu este în dispoziţia necesară, dar şi pentru că organismul nostru nu face faţă stresului acumulat şi nu reuşeste să se relaxeze, conform unor studii publicate recent în revista Journal of Sexual Medicine.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Stresul afectează serios viaţa sexuală!

Cercetări recente au dovedit ceea ce experienţa ne-a tot demonstrat: stresul afectează viaţa sexuală. Şi nu doar din cauza faptului că mintea nu este în dispoziţia necesară, dar şi pentru că organismul nostru nu face faţă stresului acumulat şi nu reuşeste să se relaxeze, conform unor studii publicate recent în revista Journal of Sexual Medicine.

La studiu au participat două grupuri de femei – un grup format din femei cu un nivel mare de stres, iar altul cu nivel mediu. Participantelor li s-a monitorizat apoi gradul de excitare în timpul vizionării unui video erotic. Femeile din grupul cu nivel înalt de stres au manifestat valori scăzute ale gradului de excitare şi valori crescute ale cortizolului, hormonul stresului, ceea ce i-a determinat pe cercetători să lanseze ipoteza conform căreia nivelul mărit al cortizolului afectează capacitatea de excitaţie.

În altă ordine de idei, atunci când mintea ta este “invadată” de griji, zona intimă nu se poate bucura de plăceri la capacitate maximă.

În mod ironic, soluţia optimă pentru a depăşi acest impas este tocmai acţiunea. “Orgasmul reprezintă cheia eliberării de stres”, afirmă Joan Price, sexology şi autor al cărţii “Naked At Our Age: Talking Out Loud About Senior Sex”.
“Indiferent că se întamplă cu partenerul sau atunci când folosiţi jucării sexuale, actul în sine îţi va oferi o stare psihică extraordinară”.

Sună uşor de spus şi greu de făcut, nu-i aşa? Doar ultimul lucru care îţi lipsea era încă un lucru de adăugat la lista zilnică.

Iată câţiva paşi simpli, pentru a ne asigura că viaţa noastră sexuală nu are prea mult de suferit, chiar şi atunci când stresul atinge cote alarmante:

Antrenează-te! Mişcarea fizică nu doar reduce nivelul de cortizol, dar creşte presiunea din sânge, inclusiv în zona genitală, explică expertul Joan Price. Încercaţi yoga, cercetările au demonstrat că practicarea regulată a acestui tip de antrenament favorizează excitarea şi lubrifierea zonei intime.

Revendică-ţi răsfăţul! Chiar dacă nu ai starea necesară, contactul direct ajută mult la reducerea tensiunii. Masajul, căci despre el e vorba, nu numai că diminuează nivelul de stres, dar intimitatea experienţei ajută la creare unei conexiuni cu partenerul tău. Mai ştii, poate fi chiar butonul declanşator de care aveai nevoie ca să îţi vină cheful. “Oamenii au impresia că dorinţa trebuie să vină înaintea nevoii fizice, dar nu este aşa”, spune Price. “Acest lucru este valabil mai ales la persoanele aflate la vârsta a doua, al căror organism nu mai este influenţat de hormoni.” Dă startul aşadar unui masaj, iar apoi transmite-i partenerului când vrei mai mult.

Marchează data pe calendar. Ideea unei întâlniri pentru sex poate părea absurdă, mai ales atunci când cauza stresului o reprezintă tocmai imposibilitatea de a mai găsi timp liber şi pentru tine. Dar dacă notezi ideea în calendar sau în caietul tău de notiţe, ai să vezi că va fi mult mai probabil să o şi pui în practică. În plus, te va ajuta să-ţi setezi mintea şi corpul pe acest scop. “Gândul la lenjeria intimă pe care o vei purta, ce vei face sau dacă vei folosi o jucărie sexuală, creşte gradul de anticipare, iar corpul tău îţi va răspunde şi el”, ne sfătuieşte sexologul. Aşa că fixează-ţi întalnirea aceea hot în minte şi fii pregătită pentru distracţie.

Autor: Alexandra Necula

Sursa: nbcnews.com

Urmărește CSID.ro pe Google News