Debutul celei de-a patra zi a fost unul absolut normal. Fara ameteli, fara trezit greu din pat, doar cu putina pofta de mancare.
Am băut un pahar mare cu apă, pentru că am înţeles că organismul se deshidratează peste noapte şi acesta este cel mai important lucru atunci când te trezeşti din pat. Toate organele se pun mai rapid în funcţiune şi te energizezi mai uşor (voi încerca să fac asta în fiecare dimineaţa). Apoi, mi-am încălzit puţin grâu fiert. Pentru că mi-era pofta tare de un pic de dulce, am amestecat o jumătate de linguriţa de miere şi un praf de scorţişoară. Mi s-a părut o minunăţie. Gustul mierii şi aroma scorţişoarei se împleteau armonios şi îmi gâdilau papilele gustative. Adesea îmi prepar un astfel de desert cu grâu fiert miere, scorţişoară, însă pun şi puţină nucă. Este de-a dreptul delicios.
Şi pentru că îmi propusesem de ieri să fac turtiţe de grâu, m-am pus pe treabă. Am amestecat făină integrală de grâu cu tărâţe de grâu, apă şi puţină sare. Iese un aluat extrem de lipicios, care îţi rămâne mai mult pe degete. Cu chiu cu vai am creat nişte forme ce nu pot fi încadrate în nicio forma geometrică cunoscută şi, pentru a scăpa de aluatul lipicios, le-am mai dat un pic prin făină. Apoi le-am “prăjit” într- tigaie de teflon fără pic de ulei. Făina prin care le dădusem ca să capete cât de cât contur s-a cam prăjit în contact cu tigaia. Aşa că, următoarea tranşă nu am mai dat-o prin niciun pic de făină. Le-am pus direct.
Mirosea minunat a clătite pufoase. Deşi nu îmi era foame, mi s-a făcut o poftă teribilă. Şi, uite aşa am înghiţit vreo două pe nerăsuflate (revin la ideea că pentru a mesteca bine trebuie să mănânci ceva ce nu îţi place), fără să ţin cont ca mi-am fript un pic limba.
Le-am pus frumuşel la pachet şi le-am mâncat cu poftă la prânz şi ca gustare.
Seara, nici urmă de senzaţie de foame. Şi nici de pofte. Mai ales că îmi potolisem pofta de dulce dimineaţă.
Aştept cu nerăbdare ziua de mâine, când voi merge şi la măsuratori, fiind ultima mea zi de Oshawa.
Sursa foto: arhiva pesronala