Incontinenţa urinară: cauze, simptome, tratament

Incontinenţa urinară este definită prin pierderea involuntară a urinei, ce este catalogată drept un simptom şi nu un diagnostic.

Deşi poate fi de mai multe feluri, incontinenţa urinară de efort este de departe cea mai des întâlnită afecţiune de acest tip şi apare, de obicei, în urma unui efort brusc precum tusea, strănutul sau ridicarea de greutăţi, acţiuni care supun vezica urinară unei presiuni.

În condiţiile în care musculatura pelvină este deja afectată, acest lucru determină pierderi de urină constante ce cauzează un disconfort major femeii.

Recomandări

Semnele că „ai răcit” la ovare. Cum tratezi natural cistita, cea mai frecventă infecție a tractului…

Conf. univ. dr. Ion Daniel, medic primar chirurgie generală la Spitalul de Urgenţă Bucureşti, expune 10 lucruri pe care este important să le ştii despre incontinenţa urinară şi tratamentul acesteia:

Incontinenţa urinară – cauze

Apare ca urmare a unei naşteri dificile

“Travaliul prelungit, naşterea dificilă în condiţiile în care femeia are un bazin mic şi dă naştere unui făt de dimensiuni mari, însoţită sau nu de incizia perineului, adică a regiunii dintre anus şi vagin, pentru a permite expulzia fătului, toate acestea afectează elasticitatea structurilor musculare din regiunea pelvină.
În aceste condiţii, susţinerea uretrei este afectată, motiv pentru care se deschide involuntar şi permite urinei să se evacueze din vezică”, explică conf. dr. Ion Daniel, medic primar chirurgie generală, şeful Clinicii Chirurgie III, Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

Poate fi insoţită de ruptura de perineu sau nu

De cele mai multe ori, incontinenţa urinară de efort este o consecinţă a rupturii de perineu, dar ea nu este asociată în mod obligatoriu cu aceasta. În plus, cistita, infecţiile urinare, leziunile colului, tumorile, fibromul uterin sau cancerul de col uterin sunt boli care se manifestă prin acelaşi simptom: pierderile de urină, producând o “falsă incontinenţă”.

Menopauza poate influenţa apariţia sa

Odată cu înaintarea în vârstă, aparatul genital feminin suferă o involuţie progresivă care determină o slăbire a structurilor aponevrotice care afectează şi aparatul sfincterian al vezicii urinare. Femeile aflate la menopauză manifestă o scădere a nivelului de estrogeni, fapt care se asociază cu slăbirea elasticităţii şi a troficităţii musculare. De altfel, studiile arată că aproximativ 18% dintre româncele cu vârsta peste 40 de ani suferă de incontinenţă urinară.

Incontinenţa urinară – riscuri şi complicaţii

Este asociată cu apariţia depresiei

Pentru că are un impact major asupra calităţii vieţii femeii, incontinenţa urinară, netratată o perioadă îndelungată, poate genera apariţia depresiei. Mirosul dezagreabil, folosirea absorbantelor, precum şi limitarea capacităţii de relaţii sociale, au efecte asupra dispoziţiei, tonusului psihic, însoţindu-se uneori de grade variabile ale depresiei.

Fumatul, factor de risc

Studiile epidemiologice au demonstrat faptul că există o rată mai mare de apariţie a incontinenţei urinare la femeile care au un tabagism cronic din cauza eforturilor de tuse constante care forţează vezica urinară. Mai mult decât atât, tutunul are un efect de slăbire a musculaturii organismului.

Pot apărea diverse complicaţii dacă nu se tratează la timp

Un studiu realizat în România arată că deşi 98% dintre femeile care pierd urină constant sunt îngrozite de acest fapt, doar un sfert dintre ele se adresează medicului pentru tratament. “Multe femei consideră, având în vedere naşterea şi vârsta înaintată, că aceste pierderi de urină sunt normale şi încearcă să le atenueze cu ajutorul unor proceduri tradiţionale. Riscurile neprezentării la medic sunt legate de scăderea calităţii vieţii, apariţia infecţiilor, iritaţiilor, inflamaţiei sau a pruritului local”, adaugă conf. dr. Ion Daniel.

Afectează viaţa sexuală

Din cauza imposibilităţii de a menţine o igienă genitală constantă, precum şi a posibilităţii de a pierde urină în timpul actului sexual, femeile au tendinţa de a-şi îndepărta partenerul şi a limita cât mai mult posibil viaţa intimă.

Incontinenţa urinară – tratament

Tehnicile moderne chirurgicale, eficiente în 90% din cazuri

Tratamentul chirurgical al incontinenţei urinare se practică de peste 100 de ani, având o multitudine de procedee cu rate de succes variabile. Însă cel mai des utilizat în zilele noastre este cel care foloseşte proteze de tipul plaselor de polipropilenă, numite bandelete. “Montarea chirurgicală a bandeletelor a revoluţionat tratamentul incontinenţei urinare de efort datorită simplităţii metodei, caracterului minim invaziv, precum şi al recuperării postoperatorii rapide. Practic, bandeleta joacă rolul unui care susţine uretra, o repoziţionează şi îi redă funcţia de a menţine continenţa”, afirmă conf. dr. Ion Daniel.

Operaţia se realizează cu anestezie rahidiană sau chiar locală

Toate posibilele neplăceri legate de folosirea anesteziei generale, tind şi ele să dispară datorită folosirii anesteziei rahidiene sau chiar a anesteziei locale. După cele 10-15 minute, cât durează operaţia de montare a bandeletei, pacienta rămâne la pat circa 6 ore până când se remite efectul anesteziei.

Internare de o zi, recuperare imediată

Pacienta poate fi externată chiar a doua zi şi se recomandă să-şi reia activitatea fizică regulată. Datorită agresiunii scăzute a operaţiei, care presupune doar trei mini-incizii, una de 2-3 cm şi celelalte două de 1 cm, recuperarea postoperatorie se face rapid.
Pacienta nu trebuie să revină la medic pentru scoaterea firelor deoarece acestea sunt resorbabile.
Pentru prevenirea recidivelor se recomandă menţinerea unei greutăţi normale, care să nu forţeze perineul, precum şi antrenamentul muşchilor pelvini prin exerciţii musculare care să menţină tonusul.