„Pâinea albinelor” ţine la distanţă bolile!

Pentru că are în compoziţie 4 ingrediente ce fac minuni pentru sănătate (păstură, miere, polen şi propolis), pâinea albinelor detoxifică organismul şi stimulează imunitatea. Acest produs valoros al stupului are proprietăţi terapeutice extraordinare de care pot beneficia toţi membrii familiei, atât persoanele sănătoase, cât şi cele cu diverse afecţiuni.
  • Publicat:

Pentru că are în compoziţie 4 ingrediente ce fac minuni pentru sănătate (păstură, miere, polen şi propolis), pâinea albinelor detoxifică organismul şi stimulează imunitatea. Acest produs valoros al stupului are proprietăţi terapeutice extraordinare de care pot beneficia toţi membrii familiei, atât persoanele sănătoase, cât şi cele cu diverse afecţiuni.

Păstura pură este o sursă importantă de seleniu, un mineral esenţial pentru sănătatea organismului, cu acţiune puternic antioxidantă. Specialiştii apreciază că antioxidanţii precum seleniul neutralizează radicalii liberi şi au puterea să reducă şi chiar să prevină, în bună măsură, efectele negative ale acestora. Datorită seleniului, păstura contribuie la detoxifierea organismului şi la buna funcţionare a sistemului imunitar. Cercetătorii au descoperit că păstura pură le este de mare ajutor fumătorilor şi consumatorilor de alcool. S-a constatat că tutunul reduce absorbţia seleniului în tubul digestiv. Aşadar, fumătorii trebuie să consume alimente bogate în seleniu (peşte, nuci, usturoi, cereale integrale, ficat, seminţe de floarea-soarelui), o cură cu păstură completând deficitul de seleniu, atât de necesar pentru sănătatea lor. Datorită acidităţii sale ridicate, pâinea albinelor se asimilează cu uşurinţă în organism.

Fitoterapeuţii recomandă terapia cu păstură pură persoanelor care suferă de afecţiuni hepatice, caz în care efectele acestui remediu natural s-au dovedit remarcabile. Rezultate de excepţie s-au constatat în hepatitele acute şi cronice, la fel în ciroză (uscată sau umedă), pentru că păstura se numără printre puţinele remedii naturale care refac celula hepatică. Atenţie! Păstura este contraindicată persoanelor alergice la polen şi diabeticilor. Cât priveşte administrarea, doza uzuală recomandată este de 10-20 g pe zi (în doză unică) sau în 2 reprize, administrate cu 30-45 de minute după masă, pentru a evita disconfortul gastric. După 10 zile de cură, doza zilnică trebuie să crească treptat până la 30 g pe zi, iar gramajul se împarte în 3 prize a câte 10 g fiecare. Pauzele între doze trebuie să fie de 2 ore. În afecţiunile hepatice, terapia cu păstură pură se completează cu câte o cană de ceai de armurariu pe zi. O cură cu păstură, câte 30 de zile de 3 ori pe an, creşte imunitatea organismului şi diminuează starea de oboseală. Anemiile se tratează printr-o cură cu păstură de 90 de zile.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Chirila
Andreea Chirilă este absolventă a Facultăţii de Filosofie şi a ocupat timp de 8 ani funcţia de editor coodonator al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”. De asemenea, Andreea Chirilă s-a ocupat de rubrica de beauty a revistei, prin pictoriale, articole dedicate tendinţelor din make up, ...
citește mai mult
De ce ignoră femeile micul dejun?
De ce ignoră femeile micul dejun?