Rodia, fructul considerat odată ca fiind unul exotic, se găseşte acum la orice supermarket şi este considerat de către cercetători ca fiind un „superfruct”. Consumul de suc de rodie este o metodă simplă şi eficientă de a te bucura de toate beneficiile acestui fruct.
Un beneficiu al rodiei este conţinutul mare de vitamine şi antioxidanţi care îmbunătăţesc sănătatea inimii, protejează împotriva unor tipuri de cancer şi chiar ameliorează disfuncţia erectilă.
Consumarea sucului de rodie poate avea un impact foarte mare asupra sănătăţii tale, îmbunătăţind activitatea aparatului cardio-vascular şi reducând riscul de inflamaţii sau cancer.
Studiile de laborator au arătat că proprietăţiile acestui suc pot îmbunătăţii considerabil sănătatea inimii, păstrând flexibilitatea arterelor principale şi reducând inflamaţiile la nivelul vaselor de sânge şi prevenind acumularea plăcii bacteriene.
Alte studii arată că sucul de rodie poate chiar să inducă apoptoza – proces prin care celulele canceroase se auto-distrug.
Tot sucul de rodie, luptă şi împotriva sindromului metabolic – o combinaţie de afecţiuni medicale care creşte riscul de a dezvolta boli cardiovasculare şi diabet. Cercetările au scos la iveală că rodiile ajută la reglarea glicemiei şi luptă împotriva inflamaţiei şi a altor factori asociaţi sindromului metabolic.
De asemenea, tot datorită conţinutului uriaş de antioxidanţi, o doză zilnică de rodie poate încetini procesul de îmbătrânire al ADN-ului.
Fiind bogate în polifenoli, susbstanţe care pot anihila procesul biochimic asociat alergiilor, rodiile luptă şi împotriva acestor neplăceri, provocate de substanţe din aer sau de anumite tipuri de alimente.
Băieţi! Pentru „o seară pe cinste” apelaţi la…sucul de rodie!
Da, este adevărat! Cercetările arată că acest suc-minune acţionează ca Viagra naturală! Un studiu cu privire la efectele pe termen lung ale sucului de rodie realizat în 2005, a arătat că disfuncţia erectilă este strâns legată de radicalii liberi. Sucul de rodie, bogat în antioxidanţi luptă împotriva acestora şi, prin urmare, împotriva acestei disfuncţii erectile.
De asemenea, studiile au arătat că un pahar de suc de rodie pe zi poate încetini drastic dezvoltarea cancerului de prostată.
Are un efect pozitiv în cazul femeilor însărcinate, fiind o sursă bogată de vitamine şi minerale, incusiv acid folic, care este o componentă vitală a dietei în timpul sarcinii! Proprietăţiile anti-inflamatorii ajută, de asemenea, la păstrarea unei circulaţii bune a sângelui, care ajută la dezvoltarea sănătoasă a bebeluşului. Totodată, conţinutul de potasiu din rodie, ajută la calmarea durerilor de picioare cu care se confruntă majoritatea femeilor însărcinate.