Ghimbirul este un aliment-medicament cu proprietăţi uimitoare pentru sănătate!
Adăugat în mâncăruri, acesta creşte imunitatea, diminuează simptomele asteniei şi-ţi dă un plus de energie!
Iată cum poţi să-l combini în mâncăruri astfel încât să te bucuri din plin de beneficiile lui terapeutice!
Ghimbir în salate
Dacă eşti
la dietă pentru slăbire sau urmezi un regim pentru detoxifiere, atunci ghimbirul este alimentul de care ai nevoie. El te ajută să scapi de substanţele nocive din corpul tău. În combinaţie cu salată verde, ridichi şi sfeclă, ghimbirul curăţă intestinele şi previne problemele de tranzit. Aşa scapi de balonări şi de constipaţie. Totodată, ghimbirul ajută la absorbţia mineralelor şi vitaminelor în organism prevenind stările astenice.
Ghimbir în băuturi calde
Infuziile din plante sau cele fructate capătă mai multă savoare dacă le îmbunătăţeşti cu ghimbir ras. Gustul unic îţi relaxează rapid toate simţurile şi aroma ceaiului împlineşte această băutură caldă. Asocierea este utilă şi în caz de răceală sau gripă deoarece hidratează mucoasele, desfundă căile respiratorii, calmează frisoanele şi ameliorează stările febrile.
Şi încă ceva!
Infuzia de ghimbir reduce aciditatea gastrică, dar acţionează şi ca sedativ în perioadele de stres prelungit. Băutura se prepară astfel: la o cană cu apă fiartă adaugi o jumătate de linguriţă de ghimbir ras, o lingură de zeamă de lămâie şi o linguriţă de miere de tei sau polifloră. Infuzia se bea o dată pe zi, la prânz sau seara înainte de culcare.
Ghimbir la fripturi
Poţi diminua gustul pregnant al cărnii de miel sau de peşte cu autorul ghimbirului proaspăt. Îl adaugi în amestecul de condimente şi laşi carnea la fezandat timp de câteva ore. Acesta frăgezeşte carnea şi îi dă o aromă unică. De asemenea,
mâncărurile asezonate cu ghimbir sunt mai uşoare, deoarece ajută la secreţia enzimelor gastrice şi la reechilibrarea proceselor digestive.
Ghimbir în supe sau cu legume sotate
Legumele sotate în unt cu ghimbir nu trebuie să-ţi lipsească din meniul zilnic. Încearcă-l într-o combinaţie isteaţă de broccoli, ţelină, morcovi, ardei roşu, ciuperci şi porumb. Te vei îndrăgosti pe loc de aroma lor! La fel de apetisante sunt şi supele de rădăcinoase cu ghimbir. Adaugă-l proaspăt, înainte de servire.
Ghimbir la deserturi
Biscuiţii de casă cu cereale şi scorţişoară prind un gust şi mai bun dacă adaugi în aceştia
ghimbir ras. Chiar şi banala salată de fructe devină mai delicioasă dacă o asezonezi cu un pic de ghimbir. Gustul picant şi aroma inedită potenţează gustul fructelor.