Sprâncene perfecte – învaţă cum să le obţii!

Înainte de a începe un machiaj trebuie să ştim să ne îngrijim, de aceea este important să cunoaştem metodele necesare a aprâncenelor. Învaţă în cele ce urmează cum trebuie să dai forma corectă sprâncenelor ca un adevărat profesionist.
  • Publicat:
Sprâncene perfecte – învaţă cum să le obţii!

Înainte de a începe un machiaj trebuie să ştim în primul rând să ne îngrijim, de aceea este foarte important să acordăm o atenţie sporită micilor detalii care fac diferenţa, cum ar fi de exemplu sprâncenele.

Look-ul ochilor, cartea de vizită a personalităţii tale, poate fi amplificat, la un moment dat, şi de un aspect bine definit al sprâncenelor.

Indiferent de tendinţele în materie de machiaj, sprâncenele trebuie să fie întotdeauna cât mai frumoase, arcuite şi cât mai simetrice cu putinţă.

Învaţă în cele ce urmează cum trebuie să dai forma corectă sprâncenelor ca un adevărat profesionist.

Foloseşte tehnica potrivită

  • Foloseşte o pensetă bună – apelează la una curată şi cu picioare fine. Dacă este prea boantă sau mare, procesul va dura mai mult şi va cauza durere. Trebuie să te concentrezi asupra fiecărui fir de păr şi să smulgi uşor.
     
  • Netezeşte pielea din jurul sprâncenelor – când pielea este delicată, părul alunecă mai bine. Dacă pielea este uscată, pensatul va fi mai dureros. Pensează-te după ce ai făcut duş – apa caldă îţi lasă pielea hidratată. Poţi, de asemenea, să umezeşti un material în apă fierbinte şi apoi să îl aşezi pe sprâncene pentru 2 minute. Va deschide porii, făcând procesul mai simplu. Aplică o loţiune pe sprâncene pentru a le da delicateţe şi a le face mai uşor de pensat.
     
  • Caută direcţia de creştere a sprâncenelor – în cele mai multe cazuri, părul creşte către linia părului. În altele, aceste creşte în mai multe direcţii. Trebuie să pensezi în direcţia de creştere a părului.
     
  • Ţine în mână penseta ca şi cum ai ţine un creion – deschizătura trebuie să fie în sus. Desfă şi închide de câteva ori pentru a te învăţa cu mişcarea.
     
  • Aşază capetele pensetei la rădăcina firului de îndepărtat. Mergi cât mai aproape de rădăcină şi trage în direcţia creşterii lui. Continuă să faci asta până termini de pensat ambele sprâncene. Uneori îţi pot lăcrima ochii şi vei simţi mâncărimi în zona nasului însă este absolut normal.

Află unde trebuie să pensezi

În primul rând, trebuie să identifici locul de unde sprâncenele ar trebui să înceapă. Acest lucru diferă la o persoană la alta, însă tehnica următoare este valabilă pentru oricine. Ia un creion pentru sprâncene sau un alt instrument lung şi aşază în linie verticală de la colţul intern al ochiului la capătul nasului. Foloseşte un creion alb pentru a face un semn deasupra locului în care acesta trece peste sprânceană. De aici ar trebui să începi să pensezi.
Aşază semnul puţin mai departe sau mai aproape. Această tehnică îţi va arăta exact locul din care sprânceana ta ar trebui să înceapă, însă preferinţele personale pot varia. Asigură-te în principal că foloseşti un instrument subţire, ceva gros îţi va strica planul de construire a sprâncenei.

Apoi, descoperă locul arcadei sprâncenei. Sprâncenele frumos arcuite în jurul ochilor pot face diferenţa imaginii tale. Ia acelaşi instrument şi liniază colţul exterior al sprâncenei cu cel exterior al nasului şi cel exterior al irisului. Marchează locul în care ar trebui să fie arcul şi repetă şi pentru cealaltă sprânceană.
În continuare, află unde trebuie să se termine sprânceana. De această dată aşază instrumentul de la colţul exterior al nasului la cel exterior al ochiului. Marchează locul în care acesta cade pe sprânceana ta. Aici ar trebui să se termine sprânceana.

Află grosimea potrivită – totul depinde de forma feţei şi a stilului ales. Poate că te gândeşti la o anumită grosime când începi să pensezi, aşa că vei evita să pensezi prea mult sau prea puţin.

Dacă ai ochii prea mari, poate vei vrea să îi echilibrezi cu sprâncene groase. Dacă ai ochii mici, echilibrează-i cu sprâncene mai subţiri.

Spaţiul dintre sprâncene şi ochi – dacă sprâncenele sunt aşezate sus pe frunte, trebuie să alegi sprâncene mai groase pentru a-ţi încadra armonios chipul, însă dacă ai sprâncene joase, apropiate mult de ochi, alege sprâncenele mai subţiri, astfel încât să nu se lase greoaie pe ochi.

Dă formă sprâncenelor

Foloseşte o perie pentru sprâncene pentru a peria firele de păr drept. Periază-le uşor în direcţia creşterii lor. Vei observa nişte fire mai lungi, dezordonate, care trebuie îndepărtate.

Pensează firele care ies din zona punctată de tine. Pensează firele care sunt mai apropiate de nas decât semnele ce le-ai desenat peste sprânceană. Dă formă arcului îndepărtând câteva fire din jurul acestuia, pentru a-i da o formă definită. Pensează firele care se află aproape de tâmple. Îndepărtează mai multe fire de la baza sprâncenei pentru a le face cât de subţiri sau groase doreşti.

Nu pensa prea mult – când dai formă sprâncenelor, fii atentă! Fă un pas înapoi şi priveşte bine în oglindă pentru a vedea progresul. Asigură-te că nu pensezi prea mult pentru că unele fire cresc abia în 6 săptămâni iar uneori nu mai cred deloc.

Termină cu gel pentru sprâncene – piaptănă sprâncenele în direcţia creşterii firelor de păr şi aplică puţin gel pentru sprâncene (sau pentru păr) pentru a le stabili forma.

Repară sprâncenele prea pensate

– Mai întâi trebuie să cauţi un creion pentru sprâncene şi un fard care să se potrivească nuanţei sprâncenelor tale.

– Apoi, trebuie să foloseşti creionul pentru a umple golurile. Pe urmă închide liniile cu care ai completat spaţiile libere folosind fardul. Amestecând creionul cu fardul se creează un aspect natural al sprâncenei.

– Al treilea pas constă în aplicarea gelului de păr cu ajutorul vârfului unui deget. Asta ar trebui să le menţină în loc, iar fardul şi creionul să păstreze un look natural al sprâncenei.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult