Dacă şi tu te numeri printre persoanele care au încercat de toate fără prea mari rezultate, următoarele sfaturi cu siguranţă îţi vor fi de folos.
Mătreaţa, căderea părului, sforăitul sau negii vor deveni simple amintiri neplăcute dacă ţii cont de reţetele naturale recomandate de Yolande Chevrier în cartea “Leacurile bunicii”.
Iată 5 remedii naturiste pe care orice bunică le-ar recomanda:
Dacă ai scalpul uscat şi mătreaţă, masează pielea capului cu un pumn cu sare de mare şi spală-te apoi ca de obicei. Repetă procedura de 2-3 ori pe săptămână, până când mătreaţa dispare din peisaj. Un alt remediu contra mătreţii constă în fierberea unei legături de spanac, scurgerea apei în care a fiert, lăsarea frunzelor la răcit şi aplicarea pe scalp de cataplasme astfel obţinute. Lasă să acţioneze 10 minute, apoi freacă părul ca şi cum l-ai şampona. La final clăteşte bine. Foloseşte acest tratament câteva zile la rând, până când scapi de mătreaţă.
Lasă la înmuiat coaja de portocală în oţet, timp de şase ore. Apoi aplic-o pe neg. O să vezi ce repede dispare! O altă soluţie pentru a scăpa de nesuferiţii negi este să răceşti apa în care ai fiert câteva ouă şi să îmbibi în ea un tampon pe care să îl aplici pe neg. Repetă operaţia zilnic, până la dispariţia acestuia.
Pune 100 de grame de busuioc într-un litru de apă rece. Ţine vasul pe foc până când dă apa în clocot, apoi redu flacăra la minimum şi lasă să fiarbă înabuşit 20 de minute. Filtrează şi mai adaugă în ceaiul astfel obţinut 45 de grame de busuioc uscat. Masează pielea capului, de două-trei ori pe săptămână, cu acest preparat, apoi aplică imediat şamponul obişnuit şi spală părul.
Pentru a scăpa de mirosul specific de transpiraţie, amestecă, în părţi egale, apă şi oţet de cidru de mere (îl găseşti la magazinele naturiste). Lasă vasul în aer liber 20-30 de minute, ca să se evapore mirosul de oţet. Apoi, toarnă lichidul într-un flacon pe care îl închizi ermetic. Îmbibă cu această soluţie o bucăţică de vată şi tamponează zona care transpiră (axilele, pielea dintre degetele de la picioare etc.).
În cursul zilei, pune o picătură de suc de morcov în fiecare nară. Seara, pune şi o picătură de suc de lămâie. Foloseşte acest remediu zilnic, până când se rezolvă problema. Sau toacă un căţel de usturoi, pune-l într-un recipient şi toarnă peste el 15 ml de oţet de cidru şi 500 de ml de apă clocotită. Fă inhalaţii timp de 5 minute.