Dita Von Teese, provocatoare în lenjerie intimă vintage

Dita Von Teese, o veritabilă pin-up girl, a lansat o colecţie de lenjerie intimă burlesque, numită Von Follies, inspirată din moda anilor ‘50 şi care curpinde mai multe seturi de lenjerie extrem de sexy care pun în valoare formele feminine.
  • Publicat:

De la dansatoare la creatoare de modă nu a fost decât un pas, pe care Dita Von Teese, fosta soţie a excentricului Marilyn Manson, l-a făcut cu pasiune şi fără să stea prea mult pe gânduri.

Dita Von Teese, o veritabilă pin-up girl, a lansat o colecţie de lenjerie intimă burlesque, numită Von Follies, inspirată din moda anilor ‘50 şi care cuprinde mai multe seturi de lenjerie extrem de sexy care pun în valoare formele feminine.

Preţurile pieselor sunt destul de accesibile, între 16 şi 32 de lire sterline, iar culorile pe care mizează sunt, desigur, negrul şi roşul, iar materialele preferate sunt dantela şi satinul.

Vedeta a declarat în nenumărate rânduri că este fascinată de lenjeria vintage şi că adoră să colecţioneze astfel de piese încă de la vârsta de 16 ani.
Deşi Dita pare complet lipsită de inhibiţii atunci când pozează, ea a recunoscut într-un interviu pentru revista Vogue că are destul de multe îndoieli în privinţa aspectului ei fizic şi că are propriile nesiguranţe, admiţând că face eforturi mari pentru a se iubi şi accepta aşa cum e.

Pe lângă colecţia de lenjerie intimă de budoir, Dita a lansat şi un parfum care, spune ea, poate fi folosit ca afrodiziac. Acesta poartă numele de Erotique şi, spune Dita, „este un parfum pentru libertine, nu pentru fete cuminţi. Reprezintă faptul de a fi dominatoare, dar şi supusă. Îmi place această dualitate”.

Prezentat ca „ameţitor, animalic şi carnal”, cu siguranţă că acest produs marca Dita Von Teese va stârni interesul multora. Mai jos, un making-off cu seducătoarea Dita prezentându-şi creaţia.

Sursa: Dailymail.co.uk

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandări: