Poluarea atmosferică a ucis şapte milioane de persoane în 2012, în întreaga lume, Organizaţia mondială a sănătăţii (OMS) avertizând că trebuie luate măsuri urgente pentru reducerea emisiilor toxice, care provoacă boli mortale, informează AFP, citată de Mediafax.
„Poluarea aerului a devenit fără nicio îndoială principalul risc pentru sănătate, legat de mediul înconjurător, din lume”, a declarat Maria Neira, directoarea departamentului de sănătate publică a OMS, în timpul unei conferinţe de presă organizată recent la Geneva.
Cele şapte milioane de decese din 2012 reprezintă 12,5% din totalul deceselor din toată lumea, adică o persoană din opt.
Rezultatele studiului din 2012 arată că „riscurile cauzate de poluarea aerului sunt mai importante decât se credea, mai ales în ceea ce priveşte cardiopatiile şi accidentele vasculare cerebrale„, a adăugat Maria Neira.
Cel mai recent studiu al OMS pe acest subiect datează din 2008, dar nu a avut în vedere decât regiunile urbane, în timp ce studiul din 2012 cuprinde şi regiunile rurale.
În 2008, OMS a arătat că 1,3 milioane de persoane au murit în urma poluării aerului exterior (2,6 milioane în 2012) şi 1,9 milioane din cauza poluării din spaţiile interioare (3,3 milioane în 2012).
Cifrele din 2012 „sunt extrem de neliniştitoare”, a spus Maria Neira, care a precizat că „milioane de vieţi ar putea fi salvate prin măsuri luate împotriva poluării aerului”.
În 2012, 3,7 milioane de persoane au decedat din cauza efectelor poluării exterioare şi 4,3 milioane din cauza poluării aerului din gospodării, adică fumul şi emisiile asociate cu aparatele de gătit, cu lemne sau cărbuni, sau din cauza mijloacelor de încălzire.
De asemenea, OMS a arătat că regiunile cele mai afectate de mortalitatea asociată cu poluarea atmosferică sunt Asia şi zona Pacificului, cu 5,1 milioane de morţi.
Bolile cele mai frecvente cauzate de poluarea aerului sunt bolile pulmonare, cardiovasculare şi cancerul.
Studiul din 2012 arată, de asemenea, că există o legătură mai puternică decât s-a crezut între poluarea aerului şi bolile cardiovasculare, precum şi între cancerul pulmonar şi poluarea aerului.
OMS va completa acest studiu înainte de sfârşitul anului, odată cu publicarea unui tabel cu 1.600 de oraşe din toată lumea, clasate în funcţie de nivelul de poluare atmosferică.