Dieta cu sucuri sau juicingul – Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă

Vine un moment în viaţa unui om când încearcă juicingul. Cu alte cuvinte, îşi testează limitele alimentare cu nişte zile în care doar bea sucuri de legume şi fructe, făcute cu mânuţele lui acasă, într-un scenariu ideal. Poate al vostru n-a sosit (încă), dar momentul meu a bătut la uşă acum câteva săptămâni, iar eu, om politicos, am spus "Poftiţi!". Ce-a ieşit, citiţi mai jos.
  • Publicat:
Dieta cu sucuri sau juicingul - Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă

Vine un moment în viaţa unui om când încearcă juicingul. Cu alte cuvinte, îşi testează limitele alimentare cu nişte zile în care doar bea sucuri de legume şi fructe, făcute cu mânuţele lui acasă, într-un scenariu ideal.

Poate al vostru n-a sosit (încă), dar momentul meu a bătut la uşă acum câteva săptămâni, iar eu, om politicos, am spus „Poftiţi!”.

Ce-a ieşit, citiţi mai jos!


Pasionată, cum mă ştiţi, de tot ce înseamnă talie frumoasă şi, mai ales, sănătoasă, am ajuns într-o bună zi să dau „play” documentarului „Fat, sick & nearly dead” – povestea unui australian diagnosticat cu o bizarerie de boală, îndopat cu pastile, dezgustat de el, XXL-izat, prieten bun de tot cu fast-food-ul şi alte belele din aceeaşi serie de groază.

Omul, decis să dea şuba de şuncă jos, să îşi modifice dramatic analizele şi să arunce pe apa sâmbetei toate flacoanele cu medicamente, o coteşte spre juicing. Practic, 60 de zile, de când răsare soarele şi până apune – bine, chiar şi după – bea numai sucuri făcute de el la un juicer pe care îl plimbă cu maşina prin toată America, patria obezilor pe care a sfidat-o cu experimentul lui.

Ca să nu o mai lungim, Joe se scutură de cele 50 de kilograme surplus, scapă şi de nesuferitele doctorii, nu mai are nici boala, bonus îşi face o grămadă de acoliţi care duc şi acum, când voi citiţi aceste rânduri, povestea mai departe. Vă recomand documentarul, este schimbător de perspectivă, dacă nu chiar de viaţă.  

Fat, sick & very curios

Subtitlul mă descrie pe mine în experienţa suculentă cu juicingul. Vă spun întâi de toate că am fost tentată să mă las în voia sucurilor încă de când am văzut documentarul – impresia pe care ţi-o produce este extrem de puternică. Dar, atunci, la începuturi, am rezistat o zi, pentru că mi-am repetat 23 de ore din 24 ca nu am cum să trăiesc numai cu sucuri, căci îmi va fi foarte foame şi foarte rău. {i, aşa cum te programezi, aşa eşti.

Mi-am reluat inima în dinţi acum, mai spre primăvară, când nu mi-am mai băgat singură în cap că nu am cum să rezist, ci mi-am zis că dacă omul ăla a putut 60 de zile, eu de ce nu aş putea de 20 de ori mai puţin, adică doar 3. Avântul primei zile a fost bun de pus în ramă.

Mi-am făcut sucuri multe acasă, am luat şi la pachet – dar s-au oxidat şi am fost nevoită să fac o comandă la unul dintre puţinele locuri din Bucureşti de unde poţi lua sucuri la birou, dacă aşa ţi-e vrerea. Scump, domne’, scump – am dat cam 40 de lei pe zi pentru sucurile de la muncă (4, mititele), iar cele luate de la localul cu fresh-uri de lângă sală costau cam 24 de lei unul modest.

Ţineţi minte, aşadar, dacă vă apucaţi de juicing, ar trebui să vă descurcaţi cumva din surse proprii. Revenind la prima zi, ea a trecut cel mai uşor, căci eram deja oarecum sătulă din ajunul începutului de juicing. A doua zi, însă, a început distracţia, pentru că nu eram o cunoscătoare a lumii juicingului – mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă că Joe cel din documentar are ditamai site-ul cu reţete de sucuri www.reboothwithjoe.com.

În plus, recunosc că sunt şi extrem de conservatoare culinar vorbind şi accept destul de greu gusturi/combinaţii noi. Aşa că legumele de tot felul stoarse de puteri de un juicer  nu mi-au surâs la fel de tare ca fructele. Doar că fructele îmi făceau o oarecare foame şi erau, oricum aceleaşi combinaţii, deci un alt sfat ar fi să fiţi curajoşi în inventarea sucurilor sau măcar să mergeţi pe mâna unor reţete testate şi felurite.

Cheia este di-ver-si-fi-ca-rea! Pentru că eu nu am respectat-o, în ziua nr. 2 m-am trezit înghiontită de foame la 04:05 dimineaţa –  asta şi pentru că am făcut 2 ore intense de sport, un antrenament personal, apoi un spinning sculător din morţi. |n ziua a treia, după mici ameţeli dimineaţa, şi un început relativ greoi al zilei, seara debordăm de energie. O durere de cap mi-a dat târcoale de prin ziua 2, dar până în ziua 3 la prânz trecuse fără nici o pastilă.

Ca să trag linie, toată experienţa te face să te simţi minunat – de la a treia zi încolo, vei avea impresia că poţi să devii titirez şi dacă bei sucuri de fructe şi legume toată ziua, bună ziua. Nu mai vorbesc de câştigul pentru sănătate şi necâştigul pentru cântar – eu am avut – 1,5 kilograme. Acum am devenit dependentă de sucuri naturale, făcute după reţete din cele mai îndrăzneţe. Grijă mare: nu vă recomand însă să ţineţi cura de juicing fără o discuţie cu un medic înainte!

Vă aştept cu mai multe poveşti zi de zi pe www.pofticioasa.ro.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult