Această pască cu orez şi brânză ricotta este un desert tradiţional de Paşti pregătit de multe familii din Italia, fiind ideal pentru o masă de sărbătoare.
Într-un bol, amestecaţi făina cu praful de copt. În alt bol mai mare, amestecaţi cu mixerul untul cu jumătate de cană de zahăr, până ce compoziţia devine pufoasă. Adăugaţi pe rând ouăle şi vanilia. Treptat, adăugaţi făina, pentru a obţine un aluat moale. Împărţiţi aluatul în două şi formaţi două mingi. Întindeţi fiecare minge de aluat pe o suprafaţă de lucru presărată cu făină, în formă de disc, astfel încât să încapă într-o formă de copt cu diametrul de 25 de centimetri.
Puneţi discurile de aluat în forme şi daţi la frigider.
Daţi apa în clocot într-o oală şi adăugaţi orezul. Daţi focul mai mic, acoperiţi oala cu un capac şi fierbeţi 20 de minute. Adăugaţi laptele şi fierbeţi ingredientele, amestecând încontinuu, până când amestecul se îngroaşă. Apoi luaţi oala de pe foc şi lăsaţi să se răcească.
Încălziţi cuptorul la 165 de grade Celsius.
După aceea, amestecaţi într-un bol brânza ricotta, zahărul, sucul şi coaja de lămâie şi 6 ouă, până ce obţineţi o compoziţie omogenă şi spumoasă. Adăugaţi amestecul rece cu orez şi amestecaţi până ce ingredientele se omogenizează. Turnaţi amestecul în forma de tartă, apoi acoperiţi-o cu discul de aluat din cealaltă formă.
Coaceţi pasca în cuptorul preîncălzit până ce aluatul de deasupra capătă o culoare aurie, aproximativ 60 de minute, apoi lăsaţi să se răcească pe un grătar.
Puteţi adăuga deasupra fulgi de migdale.