Învaţă să spui NU la locul de muncă! 5 metode prin care nu rişti să fii concediat

Ne ferim să spunem “nu” şi acceptăm în permanenţă sarcini suplimentare. Motivele pe care le invocăm sunt variate: ne este teamă că ne vom pierde locul de muncă, de consecinţele pe care un refuz le poate avea asupra carierei, dorim să avem relaţii armonioase cu superiorii şi colegii noştri, ne place ceea ce facem şi vrem să învăţăm multe lucruri într-un timp cât mai scurt, dorim să dovedim celorlalţi sau nouă înşine ce putem face, ne simţim vinovaţi dacă îi refuzăm pe ceilalţi.
  • Publicat:
Învaţă să spui NU la locul de muncă! 5 metode prin care nu rişti să fii concediat

Spiritul de iniţiativă şi lucrul în echipă sunt calităţi atât de apreciate încât le găsim declarate în aproape orice Curriculum Vitae.

Facem parte dintr-o echipă, muncim împreună, ne întâlnim, discutăm, sărbătorim succesele şi deplângem eşecurile.

Pentru unii dintre noi însă, a lucra în echipă înseamnă să răspundem întotdeauna solicitărilor venite din partea colegilor şi superiorilor noştri. Ne ferim să spunem “nu” şi acceptăm în permanenţă sarcini suplimentare.

Motivele pe care le invocăm sunt variate: ne este teamă că ne vom pierde locul de muncă, de consecinţele pe care un refuz le poate avea asupra carierei, dorim să avem relaţii armonioase cu superiorii şi colegii noştri, ne place ceea ce facem şi vrem să învăţăm multe lucruri într-un timp cât mai scurt, dorim să dovedim celorlalţi sau nouă înşine ce putem face, ne simţim vinovaţi dacă îi refuzăm pe ceilalţi.

Cristina Aliman, consultant specializat în psihologie, ne prezintă 5 modalităţi prin care putem refuza sarcinile suplimentare de o manieră pozitivă, constructivă şi care să nu ne afecteze relaţiile de la locul de muncă.

  • Cere ajutor sau mai mult timp pentru îndeplinirea sarcinii

Nu este nimic grav să ai un program încărcat. Arată-te dispus să realizezi activitatea, însă discută cu şeful tău despre cum să-ţi prioritizei sarcinile. Întreabă-l dacă există posibilitatea de a prelungi termenul de realizare pentru aceasta sau pentru alte sarcini pe care le ai de îndeplinit ori dacă mai este cineva în echipă care îţi poate da o mână de ajutor pentru a realiza sarcinile în timp util.
Ajută-ţi colegii să-şi îndeplinească sarcinile, însă roagă-i să-ţi dea şi ei o mână de ajutor la îndeplinirea activităţilor tale în schimb.

  • Setează graniţele

Doar pentru că poţi să faci ceva, nu înseamnă că eşti şi obligat. Dacă un coleg te roagă să-l ajuţi pentru a-şi lua puţin timp liber, refuză-l politicos şi spune-i că ţi-ar plăcea să-i fi de folos, dar ai deja alte lucruri de făcut.

  • Oferă o alternativă

Chiar dacă refuzi sarcina, explorează dacă sunt şi alte modalităţi prin care ai putea fi de folos sau întreabă dacă ai putea să dai o mână de ajutor mai târziu. Mi-ar plăcea să te ajut, dar am prea multe lucruri de făcut. Dacă vrei îţi pot pune la dispoziţie nişte resurse care s-ar putea să îţi fie de folos.

  • Acordă-ţi timp pentru răspuns

Ţi s-a întâmplat vreodată să spui da pe moment şi să regreţi mai târziu? Ia-ţi timpul de care ai nevoie pentru a evalua situaţia şi a analiza care îţi sunt priorităţile. Am nevoie de puţin timp ca să îmi verific calendarul. Este târziu dacă îţi răspund mâine?

  • Acceptă-ţi limitele

Multe persoane se feresc să îşi admită limitele din teama de a nu le periclita dezvoltarea carierei. Dacă nu eşti cel mai bun în îndeplinirea unei sarcini, poţi recomanda un alt coleg care are competenţele necesare. Echipa are numai de câştigat: activitatea este îndeplinită într-un timp mult mai scurt şi cu resurse mai puţin. Acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să accepţi şi provocări din când în când.

Consecinţele unui „da” permanent

Acceptarea de sarcini suplimentare în permanenţă nu foloseşte nimănui, mai ales persoanei care lucrează întotdeauna până târziu pentru că s-a ocupat toată ziua de sarcinile altora. 
Stresul pe termen lung conduce la epuizare iar efectele acesteia se resimt în plan fizic, mental şi emoţional: interesul şi motivaţia care te-au determinat să nu refuzi sarcinile suplimentare dispar, nivelul de productivitate scade, devii irascibil şi plin de resentimente, eşti obosit şi ai nevoie de multă determinare pentru a te da jos din pat dimineaţa.

Oamenii de succes sunt ocupaţi tot timpul, dar nu sunt copleşiţi de sarcini şi incapabili să facă faţă solicitărilor zilnice. Chiar dacă eşti o persoană conştiincioasă şi este în natura ta să îi ajuţi pe ceilalţi  şi să duci toate responsabilităţile la îndeplinire, pe termen lung, această atitudine poate să submineze exact motivele pentru care nu vrei să spui „nu”.

Mai mult, stresul nu este ceva pe care îl putem lăsa cu uşurinţă pe birou înainte să plecăm acasă, aşa încât acesta ne afectează şi alte domenii ale vieţii

Din păcate, nu există o formulă de calcul a echilibrului între viaţa profesională şi cea personală. Decizia de a spune „da” sau „nu” ne aparţine, iar multitudinea factorilor care trebuie luaţi în considerare (context organizaţional, situaţia personală etc.) face aproape imposibilă prezentarea unor soluţii standard.

Tu eşti cel care trebuie să cântărească beneficiile şi dezavantajele fiecărei situaţii în parte. Pot exista situaţii în care a spune „nu” face mai mult rău decât bine, dar este datoria noastră faţă de noi înşine să fim proactivi şi să identificăm soluţii care să ne ajute să ne satisfacem propriile nevoi şi, în acelaşi timp, să răspundem solicitărilor venite din partea colegilor şi şefilor noştri.

Este important să lucrăm în echipă, să îi ajutăm pe ceilalţi, să păstrăm relaţii armonioase cu colegii, însă nu suntem obligaţi – nici nu putem! – să mulţumim pe toată lumea în orice situaţie. Un management eficient al timpului te ajută să îţi îndeplineşti sarcinile în întregime şi la un standard de calitate adecvat. A spune „nu” din când în când este în folosul tuturor şi arată că ai o viziune, un plan şi opinii proprii.

Urmărește CSID.ro pe Google News