Simptome de pneumonie. Cine e la risc să aibă probleme cu plămânii

O pneumonie reprezintă infecţia micilor saci aerieni de la nivelul plămânilor (alveolele) şi a ţesutului din jurul acestora. În Statele Unite, aproximativ două milioane de persoane fac pneumonie în fiecare an, iar între 40.000 şi 70.000 dintre acestea decedează.

Pneumonia este adeseori o boală fatală la pacienţii cu alte boli cronice grave. În general, aceasta reprezintă a şasea cauză de deces şi totodată cel mai frecvent întâlnită infecţie fatală dobândită în spital.

În ţările în curs de dezvoltare, pneumonia este fie prima cauză de deces, fie a doua (fiind depăşită numai de deshidratarea produsă de diarerea severă).

Recomandări

Ce simptome apar când plămânii sunt afectați de COVID

Ce boli neobișnuite ascund durerile în piept. Mulți cred că au infarct, dar alta e cauza!

Care sunt cauzele pneumoniei

Pneumonia nu reprezintă o boală unică, ci mai degrabă un conglomerat de boli, fiecare boală fiind cauzată de un anumit organism microscopic – fie acesta o bacterie, un virus sau o ciupercă.

De obicei, pneumonia apare după ce microorganismele sunt inhalate în plămâni, însă uneori infecţia ajunge la nivelul plămânilor prin circulaţia sanguină sau migrează la plămâni direct de la nivelul unui focar infecţios de vecinătate.

Pneumonia poate să apară după o intervenţie chirurgicală, în special la nivelul cavităţii abdominale, deoarece un astfel de traumatism conduce la respiraţie superficială, la afectarea capacităţii de a tuşi şi la retenţie de mucus.

Pneumonia se produce uneori atunci când particule din cavitatea bucală sunt inhalate şi nu sunt apoi eliminate din căile respiratorii sau atunci când o obstrucţie (de exemplu o tumoră) reţine bacteriile în porţiunile distale ale plămânilor.

Factori de risc în apariţia pneumoniei

Locul în care apare pneumonia este una dintre cele mai importante caracteristici pe care medicii le iau în considerare. Pneumonia poate să apară la persoane care trăiesc în comunitate, la pacienţii internaţi în spital sau la persoanele internate în alte instituţii (aziluri de bătrâni).

Locul dobândirii pneumoniei ajută adeseori la identificarea microorganismului infecţios responsabil pentru apariţia bolii. De exemplu, este mult mai probabil ca pneumonia dobândită în comunitate să fie cauzată de o infecţie cu bacteria gram-pozitivă Streptococcus pneumoniae.

Pneumonia dobândită în spital este cauzată de obicei de Staphylococcus aureus sau de o bacterie gram-negativă, cum ar fi Klebsiella pneumoniae sau Pseudomonas aeruginosa.

În funcţie de agentul infecţios, există diferenţe între severitatea pneumoniei şi modul în care aceasta este tratată (de exemplu, prin administrarea de medicamente pe cale orală la domiciliu sau prin administrarea pe cale venoasă).

O altă caracteristică de importanţă critică este dacă pneumonia apare la o persoană sănătoasă sau la o persoană al cărei sistem imunitar este deficitar.

Anumite medicamente (corticosteroizii) afectează funcţionarea sistemului imunitar, la fel ca şi anumite boli, cum ar fi SIDA. Uneori sistemul imunitar poate fi suprasolicitat de o boală acută sau cronică gravă, aşa cum se întâmplă frecvent la persoanele în vârstă.

O persoană al cărei sistem imunitar este afectat este mult mai predispusă la contractarea pneumoniei şi e foarte posibil să nu răspundă la fel de bine la tratament precum o persoană al cărei sistem imunitar fucţionează normal.

Alte situaţii care predispun anumite persoane la pneumonie sunt alcoolismul, fumatul, diabetul, insuficienţa cardiacă şi boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC).

Persoanele foarte tinere sau foarte în vârstă prezintă un risc peste medie de a face această boală. La risc crescut sunt şi persoanele debilitate, cele ţintuite la pat, persoanele paralizate sau persoanele inconştiente.

Cum se manifestă o pneumonie (simptome)

• Tusea asociată cu expectoraţia de spută
• Durerea toracică (dureri în piept)
• Frisoanele
• Febra
• Dispneea

Tipuri de pneumonie

• Pneumonia pneumococică, cauzată de Streptococcus pneumoniae; deşi este vindecabilă de cele mai multe ori, poate fi fatală, în special la persoanele foarte tinere, la cele foarte în vârstă sau la persoanele care prezintă şi alte boli grave.
• Pneumonia cauzată de Haemophilus influenzae; poate fi prevenită prin vaccinare şi este tratatabilă cu antibiotice foarte eficiente.
• „Boala Legionarilor”; este cauzată de bacteria Legionella pneumophilla şi de alte specii de Legionella – această bacterie este responsabilă pentru 8% din cazurile de pneumonie şi pentru 4% din pneumoniile fatale dobândite în spital. Aproximativ 20% dintre persoanele care fac această boală decedează, iar mortalitatea este mai ridicată la cei care contractează boala în spital sau care au boli ale sistemului imunitar.
• Pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae; cauzează cele mai multe cazuri de pneumonii la persoanele cu vârsta între 15 şi 35 de ani. Acest tip de pneumonie este de obicei uşoară şi majoritatea persoanelor se refac fără tratament, însă pot fi întâlnite şi cazuri grave, care necesită antibiotice specifice şi terapie individualizată.
• Pneumonie cauzată de Chlamydia pneumonia: apare de regulă la cei cu vârste între 5 şi 35 de ani şi se transmite prin intermediul picăturilor mici de lichid eliminate la momentul tusei; afecţiunea este tratabilă cu antibiotice (eritromicină, doxicilină, claritromicină etc.), însă dacă tratamentul este întrerupt prea devreme, simptomatologia poate reveni (oboseală, dureri în gât, tuse seacă, anemie, dureri articulare).
• Pneumonie virală: se tratează cu medicamente antivirale şi poate fi prevenită în majoritatea cazurilor prin vaccinare antigripală anuală.
• Psitacoza (febra crescătorilor de păsări) este un tip rar de pneumonie cauzat de Chlamydia psitacci, o bacterie prezentă pe obicei la păsări. Aceasta se tratează cu tetraciclină pe cale orală timp de minimum 10 zile, însă mortalitatea poate atinge 30% în cazurile grave netratate.
• Pneumonie stafilococică: cauzată de Staphylococcus aureus. Deşi nu este frecventă, acest tip de pneumonie este gravă – mortalitatea este cuprinsă între 15-40%
• Pneumonie cu bacterii gram-negative (Klebsiella, Pseudomonas, Enterobacter, Proteus, Serratia şi Acinetobacter): este o boală severă şi se agravează rapid, motiv pentru care tratamentul este intensiv iar deseori pacientul necesită ventilare mecanică. În pofita opţiunilor eficiente de tratament, între 25-50% dintre pacienţi decedează.
• Pneumonia fungică (Histoplasma capsulatum, Coccidiodides immitis, Blastomices dermatitidis) – majoritatea pacienţilor infectaţi prezintă numai simptome minore, care pot fi tratate cu medicaţie antifungică, însă în unele cazuri boala poate avea o evoluţie severă.
• Pneumonia cu Pneumocystis carinii – chiar şi cu tratament, mortalitatea generală în acest tip de pneumonie este de 15-20%.
• Pneumonia de aspiraţie – 

Cum se stabileşte diagnosticul de pneumonie

Medicul sau asistenta încearcă să depisteze pneumonia prin auscultaţia plămânilor cu ajutorul unui stetoscop. Pneumonia se asociază de obicei cu apariţia unor zgomote specifice. Aceste zgomote anormale sunt cauzate de îngustarea căilor respiratorii sau de prezenţa în segmentele pulmonare pline în mod normal cu aer a celulelor inflamatorii şi a lichidului, procesul fiind numit condensare.

În majoritatea cazurilor, diagnosticul de pneumonie este confirmat în urma efectuării unei radiografii toracice. În cazul majorităţii pneumoniilor bacteriene, ţesutul pulmonar afectat apare pe radiografie ca o regiune densă de culoare albă (deoarece razele X nu traversează zona respectivă la fel de uşor ca zonele adiacente), în comparaţie cu care ţesutul pulmonar din apropiere apare de culoare neagră.

În cazul pneumoniilor virale, se constată prezenţa unor striaţii sau pete albe difuze, intensitatea culorii fiind mai redusă decât cea constatată în pneumoniile bacteriene.

Unele pneumonii pot evolua către formarea unui abces pulmonar, care apare pe radiografie ca un spaţiu plin cu lichid (puroi).

Aşadar, radiografia îl ajută pe medic (însă nu totdeauna) să stabilească ce microorganism cauzează boala.

Medicii realizează culturi de spută şi hemoculturi în încercarea de a identifica microorganismul care cauzează pneumonia.

Însă, în pofida acestor teste, în până la jumătate din cazurile de pneumonie agentul cauzal nu poate fi identificat. 

Atunci când identificarea acestuia este necesară, aşa cum este cazul când pacientul este foarte bolnav şi nu răspunde bine la tratament, medicii pot încerca să obţină mostre mai bune prin introducerea în căile aeriene a bronhoscopului, procedură numită bronhoscopie.

Cum poate fi prevenită pneumonia

Mai multe tipuri de pneumonie pot fi prevenite prin utilizarea vaccinurilor. Există vaccinuri care creează protecţie împotriva pneumoniei pneumococice, a pneumoniei cauzate de bacteria Haemophilus influenzae şi a pneumoniei cauzate de virusul gripal, care conduce de asemenea la producerea unei pneumonii bacteriene.

Cum se tratează pneumonia

• Exerciţiile de respiraţie profundă şi tratamentul specific cu scopul de eliminare a secreţiilor din căile respiratorii contribuie la prevenirea pneumoniei la pacienţii cu risc crescut, cum sunt cei care au suferit o intervenţie chirurgicală toracică sau abdominală şi cei a căror imunitate este scăzută.
• Dacă pacienţii cu pneumonie sunt dispneici sau dacă nivelul sanguin al oxigenului este scăzut, atunci se administrează oxigen suplimentar.
• Administrarea de antibiotice începe de obicei atunci când se ridică suspiciunea de pneumonie bacteriană (inclusiv de pneumonie obstructivă), chiar înainte de identificarea agentului cauzal. Utilizarea promptă a antibioticelor reduce severitatea pneumoniei şi riscul de apariţie a complicaţiilor, dintre care unele pot duce chiar la deces.

Atunci când optează pentru utilizarea unui anumit antibiotic, medicii iau în considerare care tip de bacterie ar putea cauza pneumonia. Medicul poate modifica antibioticul mai târziu, când bacteria a fost identificată şi sensibilitatea acesteia la antibiotice este cunoscută.

Adeseori, la pacienţii cu pneumonie care nu sunt foarte bolnavi, se administrează antibiotice pe cale orală şi aceştia rămân la domiciliu.

Persoanele în vârstă şi cele care prezintă dispnee sau care au o boală pulmonară sau cardiacă preexistentă sunt de obicei internate în spital şi li se administrează de la început antibiotice pe cale intravenoasă. După câteva zile se trece la administrarea antibioticelor pe cale orală.

Aceşti pacienţi pot necesita şi administrarea de oxigen suplimentar şi de lichide intravenos, precum şi suport ventilator mecanic.

Antibioticele nu sunt utile în cazul pneumoniilor virale, însă pot fi administrate în cazul pneumoniilor virale care au probabilitate crescută de a se complica cu pneumonie bacteriană, cum ar fi cele care sunt cauzate de virusul sinciţial respirator la copii şi uneori cele cauzate de virusul gripal, cel puţin la anumite persoane care sunt foarte susceptibile la pneumonie.

Sursa: „Agenda Medicală Merck – Medicul Casei”, Editura All