Stimularea anumitor puncte ale feţei, precum fruntea şi bărbia, prin lovirea uşoară cu degetele, favorizează pierderea în greutate, iar efectele acestei proceduri sunt de durată, spre deosebire de dietele de slăbire tradiţionale, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
În cartea „The Tapping Solution for Weight Loss and Body Confidence”, de Jessica Ortner, autoarea susţine că principalii adversari ai pierderii în greutate pentru persoanele care urmează o cură de slăbire nu sunt ciocolata şi cartofii prăjiţi, ci „mâncatul emoţional„, manifestat prin pofta iraţională de dulciuri şi alte alimente nesănătoase, pe care le consumăm pentru a combate plictiseala, tristeţea sau stresul.
În plus, dietele de slăbire tradiţionale nu au efecte pe termen lung, iar 35% dintre persoanele care urmează o astfel de cură se îngraşă de obicei mai mult după ce nu o mai ţin.
Metoda de slăbire prin stimularea anumitor puncte ale feţei, prin lovirea şi masarea uşoară cu degetele, în loc să interzică anumite alimente şi să recomande înfometarea, declanşează în schimb mecanismele psihice pentru inhibarea senzaţiei de foame.
Această tehnică presupune lovirea uşoară a anumitor puncte de acupresopunctură de la nivelul feţei şi a corpului, care determină dispariţia poftei necontrolate pentru alimente nesănătoase.
Cunoscută şi sub denumirea de „tehnica eliberării emoţionale”, lovirea cu degetele a anumitor puncte ale corpului este o metodă dezvoltată de psihologi în anii ’70, care au descoperit că reduce substanţial stresul şi nivelul de anxietate.
Oamenii de ştiinţă afirmă că fruntea, bărbia şi clavicula sunt zonele pe care oamenii le masează instinctiv când sunt expuşi unor situaţii stresante.
Stimularea acestor puncte, potrivit unui studiu efectuat de Şcoala medicală de la Harvard, reduce activitatea amigdalei, acea regiune a creierului care controlează secreţia de cortizol, „hormonul stresului”, asociat cu creşterea poftei de mâncare şi de dulciuri.
Astfel, stimularea acestor puncte prin lovirea uşoară cu degetele reduce nivelurile de cortizol, fapt ce determină scăderea poftei de mâncare şi pierderea în greutate.