Alăptatul este exact lucrul de care bebeluşul tău are nevoie pentru a-şi începe viaţa, chiar şi câteva zile, pentru a-ţi ajuta corpul să se refacă după naştere. Atenţie! Stresul, oboseala sau supărările pot perturba lactaţia, deci sunt esenţiale odihna şi starea de bine.
Laptele matern le conferă nou-născuţilor imunitate naturală împotriva infecţiilor şi a maladiilor. Anticorpii prezenţi în lapte protejează nou-născuţii în mod pasiv împotriva viruşilor periculoşi şi a germenilor intestinali care provoacă diareea. Este alimentul ideal pentru bebeluşul tău. Unii medici recomandă alăptatul exclusiv cel puţin în primele 6 luni de viaţă. La această vârstă, bebeluşul este pregătit să mănânce alte alimente precum cerealele, orezul, morcovii, dovleceii, carnea de vacă, de viţel, câte o banană sau o piersică.
Calitatea alăptarii depinde în mod strâns de alimentaţia mamei. Astfel, întrucât apa creşte producţia de lapte, bea cel puţin un litru şi jumătate de lichid pe zi, sub formă de apă, lapte, ceaiuri sau supă de legume. Consumă de preferinţă o apă slab mineralizată şi produse lactate, brânză şi iaurturi… Unele alimente precum anasonul, mărarul sau hameiul pot creşte de asemenea secreţia lactică.
1. Motive nutriţionale – În comparaţie cu laptele de vacă, laptele matern este mai bine adaptat nevoilor copilului, dată fiind compoziţia sa (proteine, lipide, glucide şi minerale) şi faptul că substanţele hrănitoare sunt mai uşor disponibile. Este comparabil cu laptele praf în privinţa conţinutului de proteine, glucide şi lipide, însă anumite substanţe sunt prezente într-o cantitate mai mare pentru a compensa slaba absorbţie.
2. Motive imunologice – Alăptarea protejează împotiva infecţiilor gastrointestinale şi respiratorii şi reduce riscurile de otită medie, dacă bebeluşul este alăptat în primul an. În plus, alăptarea exclusivă timp de cel puţin 4 luni pare să aibă un efect protector asupra sugarilor susceptibili de a dezvolta alergii pe baza antecedentelor familiale.
3. Motive fiziologice – Laptele matern este adaptat nevoilor copiilor în ceea ce priveşte compoziţia şi cantitatea. Alăptarea provoacă o retracţie uterină mai rapidă şi facilitează pierderea în greutate, intrând în rezervele de grăsime acumulate în timpul sarcinii. În plus, produce o senzaţie de relaxare. Se pare că alăptarea timp de 12 luni reduce cu 30% riscul cancerului de sân pe perioada menopauzei, iar alăptarea timp de cel puţin 2 luni diminuează cu 25% riscul de cancer ovarian.
4. Motive psihologice – Contacul fizic între mamă şi copil este foarte satisfăcător.
5. Motive economice şi practice – Alăptarea este de obicei mai puţin costisitoare, deşi cheltuielile variază în funcţie de materialul necesar alăptării sau de alegerea alimentelor. În schimb, din punct de vedere practic, este ideal. Mamei îi este mai uşor să iasă cu bebeluşul din casă.
Sursă: „Frumoasă şi suplă după naştere”, www.humanitas.ro