Organizaţia Mondială a Sănătăţii a solicitat tuturor ţărilor să crească accizele la tutun cu minimum 50%, în scopul de a descuraja consumatorii şi de a salva astfel milioane de vieţi, ca urmare a numeroaselor maladii care pot surveni în urma fumatului.
Potrivit OMS, fumatul ucide 10 persoane pe minut în întreaga lume.
Cu ocazia Zilei Mondiale Fără Tutun, celebrate anual pe data de 31 mai, agenţia OMS face acest apel către toate ţările, pentru a atrage atenţia că doar creşterea preţurilor ar putea să îi mai domolească pe fumători, care cad victime afecţiunilor pulmonare şi nu numai.
Studiile arată că fumatul se face vinovat de multiple boli, precum degenerescenţa maculară asociată cu vârsta, diabet, boli hepatice, disfuncţii erectile şi accidente vasculare cerebrale.
Fumatul provoacă anual nu mai puţin de şase milioane de decese, dintre care 600.00 sunt cauzate de fumatul pasiv.
OMS este de părere că această suprataxare a viciilor ar conduce, pe lângă reducerea numărului de decese şi scăderea ratei de îmbolnăvire a populaţiei, la venituri suplimentare în bugetul statului, care ar putea fi folosite pentru investiţii în alte domenii ale sănătăţii publice – un exemplu în acest sens este Franţa, care a triplat preţurile în ultimii 15 ani , având drept urmare scăderea cu 505 a consumului de tutun şi reducerea semnificativă a cazurilor de cancer pulmonar.