Ochelarii de soare sunt unul dintre cele mai purtate accesorii atât de femei cât şi de bărbaţi.
Nu numai că pot să îţi schimbe întregul look într-o secundă şi să te facă să arăţi bine, dar pot să fie şi un ajutor extrem de mare pentru ochi!
Aşa cum nu ar trebui să ieşi din casă niciodată fără să aplici cremă de protecţie, aşa nici ochelarii nu ar trebui să îţi lipsească din outfitul de zi cu zi!
Esenţiali în protecţia ochilor împotriva razelor solare nocive, ochelarii de soare te pot scăpa de multe probleme, cum ar fi cataracta sau alte afecţiuni ale ochilor care pot cauza leziuni ale vederii sau chiar orbire.
Şi acum că ştii cât de multe pot să facă pentru tine, este obligatoriu să ştii şi că nu orice ochelari de soare te protejează şi că trebuie să îi alegi cu mare atenţie, ţinând cont de anumite criterii!
Aceştia vin cu o etichetă care indică procentul de protecţie oferit şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
Având în vedere că te-ai asigurat deja că te protejează 100% de razele nocive ale soarelui, culoarea mai închisă a lentilelor nu le face să fie mai eficiente decât cele mai deschise. Cu toate acestea, nuanţa joacă un rol important în percepţia culorilor.
Lentilele galbene te pot pune în dificultate atunci când eşti la semafor, de exemplu, în timp ce lentilele gri, verzi sau maro minimizează distorsiunile de culoare şi sunt o alegere mai bună atunci când eşti în spatele volanului.
Şi ţine minte că nu doar protecţia UV contează atunci când vine vorba de ochelari şi că ar trebui să ţii cont şi de următoarele aspecte:
Acestea reduc efectul de orbire, prin filtrarea luminii reflectate în suprafeţe cum ar fi apa sau oglinzile. Acest tip de ochelari sunt o opţiune bună pentru surferi sau schiori.
Cu toate acestea, trebuie să ştii că polarizarea nu are nimic de-a face cu protecţia UV, deci verifică eticheta înainte să-i cumperi, pentru a te asigura că te vor proteja complet.
Experţii oftalmologi sunt de acord că preţul nu este o asigurare a calităţii în ceea ce privesc ochelarii de soare, dar că este foarte puţin probabil ca o pereche ieftină să aibă lentile cu protecţie solară adecvată.
Pentru a testa calitatea optică, învaţă să faci un mic test. Fixează-ţi vederea pe o margine verticală sau o linie şi mişcă-ţi capul înainte şi înapoi. Dacă există orice urmă de distorsionare a liniei, înseamnă că lentilele nu sunt sigure din punct de vedere optic şi că ar trebui să alegi altă pereche.
Mai mare = Mai bun!
Ochelarii cu rame şi lentile mai mari sunt mult mai eficienţi împotriva razelor UV deoarece asigură o protecţie mai largă a zonei din jurul ochilor.
Potrivirea ramelor contează!
Ramele ochelarilor trebuie să ţi se potrivească perfect pe nas şi urechi, fără a fi „puţin largi” sau „alunecoşi”. Pentru a preveni pătrunderea luminii prin partea de sus a feţei, alege o pereche care să ţi se potrivească perfect şi în zona frunţii.
Ţine minte! Nici cei mai buni ochelari din lume nu te pot proteja de anumite surse de lumină puternice, cum ar fi neoanele din aparatele de bronzat, efectul aparatelor de sudat sau privitul direct spre soare (chiar şi atunci când e eclipsă).
Fie că optezi pentru ochelari de soare scumpi, de la vreun designer celebru, fie că alegi o pereche mai accesibilă, de la farmacie, ţine minte că protecţia ochilor este un „detaliu” al ochelarilor de soare care nu se va demoda niciodată!
Sursa: webmd.com, aoa.org