Indiferent de vârstă sau de stilul de viaţă, la un moment dat fiecare dintre noi consultă medicul stomatolog.
Sănătatea dinţilor este extrem de importantă atât din punct de vedere al încrederii în sine – este cunoscut faptul că oamenii care se simt bine în propria piele, care au încredere în ei, zâmbesc mai mult – cât şi din punctul de vedere al funcţiei de nutriţie pe care o îndeplineşte dantura.
Astfel, apelăm la medicul dentist pentru a ne ajuta să ne rezolvăm diferite afecţiuni sau, în funcţie de caz, pentru soluţionarea unor complicaţii extrem de nefaste.
Ceea ce nu au în vedere adesea românii este faptul că atunci când aleg cabinetul sau clinica stomatologică trebuie să fie atenţi la lucruri foarte importante pentru că o vizită la stomatolog poate însemna contaminare cu: hepatita B sau C, HIV, TBC, sifilis şi alte boli grave. Fără a exagera, această contaminare poate însemna moartea.
Medicul dentist Dr. Taner Chemal ne atrage atenţia la ceea ce trebuie să avem în vedere în momentul în care apelăm la servicii stomatologice.
Echipamentul de protecţie poartă o mare încărcătură microbiană şi de aceea este recomandată utilizarea consumabilelor de unică folosinţă. Cele mai frecvente căi de contaminare în stomatologie sunt reprezentate de salivă şi de sânge. Este important să ţineţi cont că cea mai eficientă decontaminare a instrumentarului se realizează prin sterilizare.
Cea mai eficientă sterilizare se obţine cu ajutorul autoclavelor de clasă B. Înainte de sterilizare, instrumentarul trebuie dezinfectat în aparate speciale cu ajutrul dezinfectantelor de calitate. Dezinfecţia şi sterilizarea instrumentarului se face în încăperi separate, amenajate corespunzător.
Un alt aspect, de asemenea important, este că instrumentarul rotativ (turbine, piese de mână) şi tubulatura aparatelor stomatologice se contaminează atât la exterior, cât şi la interior.
”Dezinfectarea suprafeţelor externe înjumătăţeşte riscul contaminării, însă eficienţa de 100% se obţine numai cu ajutorul autoclavelor speciale şi a sistemelor de sanitizare cu care opţional pot fi dotate fotoliile dentare”, spune domnul doctor Taner Chemal.
O exemplificare a celor explicate mai sus găsiţi în acest video.
Citește și: Cum poate o vizită la dentist să te îmbolnăvească de Hepatita C