Hepatita este o maladie care face aproape la fel de multe victime ca SIDA, cauzând aproximativ 1,4 milioane de decese în fiecare an, au anunţat, la Geneva, experţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Experţii OMS au spus că această boală, care poate să provoace cancer, ar putea fi învinsă, dacă programele de tratament ar fi implementate în paralel cu cele implementate pentru alte boli, precum SIDA.
În total, circa 1,5 milioane de persoane au murit din cauza complicaţiilor provocate de SIDA în anul 2013.
Din cele 1,4 milioane de persoane care au murit din complicaţii generate de hepatită, 90% au contractat hepatita B şi hepatita C, boli care se fac vinovate de declanşarea a două treimi din totalul cazurilor de cancer hepatic pe plan mondial.