Problemele de greutate, soţii care nu le ascultă şi ruperea unei unghii sunt câteva dintre motivele pentru care femeile se enervează şi au o stare de spirit proastă, care durează până la zece zile pe an, potrivit unui nou studiu, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
În timp ce femeile admit cu uşurinţă că au o stare proastă până la cinci ore pe săptămână, barbaţii sunt de părere că jumătăţile lor sunt nervoase mai des, iar această stare ţine până la opt ore pe săptămână.
Două treimi dintre persoanele de sex feminin chestionate au fost de acord cu afirmaţia că femeile sunt mai instabile în ceea ce priveşte starea de spirit comparativ cu bărbaţii. Astfel, una din şapte femei a declarat că o stare de spirit proastă durează mai mult în cazul persoanelor de sex feminin decât o stare de bine.
Dintre cei o mie de bărbaţi chestionaţi, 68% au admis că prefere să se retragă când partenerele lor au o stare proastă şi doar 15% au declarat că îşi confruntă jumătatea şi îi cer să îşi revină.
„Stările de spirit sunt un barometru al stării de sănătate fizică şi mentală”, a declarat psihoterapeutul Sally Brown. „Cercetarea arată că şi bărbaţii şi femeile sunt susceptibili instalării unor stări de spirit proaste din când în când, dar ce este mai interesant este cum administrează cele două sexe aceste stări. Femeile duc lipsă de timp petrecut doar cu ele însele, în timp ce bărbaţii se bazează pe partenerele lor pentru a fi ajutaţi să depăşească stările neplăcute. De asemenea, nu este deloc suprinzător că 23% dintre respondenţi au spus că schimbările dese ale stării de spirit le afectează relaţia.
Provocările zilnice, de la traficul rutier la tehnologia care uneori eşuează le fac pe femei să treacă repede de la o stare de spirit la alta. Chiar trecerea de la un anotimp la altul are un efect negativ în acest sens. Trebuie ţinut însă cont şi de factorii hormonali, pentru că în cazul femeilor hormonii au un impact mai mare asupra stării de spirit, a explicat Sally Brown.
„Din fericire, unele alegeri ce ţin de stilul de viaţă, cum ar fi aceea de a ne înconjura de oameni cu o stare de spirit pozitivă, pot funcţiona ca un antidot şi de multe ori există soluţii simple care ajută la ridicarea moralului, după cum susţin jumătate dintre respondenţi, care au declarat că o simplă baie caldă îi poate calma şi îi poate face să se simtă mai bine”, a mai spus psihoterapeutul.
Cercetarea a fost efectuată asupra unui eşantion de o mie de femei şi o mie de bărbaţi şi a arătat că un sfert dintre femei consideră că partenerul de viaţă este de cele mai multe ori cauza stării de spirit negative.
Factorii care pot face o femeie să aibă o stare de spirit proastă sunt sentimentul de a fi subapreciat, chinul de a ţine sub control treburile casnice şi a avea prea multe lucruri de făcut în general. Majoritatea femeilor chestionate a spus că a avea câteva ore doar pentru ele însele este suficient pentru a avea o stare de spirit pozitivă, în timp ce una din cinci femei a spus că ajutorul necesar vine din partea copiilor.
Totodată, 22% dintre persoanele de sex feminin chestionate consideră că exerciţiile fizice sunt utile în această problemă, una din zece a spus foloseşte ciocolata ca o soluţie, iar două cincimi au răspuns că un pahar cu vin ajută la ridicarea moralului. De asemenea, o cincime dintre femei a spus că mersul la cumpărături ajută, în timp ce una din 20 de femei a identificat un somn bun ca fiind soluţia pentru o stare de spirit pozitivă.